Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Spectacolul „Don Quijote”: o evaluare a conştiinţei europene

Spectacolul „Don Quijote”: o evaluare a conştiinţei europene

Spectacolul „Don Quijote”, în regia lui Dan Puric, reprezintă probabil unul dintre cele mai de succes spectacole din ultimii 15 ani.

El are o adevărată reputaţie internaţională, fiind prezentat în şase capitale europene (Berlin, Londra, Bruxelles, Madrid, Paris, Viena) precum şi în oraşul natal al lui Cervantes, Alcala de Henares.

Este primul turneu pe care eu, ca artist, îl fac în condiţii profesioniste”, a mărturisit Dan Puric, care şi-a făcut cunoscute spectacolele sale anterioare în 36 de ţări.

„Don Quijote”, a cărui premieră a avut loc în 2005, adică atunci când s-au împlinit exact 400 de ani de la publicarea primei părţi a capodoperei lui Cervantes, este prezentat de către Dan Puric într-o triplă ipostază: regizor, scenarist şi interpret al rolului principal. Rolul Dulcinea este atribuit Ilenei Olteanu, rolul lui Sancho Panza îi aparţine lui Constantin Dinulescu, iar costumele întregii trupe, în a cărei componenţă intră peste 20 de oameni, sunt creaţia Doinei Levintza.

Însă, pentru a ataca miezul problemei, ar trebui să ne punem înainte de toate fireasca întrebare: de ce ar trebui să considerăm că spectacolul „Don Quijote” merită să fie văzut? Pentru că, parafrazându-l pe Dan Puric, „prezentarea spectacolului «Don Quijote» are în Europa o dimensiune politică, una artistică şi una morală. Este un act de politică culturală, un act artistic care luminează faţa neîntinată a ţării”.

Este vorba de un Quijote plecat din carte, care trece pe lângă noi, ca unică posibilitate de mântuire a sufletelor într-o civilizaţie acoperită de vălul agnosticismului hedonist şi al pansexualismului dizolvant. Acest Don Quijote se poate plia cu uşurinţă, făcând trecerea de la step la arte marţiale, la dansuri populare româneşti.

Într-o lume văzută prin ochii lui Don Quijote, barierele de cultură sunt depăşite, fiind vorba în acest sens de o unitate între sufletele oamenilor de pretutindeni.

Spectacolul „Don Quijote” prezintă un limbaj teatral care nu se raportează nici la zona clasică a teatrului românesc, nici la zona experimentală, nici la teatrul-dans care s-a conturat din ce în ce mai pregnant în Occident.

Când ne referim la „Don Quijote”, ne referim în primul rând la un nou concept de teatru, fapt în virtutea căruia gradul de accesibilitate este universal.

Mesajul pe care Dan Puric doreşte să ni-l transmită prin Don Quijote este unul creştin în esenţa sa, nu sub aspectul oportunităţii, ci ca unică soluţie de salvare. Iar mesajul creştin este prin excelenţă unul universal, tocmai de aceea nu are limite.

Plecând de aici, ne gândim, aşa cum însuşi Dan Puric ne îndeamnă, la drama lui Don Quijote (şi poate, de ce nu, şi la a lui Cervantes) de fi rămas izolat într-o Europă Occidentală. Totuşi, Don Quijote a reprezentat ultima voce creştină a Occidentului, şi pentru acest motiv spectacolul creat de Dan Puric ne oferă o perspectivă de ansamblu asupra necesităţii de a aspira la o societate exonerată de fiziologia utilitarismului occidental.

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *