Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

„Sincer, este cineva care nu şi-ar dori o Maică Tereza a creştinismului ortodox românesc?” Sincer, da! Eu!

„Sincer, este cineva care nu şi-ar dori o Maică Tereza a creştinismului ortodox românesc?” Sincer, da! Eu!

Domnul Marius Vasileanu, care a scris texte admirabile pe alte diferite subiecte, scrie acum şi despre noua lege referitoare la parteneriatul Stat-Culte (va fi mai degrabă un parteneriat Stat- Biserica ortodoxă, dar asta este altă problemă) în domeniul serviciilor sociale. E bine că scrie, numai că nu toţi ne pricepem la absolut toate lucrurile şi, dacă nu ne pricepem, încercăm să ne facem temele ca să vedem despre ce este vorba.

Semnalez cîteva probleme care rezultă din articolul pe care-l puteţi citi AICI:

1. În primul rînd, discuţiile şi criticile asupra acestei legi nu au venit în principal sau numai din partea activiştilor de stînga şi din partea ateilor sau a fundamentaliştilor-talibani ortodocşi, aşa cum pare a se sugera în articol. Şi chiar dacă ar fi fost aşa. Mi se pare absolut legitim ca aceştia, cetăţeni ai Statului Român, cu drepturi egale ca mine sau alţii, să nu fie siliţi indirect să participe la acţiunile de binefacere în care sînt angajate biserici pe care nu le respectă, sînt siliţi să facă acte pe care dînşii nu le-ar face defel, sau le-ar împlini altfel şi în altfel de parteneriate. Presupun că şi cel mai acid ateu ar ajuta un copil al străzii pe cont propriu sau printr-o organizaţie atee sau un ONG neutru din punct de vedere religios.

De ce nu? Insinuarea domnului Vasileanu mi se pare periculoasă: proiectul este bun în principiu pentru că „ateii şi comuniştii” îl resping? Citez: Mai întâi pot fi identificate câteva grupări contestatare ale legii. Există un conglomerat de grupări formate din critici proveniţi de pe versantul stângist şi ultra-stângist, ba chiar activist ateu. În general, percepţia acestora despre BOR şi despre Biserică adună o sumă de inexactităţi şi de prejudecăţi.

Repet, de ce ar fi asta o problemă? Dacă este legitimă critica, este invalid argumentul numai pentru că „am identificat” direcţia din care vin aceste critici? Mă tem că aşa numitele „inexactităţi şi prejudecăţi” asupra bisericilor (aici nu fac referire doar la „protagonista” BOR, ci la toate bisericile, inclusiv cea baptistă) de analizat pe îndelete. Un pic de pocăinţă şi smerenie din partea bisericilor cu referire la modul în care au înţeles poruncile Domnului despre ajutorarea semenilor nu ne strică. Priviţi ce se întîmplă acum cu Japonia şi cît de împiedicaţi sîntem în a-i ajuta pe acei oameni. Strigăte timide, iniţiative destul de flasce.

 

2. De acord că legea nu s-a dezbătut destul şi va pleca cu multe găuri spre aplicare, ceea ce va necesita multiple metodologii şi multe scandaluri, unele biserici vor primi mai mult, altele mai puţin, nu s-a reglementat ce este şi cum se aplică conceptul de „transparenţă şi control financiar asupra proiectelor” etc. Viitorul sună sumbru.

 

3. Domnul Vasileanu greşeşte cînd face o paralelă între tradiţia Occidentului, cea catolică în speţă, şi tradiţia Orientală, cea ortodoxă în discuţia noastră, cu privire la actele de caritate. Ori nu ne este cunoscută istoria celor două biserici, ori o manipulăm un pic ca să ne iasă bine. Exemplele date sînt neconcludente, ba, mai mult, în defavoarea celor susţinute de domnul Vasileanu, mai ales prin amintirea maicii Silvana. Acţiunile de binefacere şi caritate ale BOR şi înainte de paşopt (perioada comunistă) şi după opşnouă au fost simbolice şi minuscule comparativ cu biserici care au o prezenţă numerică aproape simbolică pe teritoriul României.

Putem număra orfelinatele înfiinţate de catolici şi protestanţi comparativ cu orfelinatele deţinute sau întreţinute de BOR? Aveţi idee de disporţie? Ah, este BOR săracă? Am auzit că revendică jumătate din judeţul Suceava, Mânăstirile în genul Agapiei numai de avere nu duc lipsă. Oameni precum Pimen, harnici lucrători ai Securităţii şi purtători ai însemnelor francmasonice, n-au fost doar bine orientaţi politic, ci şi buni manageri. Listele de „pricepuţi iconomi” sînt destul de lungi. Faptul că astăzi BOR nu are o infrastructură pregătită pentru asistenţa socială nu se datorează neputinţei administrative sau sărăciei resurselor, nici lipsei de educaţie, ci unui aparat conceptual şi unor apucături istorice, care nu se vor stinge printr-o lege.

Aceste cuvinte sună periculos de generalizator, învecinate cu lozinca, mai ales pentru cei care cunosc în mod intim chestiunea asistenţei sociale în România şi implicarea cultelor. La nevoie, dacă domnul Vasileanu doreşte, i se pot pune la dispoziţie statistici şi cifre, cercetări care invalidează frazele de mai jos. Acele organizaţii care profită în acest moment făcând un joc de hărţuire anticlerical, chiar antieclezial (anti-Biserică), trebuie să accepte că BOR este o instituţie foarte puternică în România istoriei recente şi că, mai cu seamă în ultimii ani, a desfăşurat, efectiv, o activitate socială fără precedent. Este o realitate ignorată, impardonabil, inclusiv de unii politicieni favorabili acestei legi.

 

4. Sînt sigur că domnul Vasileanu nu este rău intenţinat, este numai „naiv” cînd spune că acesată lege nu face părtinire cu celelalte culte. Experienţa ne-a învăţat cum stă problema! Nu mai comentez acum, vom vorbi după primele aplicări ale legii. Mă tem că scenariul este mult mai trist şi previziunile mele cele mai sumbre deja… optimiste. Mi se pare o tristă confuzie să identifici discutarea unor chestiuni de principiu şi de teologie (în cazul baptiştilor o colaborare de acest fel cu statul are implicaţii teologice) cu un, citez, „joc de hărţuire anticlerical, chiar antieclezial (anti-Biserică)”. Autorul articolul ignoră, poate nu cu rea intenţie, diversitatea scenei religioase româneşti, în consecinţă, şi multitudinea de motive care pot sta la baza unei asemenea respingeri a legii.

 

5. Faptul că un popor a fost servit „cu ateism pe pîine” timp de 50 de ani şi sechelele generate de aceste fapte istorice nu se rezolvă printr-o astfel de lege. Sînt multe alte lucruri de făcut înainte şi pe care le-am ratat cu toţii glorios, pastori şi preoţi deopotrivă. Să amintesc de modul în care s-a rezolvat problema trecutului în privinţa colaborării cu Securitatea? Dacă nu putem fi credincioşi în lucrurile mici, vom putea oare fi credincioşi în cele mari? Domnul Vasileanu încurcă palierele de discuţie, iar faptul că majoritatea politicienilor sînt de acord cu legea asta nu îi conferă nici statutul de lege bună şi nici nu o aşază în dreptul adevărului. Adevărul nu se votează cu majoritatea, nici măcar a politicienilor români (nu mai insist asupra faptului că majoritatea dintre ei nu se pricep la chestiune).

Cînd domnul Vasileanu dă verdicte de genul „este lipsit de inteligenţă să vii cu lozinci referitoare la laicitatea unui popor”, dar în acelaşi timp vorbeşte de „siajul unor legi europene”, trebuie să se hotărască la ce anume se gîndeşte, la ce state europene, pentru că statele europene pe care eu le am în minte sînt pentru laicizarea statului. Baptiştii din ţara noastră sînt pentru „o biserică liberă într-un stat liber şi acestea libere unul faţă de Cealaltă”.

 

6. Domnul Vasileanu spune că Biserica aduce „aduce cultură, monumente nepreţuite, bună educaţie”. Hmm, poate că aş fi mai fericit, chiar ca baptist, să văd cu adevărat restaurate monumentele în pierire (cu banii BOR-ului, se înţelege). Din păcate, această lege, avînd în vedere neputinţele ei şi mizele implicate, va fi o nouă ocazie şi sursă de corupţie şi de conflicte. Profet am fost (scuzaţi).

 

7. Domnul Vasileanu încurcă din nou etichetele şi categoriile. A discuta despre maica Tereza şi acţiunile ei în aceeaşi frază în care vorbim despre instituţionalizarea carităţii este cel puţin grotesc, dacă nu se arată o lipsă de cunoaştere a istoriei personale a măicuţei albaneze. Îi recomand filmul, dacă o bibliografie mai solidă ar fi devoratoare de timp. A pretinde că organizezi printr-o lege şi motivezi nişte instituţii să realizeze ceea ce a realizat fragila călugăriţă cocoşată, a pretinde că sintetizezi carisma personalităţii, generozitatea şi curajul şi le ascunzi în poala sutanei unor foşti delatori, puşi pe căpătuială, politruci şi vînduţi acestui veac şi în dragoste cu Mamona, mi se pare aiuritor. În paranteză fie spus: este cunoscută aversiunea pe care maica a avut-o faţă de organizări, iniţiative administrative, meetinguri…. s-a creat o anecdotică binecunoscută de admiratorii albanezei.

Întrebarea retorică de la final mi se pare ori o batjocură faţă de maica Tereza, ori o ironie ascunsă (foarte ascunsă) faţă de BOR: este cineva care nu-şi doreşte o maica Tereza a creştinismului ortodox? Dar, domnule Vasileanu, se poate naşte un asemenea fenomen din cerneală şi ştampile, din prevederi şi articole legistlative, dacă lipseşte impulsul lăuntric, motivaţia interioară, disciplina spirituală, aparatul conceptual, cadrul teologic pentru aşa ceva? Exact aşa cum spuneţi despre Mica Silvana, şi aici aveţi de-a face cu un connaisseur. Pour le connaisseur : să nu ne ascundem după deget, uneori Maicii Silvana i s-au pus oprelişti chiar din interior, inclusiv din partea unor ierarhi ai BOR, dar îşi duce crucea mai departe… Da, şi motivele sînt dintre cele pe care le-am enumerat mai sus, nu numai interese jalnice, ci şi un cadru teologic defectuos.

 

8. Domnul Vasileanu, în momentul în care critică anumite aspecte ale legii, uită faptul că Biserica nu sîntem toţi. Nu toţi cetăţenii români plătitori de taxe, din care vreţi să meargă 80% spre buzunarul Bisericii, nu toţi sînt credincioşi creştini; sînt şi atei, sînt şi musulmani etc. Dezechilibrul de care se vorbeşte este nu numai raportul 80%-20%, ci un dezechilibru care se referă şi la alte chestiuni. Dacă baptiştii nu doresc să intre în acest parteneriat şi vor dori să îşi facă propria reţea de asistenţă socială, mie, ca baptist sau prietenului meu DEA, ca ateu, ni se vor lua în continuare bani din buzunar pentru a participa la proiecte sociale în care nu credem, cantine sociale „pentru săraci” în jurul unor mânăstiri, cantine de lux, în care n-au mîncat niciodată săracii, dar în care s-au dat chermeze pentru ierarhi?

 

9. Că „politicul va avea astfel un instrument în plus (sublinierea mea) de şantaj la adresa Bisericii” nu este de discutat. Este pe tărîmul evidenţei. Că Biserica nu a fost o campioană nici împotriva corupţiei economice, dimpotrivă, s-a complăcut între darurile oferite de politicenii avizi de voturi, şi nici împotriva delatorilor la fosta Securitate (şi aici includ toate cultele) nu pare a ne da speranţe că avînd un instrument care presupune bani şi putere în mîini, vom avea istorii mai fericite. Şpăgile hirotoniei, copierea la examenele de admitere în facultăţile de teologie, nu ne aduc speranţe că o Maică Tereza construită din beton armat şi fiţuici birocratice va fi mai utilă decît Statuia Libertăţii din New York libertăţii înseşi. Istoria corupţiei la români va fi îmbogăţită cu un nou capitol scris de o parte de politicenii români, care n-au fost un simbol al curăţiei în acest domeniu, pe de altă parte, de ierarhii bisericilor, care nici ei nu s-au arătat feciorelnici la bani şi putere.

 

10. Întrebarea retorică de la final: Sincer, este cineva care nu şi-ar dori o Maică Tereza a creştinismului ortodox românesc? Răspund încă o dată: da, eu nu mi-aş dori o maică Tereza din ştampile, legi şi decrete, dar mi-aş dori să se nască o femeie-bărbată sau un bărbat cu inimă de mamă şi pe meleagurile noastre, care să facă măcar un pic de istorie a bunătăţii, generozităţii şi binecuvîntărilor revărsate din preaplinul paharului mîntuirii.

 

Post scriptum impertinent al coordonatorului Oglindanet.

Nemaimirându-ne de logica jurnalistului transdisciplinar M. Vasileanu, întrebăm virtuoasele duhuri ale evangheliei: cum poate deveni „caritabilă” BOR cu banii Statului? Ce „caritate” se poate numi aceea făcută prin eforturile altora, inclusiv ale ateilor sau ne-ortodocşilor? O asemenea entorsă paralogică şi imorală e destul de răspândită în România. În diferite domenii: cultural, politic, sportiv, artistic. Ea se numeşte, simplu, impostură. Bref, în perfect acord cu decanul Marius Cruceru îi propunem preşedintelui României, Daniel Ciobotea (sic!), angajarea imediată a lui M. Vasileanu în funcţia de „ministru al carităţii”, iar domnului Petre Mihai Băcanu, deschiderea unei cantine a săracilor, din fondurile BOR, în biroul redactorului M. Vasileanu de la Timpul. Contribuim şi noi cu ţuica necesară.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *