Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Stan şi Bran ai culturii române

Stan şi Bran ai culturii române

În  ultimii ani, de fiecare dată când mi se întâmplă să-i ascult pe Liiceanu sau Patapievici vorbind mă apucă un râs nebun.

Nu există reţetă mai eficientă pentru relaxare. Totuşi aceşti comici involuntari continuă să fie percepuţi ca „faruri tutelare” de publicul Taraf-OTV-Dilema. Liiceanu, Pleşu, Patapievici alcătuiesc treimea adânc vinovată de marasmul tineretului român din ultimii cinci ani de zile. Nici vorbă ca ei să-şi retragă stafiile ori discursurile din spaţiul public. Proza lor lacrimogen-sentenţioasă se etalează cu nonşalanţă pretutindeni. Statuile din plastic îşi arată buricul ici şi colo. „Pe ce bază?” vorba lui Moromete? Pe baza pavlovianului instinct de salivare al turmei semiintelectuale din jur.

O conversaţie între Liiceanu şi Patapievici e cea mai distractivă piesă postumă a lui Molière. „Eram infantilizat, dragă Horia, înainte de 1990” se lamentează Muşchiurel; „Trăiam în Castalia spiritului” răspunde tremolând Perciunel. Îţi vine să lăcrămezi ca la filmele „indiene” cu Narghita, dacă vă mai amintiţi. De cinci ani de zile aceşti lingăi penibili trăncănesc pe toate posturile lor de televiziune, în toate gazetele lor pioniereşti cu un singur scop: de a-şi justifica arivismul jalnic în preajma unui personaj frate geamăn cu Ceauşescu, anume T. Băsescu: fost comunist, fost inamic al celor care am urzit şi dus greul Pieţei Universităţii în 1990, fost camarad al lui Iliescu şi al lui Petre Roman, actualmente dădacă a cenacliştilor de la Păltiniş.

Amintesc pe scurt etapele implicării „în social” a camarilei care se luptă vajnic cu comunismul de la căderea acestuia încoace:
– susţinerea cu surle şi trâmbiţe a candidaturii lui Iliescu în alegerile din 2000; aşadar un criminal dovedit prin fapte susţinut împotriva unui haplea demagog, Vadim Tudor;
– susţinerea războiului goşist occidental împotriva populaţiei civile din Serbia printr-o „Scrisoare a ruşinii” semnată de zeci de imbecili autointitulaţi „intelectuali”, gest pentru care nimeni, în mod oficial sau oficios, nu şi-a cerut scuze până astăzi; cum se ştie, populaţia sârbă a fost alungată între timp din Kosovo, iar bisericile ortodoxe din această regiune au devenit WC-uri publice sub ochii Occidentului „dreptomist”; n-am citit nicio scrisorică a lui Liiceanu et comp. împotriva acestei situaţii oribile;
– susţinerea politicii lui Bush jr. în Irak, soldată, la rândul ei, cu zeci de mii de morţi „colaterali”; până şi americanilor le e silă de acest moment din istoria lor; „platonicienilor” noştri de la Falaştoaca deloc; ei apără democraţia mondială cu voinicos avânt;
– valeţi gravi şi importanţi la curtea măscăriciului T. Băsescu;
– în fine, maxima realizare a troicii vesele: aşa-zisa condamnare a comunismului. Ajunge să revedeţi filmul discursului băsescian din parlamentul României şi să auziţi chiţcăitul Patapievici-Liiceanu („Ajutaţi-ne!” „Vor să ne arunce de la balcon!”) în vacarmul stârnit de mitocanii lui Vadim Tudor ca să vă daţi seama de natura acestui eveniment: bâlci profanator. Şi care sunt efectele condamnării? A intrat vreun fost activist PCR sau vreun securist în puşcărie? A plătit cineva efectiv (Băsescu, de pildă) pentru apartenenţa la structurile criminale PCR?
„Domnul” Liiceanu a aşteptat vârsta de şaizeci de ani pentru a deveni „tovarăş”. Nu-i nici o problemă. Dar, vorba unui coleg al său de adunătură: „Când mănânci c. măcar abţine-te să spui că e şi gustos.” Peste câţiva anişori scatofagilor nu li se va spune altfel decât scatofagi. Scuze cititorilor sensibili pentru cruditatea expresiei. Iată, eu trebuie să-mi cer scuze pentru utilizarea numelui meseriei pe care aceşti inşi o practică senini, fără mustrări de conştiinţă, ba chiar înfoindu-se în pene.

Patapievici şi Liiceanu au ajuns cuplul Stan şi Bran al culturii române. Ei trăiesc într-un soi de magalomanie a nu ştiu căror ctitorii „formidabile”, când singurele lor „isprăvi” rămân două cărţi studenţeşti scrise în perioada comunistă şi apoi umplerea conturilor personale prin exploatarea unor instituţii oferite pe tavă de statul neocomunist: Editura Politică şi ICR. Probabil orice june şcolit zece ani în Occident ar fi făcut lucruri cu adevărat importante în locul lor. Din 1990 încoace ei se forţează din răsputeri (fără să-şi dea seama, în narcisismul lor incurabil) să-i concureze pe Vadim, Păunescu, Eugen Barbu  et comp. De aceea şi au succes la „public”. Comicii Puterii dintotdeauna au atras masele semidocţilor. Pe când următorul „Ghid paideic pentru manelişti”? Ehe, ce-or să se mai distreze copiii mei peste câţiva ani când le voi pune DVD-uri cu Stan şi Bran în versiune Muşchiurel şi Perciunel! Până atunci însă, dragi compatrioţi, aceşti comici fripturişti vă mănâncă parte din impozite pentru „a rezidi”, cred ei, Castalia lui Peşte din fundul curţii lui Băsescu. Nu uitaţi să aplaudaţi înainte de a închide gura cu tot cu muscă.

Post scriptum cu Mr Bean (Nea Fasolă) teolog. Abia terminai de aşternut rândurile de mai sus când un prieten (italian) îmi semnalează, intrigat, un articol publicat de M. Vasileanu în Jurnalul financiar, 7 mai 2010, şi intitulat „BOR şi intelectualii occidentali”. Autorul preia bună parte din informaţiile privitoare la reacţiile stârnite în Occident de Apelul Sinodului BOR din Oglindanet, dar se face a inventa o ştire bombă. Adică, vezi ce informat e M. Vasileanu în raport cu restul presei autohtone! Un minim bun simţ şi o minimă doză de profesionalism l-ar fi obligat pe acest Mr Bean al jurnalisticii religioase din RSR să citeze revista Oglindanet care de aproape două luni de zile a deschis dosarul „Apelului” cu pricina. Ori e necinstit, ori e neinformat, ori e sfertoinformat. Nu există altă explicaţie. Ca să nu mai vorbim de amatorismul jenant al „consideraţiilor personale”. Am ajuns s-o trăiesc şi pe asta: Mr Bean versus John Break et comp. în materie de ecleziologie. Ei, la aşa ţară aşa jurnalişti! Peste vreo zece ani M. Vasileanu, zis şi „Gudurici”, va semnala chiar şi traducerea comentată a Noului Testament servindu-ne descoperirea ca pe o trufanda. Împănată, desigur, cu preţioase „consideraţii personale”. Vă puteţi distra în continuare accesând adresa:

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/spiritualia-bor-si-intelectualii-europeni-6092655/. Noi obişnuim să dăm sursele.

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *