Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Taina şi semnificaţiile botezului

Taina şi semnificaţiile botezului

Taina botezului inseparabilă de celelalte două taine ale iniţierii creştine în taina lui Cristos, confirmare şi cuminecare, este marea consacrare, sfinţire, perfecţionare, baza ontologică şi izvorul altor consacrări. Prefigurat prin botezuri şi evenimente din VT, botezul creştin în apă şi Duh, realizat pentru prima dată la botezul lui Isus Cristos în Iordan de către Ioan Botezătorul, este o realitate care trebuie trăită continuu până la împlinirea ei în botezul sângelui, al morţii martirice.

Dacă începutul botezului permanent, în apă şi în Duh, şi sfârşitul botezului permanent, în apele profunde ale morţii martirice (Ps 68,1-2) sau a morţii asimilate martirului, sunt unice, permanenţa o asigură botezul pocăinţei în lacrimile căinţei şi în Duh. Pocăinţa permanentă devine un fel de confirmare, stabilizare în felul de viaţă începută la botezul în apă şi Duh, botez care poate fi pângărit. Iar botezul sângelui, al martiriului care nu mai poate fi pângărit, devine desăvârşire a cuminecării tainice în cuminicarea reală, adică părtăşia totală la jertfa lui Cristos, anticipată prin lepădarea de sine şi purtarea crucii, prin jertfirea (pierderea) acestei vieţi pentru Cristos şi Evanghelie (Mc 8,34-35), trăind ca rob al lui Dumnezeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. Denumirile botezului

Cuvântul botez, báptismos sau báptisma în greacă, baptismus în latină, vine de la verbul baptizô care înseamnă „a scufunda, a cufunda, sau a spăla, a purifica, a distruge”. În Sfânta Scriptură botezul este numit şi baia naşterii din nou (regenerării) şi înnoirea în Duhul Sfânt (Tit 3,5); naşterea din nou din apă şi din Duh (In 3,5) şi iluminare (Evr 10,32). Iluminarea (fotismós) este termenul mult folosit de Părinţii Bisericii şi de textele liturgice.

Din bogăţia denumirilor patristice ale botezului amintim pe cele folosite de sfântul Grigore din Nazians (Oratio 40,3-4): „Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este numit dar, pentru că e oferit celor ce nu aduc nimic; este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei ce sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu.”

Apostolul Pavel precizează că prin botez omul cel vechi a fost împreună răstignit (synestaurôthê) cu Cristos (Rom 6,6); că suntem morţi cu (syn) Cristos (Rom 6,8); că am fost împreună îngropaţi (synetáphêmen) cu Cristos (Rom 6,4); că am fost împreună înviaţi (synêgérthête) cu Cristos (Col 2,12) şi că împreună vom trăi (syzêsomen) cu Cristos (Rom 6,8). Iniţierea în momentul culminant al tainei lui Cristos (răstignire, moarte, îngropare şi înviere) este iniţiere în toată taina lui Cristos.

 2. Mulţimea botezurilor

Istoria mântuirii este presărată de mai multe feluri de botezuri. Părinţii Bisericii şi textele liturgice vorbesc de trei, cinci sau chiar opt feluri de botez. Sedealna întâi a utreniei cuvioşilor părinţi ucişi în Sinai şi Rait, din 13 ianuarie, vorbeşte de trei feluri de botez: „Botezatu-v-aţi în trei chipuri, al treilea botez fiind cel prin credinţă. Că cel dintâi botez a fost acela al focului, prin apă şi prin dumnezeiescul Duh; al doilea cel prin lacrimi în Rait şi în Sinai şi oriunde nevoindu-vă cu tărie aţi petrecut pe pământ viaţă întocmai ca îngerii; iar al treilea l-aţi primit jertfindu-vă ca nişte berbeci aleşi pentru Cristos Dumnezeu.”

Sfântul Grigore din Nazians (Oratio 40,3-4) vorbeşte de cinci feluri de botez: botezul poporului Israel în apa mării şi în Nor (Duh), prin Moise (1Cor 10,2); botezul în apă spre convertire (Lc 3,3.16), prin Ioan Botezătorul; botezul în apă şi în Duhul Sfânt de foc (Mt 3,11), prin Cristos şi Biserică; botezul în lacrimi, ca apostolul Petru care a plâns cu amar (Mt 26,75); botezul în sânge, ca Isus Cristos Martirul credincios (Apoc 1,5).

Ioan Damaschin (Dogmatica 4,9) precizează că ar fi chiar opt feluri de botezuri: „Primul botez a fost botezul potopului pentru curmarea păcatului (Gen 7,17-24). Al doilea, botezul prin mare şi nori (1Cor 10,1-2; Num 9,15-22), căci norul este simbolul Duhului, iar marea simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spală cu apă, ba încă îşi spală şi hainele şi astfel intră în tabără (Lev 15). Al patrulea, botezul lui Ioan (Mt 3,1-12; Mc 1,4-8; Lc 3,2-18), care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Cristos… Al cincilea, botezul Domnului (Mt 3,13-17 şi par.), cu care s-a botezat el însuşi… Al şaselea botez este botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea, botezul prin sânge şi mucenicie, cu care însuşi Cristos s-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se pângăreşte a doua oră cu întinăciunea. Al optulea botez şi ultimul (focul cel veşnic de după judecata obştească) nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge răutatea, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit.”

 3. Prefigurări ale botezului în VT

Vom căuta, în cele 14 citiri din VT (parimii) de la vecernia sărbătorii botezului Domnului (Boboteaza), prefigurări ale diferitelor aspecte ale tainei botezului creştin. Prefigurări ale botezului în VT sunt invocate şi în partea de memorial a rugăciunii de sfinţire a apei botezului, rugăciune importantă pentru teologia tainei botezului.

Gen 1,1-13: duhul lui Dumnezeu se purta, plutea peste apă (v. 2), ca o cloşcă pe cuibar, „încălzind” apa pentru naşterea făpturilor, dându-i putere de sfinţire şi viaţă. Prefigurează rolul Duhului Sfânt, invocat de trei ori la epicleza sfinţirii apei botezului, în naşterea din nou care se realizează în taina botezului.

Gen 6-8: potopul, prin care este pedepsită lumea nelegiuită şi salvat din apă, prin intermediul corăbiei, Noe, predicatorul dreptăţii, împreună cu alte şapte persoane (2 Pt 2,5), este prefigurarea (týpos-ul) salvării prin apa botezului creştin (antitypos-ul) şi corabia bisericii creştine (1Ptr 3,21).

Ex 14,15-18.21-23.27-29: eliberarea poporului Israel din robia lui Faraon prin Moise la trecerea Mării Roşii sub protecţia stâlpului de nor (v. 19), adică botezul poporului în mare (apă) şi în Nor (Duh) prin Moise (1Cor 10,2), prefigurează eliberarea noului popor al lui Dumnezeu din robia Diavolului prin botezul creştin în apă şi Duh, prin noul Moise, Isus Cristos. Origen (Hom. Ios. 4,1) vede în trecerea Mării Roşii un simbol al catehumenatului (eliberarea de Satana prin repetatele lepădări) şi în trecerea Iordanului un simbol al botezului (vezi Septuaginta 2, p. 28).

Ex 15,22-16,1: îndulcirea apelor bolnave (amare) de la Mera, prin lemnul arătat de Domnul cel care vindecă (vv. 25-26), prefigurează botezul în apele amare ale morţii, ape vindecate şi vindecătoare datorită lemnului crucii Domnului.

Ios 3,7-8.15-17: trecerea Iordanului şi intrarea în ţara promisă cu despărţirea apei Iordanului prefigurează botezul ca mică înviere care opreşte cursul vieţii noastre spre moarte. După Origen (Hom. Ios. 4,2), apele care se varsă în Marea Moartă simbolizează pe botezaţii care leapădă credinţa, iar apele care se opresc ca un zid (fermitate, statornicie) simbolizează pe creştinii statornici în harul botezului (vezi Septuaginta 2, p. 30).

4 Regi 2,6-14 LXX: despicarea apei Iordanului cu cojocul lui Ilie şi răpirea lui Ilie la cer în car de foc, lăsându-l moştenitor al duhului profetic pe Elisei, prefigurează taina botezului care ne dă arvuna Duhului şi ne deschide prin apă calea răpirii la cer după ce vom fi dezbrăcaţi de cortul acesta pământesc (2Cor 5,1-9).

4 Regi 5,9-14 LXX: curăţirea de lepră a lui Naiman sirianul, prin înşeptita scăldare în apele Iordanului, prefigurează taina botezului prin care se realizează curăţirea de lepra păcatului.

Is 1,16-20: păcatele ca şi cârmâzul sau roşii ca purpura vor fi spălate şi curăţate devenind albe ca zăpada sau lâna, prefigurează botezul ca iertare a păcatelor mărturisite cu părere de rău.

Gen 32,1-11: împăcarea lui Iacob cu fratele său Esau (Gen 33) prefigurează botezul ca împăcare, reconciliere fraternă.

Ex 2,5-10: Moise condamnat la moarte prin înec în apele Nilului este salvat printr-un coş de papură şi înfiat de fiica Faraonului, prefigurează botezul ca salvare de la moarte şi înfiere. Fiica Faraonului stearpă şi fără copii este simbol al culturii profane, acceptabilă dacă continuăm să bem laptele mamei noastre adevărate, Biserica.

Jud 6,36-40: izbăvirea Israelului din robie prin mâna lui Gedeon confirmată prin lâna rourată abundent (a stors un vas de apă) prefigurează botezul ca izbăvire din robie, izbăvire confirmată de roua de sus (Cristos) coborât pe lână (Fecioara Maria).

3 Regi 18,30-39 LXX: întoarcerea de către Ilie a Israelului din rătăcirea idolatră, prin jertfa udată de trei ori şi mistuită de foc ceresc, prefigurează taina botezului care curăţă omul de idoli şi-l întoarce la Dumnezeul cel adevărat, prin întreita cufundare în apă şi prin coborârea Duhului Sfânt (focul ceresc), vezi Septuaginta 2, p. 514.

4 Regi 2,19-22 LXX: lecuirea apelor moarte şi neroditoare cu sare de către Elisei prefigurează pe botezaţi ca „sare a pământului” (Mt 5,13), care dau gust acestei vieţi serbede şi împiedică corupţia lumii (sarea ca şi conservant).

Is 49,8-15: restabilirea de către Dumnezeu a Israelului umilit în exilul babilonian prefigurează taina botezului ca restaurare a poporului lui Dumnezeu umilit şi exilat din Paradis.

 4. Efectele botezului

Folosind referirile Sfintei Scripturi şi precizările pe care le găsim în rugăciunea sfinţirii apei pentru botez în ritul bizantin, vom sintetiza câteva efecte ale botezului.

a) Botezul produce moartea tainică cu Cristos a omului vechi, simbolizată de gestul botezării care înseamnă scufundare, înecare, şi învierea tainică cu Cristos (mica înviere), simbolizată de gestul scoaterii din apă. În vechime, în locurile secetoase s-a practicat şi botezul sec, fără apă, prin aşezarea catehumenului în mormânt şi scoaterea lui afară din mormânt.

Moartea-învierea cu Cristos prin botez apostolul Pavel o exprimă prin verbe care încep cu particula grecească „sýn” = cu, împreună. Împreună răstigniţi (Rom 6,6), împreună morţi (Rom 6,8), împreună înmormântaţi (Rom 6,4), împreună înviaţi (Col 2,12), împreună trăire (Rom 6,8) cu Cristos. Rugăciunea de sfinţire a apei cere ca botezatul (neóphyton, neophytum = neo-implementatul, săditul: 1Tim 3,6), „sădit fiind cu asemănarea morţii” lui Cristos prin botez, „să se facă părtaş şi al învierii” lui Cristos.

b) Moartea fiind plata păcatului este percepută ca maxima „impuritate” rituală care separă de Dumnezeu care este viaţă. De aceea atingerile de fiinţe moarte sau participarea la mormântare erau curăţite prin spălări rituale. Prin urmare, alt efect al botezului este iertarea păcatelor (Fapte 2,38), curăţirea de necurăţia păcatului. Rugăciunea de la sfinţirea apei de botez cere ca apa botezului să fie „apă de sfinţire şi curăţire a trupului şi a sufletului” spre dezlegarea şi iertarea păcatelor.

c) Alt efect al botezului este naşterea din nou, naşterea din apă şi din Duh (In 3,5-8), dezbrăcare de omul cel vechi şi îmbrăcare cu omul cel nou (Col 3,9-10). Numai după această naştere suntem şi noi născuţi ca şi Cristos, din femeie (ca toţi urmaşii lui Adam) şi din Duh (Lc 1,35). Urmează să tindem să murim şi noi martiri ca şi Cristos, ca să avem parte ca şi Cristos de prima înviere (Apoc 20,6.14). Rugăciunea de la sfinţirea apei de botez cere ca botezul să fie „baie de a doua naştere, înnoire a spiritului”, având ca efect „a doua naştere de sus, prin apă şi prin Duh”.

d) Recuperarea chipului, a icoanei, este alt efect al botezului. Omul interior a fost făcut după chipul (eikóna) şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen 1,26-27), iar omul exterior a fost plăsmuit din praf de pământ (Gen 2,7; cf. Septuaginta 1, p.55). Icoana, element ontologic, supravieţuieşte căderii, dar a ajuns ruinată, iar asemănarea nu a fost realizată pentru că omul a emigrat într-o regiune îndepărtată de Tatăl ceresc (Lc 15,13).

Taina botezului restaurează icoana ruinată după icoana prototip Isus Cristos, icoană în Duhul Sfânt a arhetipului nevăzut, Tatăl (Col 1,15). Icoana recuperată este baza realizării asemănării în taina confirmării prin ungerea cu mir. Apostolul Pavel precizează că omul cel vechi (icoana ruinată) se înnoieşte după icoana (eikóna) celui care l a creat (Col 3,9-10), adică după icoana lui Dumnezeu (Ef 4,24), devenind omul cel nou (icoana restaurată). Şi rugăciunea de la sfinţirea apei de botez cere ca Dumnezeu să dea celui ce se botează „să se schimbe, să lepede pe omul cel vechi, cel stricat cu poftele înşelăciunii, şi să se îmbrace în cel nou, care este înnoit după icoana Ziditorului său” sau să se îmbrace cu icoana lui Cristos.

e) Botezul generează comunitate bisericească, fiind uşa de intrare în Biserica lui Dumnezeu, biserică mamă care este continuu în durerile naşterii. Neofitul este sădit în ogorul lui Dumnezeu (1Cor 3,9). Devine casnic al lui Dumnezeu şi concetăţean cu sfinţii, fiind zidit pe temelia apostolilor şi a prorocilor, ca piatră vie a Templului sfânt, Biserica (locuinţa) lui Dumnezeu, a cărei piatră din capul unghiului este Isus Cristos (Ef 2,19-22). În rugăciunea de la sfinţirea apei pentru botez se cere ca botezatul să fie zidit „pe temelia apostolilor şi prorocilor” şi să fie sădit „sădire a adevărului, în sfânta ta catolică şi apostolică Biserică” şi să nu mai fie smuls.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *