Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Tetraevangheliarul de la Craiova: „senzaţionala descoperire recentă” e veche de ani de zile

Tetraevangheliarul de la Craiova: „senzaţionala descoperire recentă” e veche de ani de zile

Un titlu din ziarul Adevărul, 17 ianuarie 2010, trâmbiţează pompos: „Senzaţional!

La Craiova s-a descoperit unul dintre cele trei Tetraevangheliare din lume.” Dincolo de afirmaţia absolut ridicolă că în întreaga lume ar exista numai trei tetraevangheliare (!), titlul mai conţine un fals: anume că tetraevangheliarul de la Muzeul Olteniei din Craiova ar fi fost „descoperit” recent, deşi manuscrisul a fost cercetat încă din anii 1970, fiind menţionat, de altfel, în lucrarea Cultura bizantină în România. Expoziţie cu prilejul celui de-al XIV-lea Congres internaţional de studii bizantine, Bucureşti, 6-12 sept. 1971, publicată la Bucureşti în 1971, de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă.

Autoarea articolului, Irma Huculici, continuă dezinformarea scriind: „Cartea zăcea neştiută de nimeni în arhivele instituţiei.” Dacă dna. Huculici a aflat ieri despre existenţa ei înseamnă că nimeni n-o cunoştea! Cartea însă e cunoscută de ani de zile. Încă din primăvara lui 2009 eu însumi sunt în negocieri (nefinalizate) cu direcţiunea Muzeului Olteniei, în vederea digitalizării acestui important manuscris al Noului Testament de către Centrul pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament din SUA. Directorul Centrului, Daniel Wallace, este unul dintre cei mai respectaţi specialişti în domeniul criticii de text a NT, iar CSNTM a digitalizat până acum zeci de manuscrise din diferite universităţi ale lumii. În august 2008 am avut ocazia să-l întâlnesc personal pe prof. Wallace la Münster, la un colocviu organizat de Institutul de Critică Textuală, cel mai important centru de profil din întreaga lume. Din vorbă în vorbă, am ajuns şi la subiectul „manuscrise greceşti ale NT deţinute de instituţii româneşti”. Ştiam că există vreo zece la Academie şi vreo patru la Muzeul Naţional de Artă, aşa că i-am promis prof. Wallace că, la întoarcerea în România, voi începe aranjamentele în vederea unei „expediţii” programate să aibă loc în vara lui 2009. Despre negocierile cu Biblioteca Academiei voi povesti cu altă ocazie (pentru moment voi spune doar că discuţiile cu diverse persoane din ierarhia acestei instituţii ar putea figura cu succes într-un roman suprarealist).

Aşadar, în luna februarie 2009, în urma unei cercetări asidue (anunţuri pe blogul personal, scrisori, telefoane peste telefoane, alergătură prin biblioteci), aflam că există un tetraevangheliar grecesc la Muzeul Olteniei, condus pe atunci (interimar) de dl. Florin Ridiche. La începutul lunii aprilie, după primele tatonări (promiţătoare), prof. Wallace trimitea deja conducerii Muzeului, prin email, o scrisoare de intenţie şi un contract de colaborare. La mijlocul lunii, direcţiunea primea şi cópii scrise ale documentelor respective. Totul părea să meargă de minune. Atâta doar, că pe 24 aprilie dl. Ridiche cerea introducerea în contract a unei clauze: „Muzeul nu-şi asumă răspunderea pentru interpretările care ar putea rezulta de pe urma traducerii manuscrisului.”

O clauză foarte stranie, dat fiind că prof. Wallace şi echipa nu voiau (şi nu vor nici acum) să traducă manuscrisul, ci să-l fotografieze şi să-l studieze din perspectiva tipului de text pe care îl conţine. Manuscrisele greceşti se împart în mai multe familii „de text”, iar ca să-ţi dai seama din ce familie provine manuscrisul nu trebuie să-l traduci. Ajunge să-l citeşti în greceşte şi să-l compari cu alte manuscrise. În fine, chiar dacă precizarea era inutilă, prof. Wallace n-a avut obiecţii şi contractul a fost revizuit în consecinţă.

Pe 29 aprilie, veste-bombă! Dl. Florin Ridiche îmi comunică faptul că Muzeul nu mai doreşte colaborarea cu CSNTM şi că ar exista deja un specialist al Muzeului care lucrează la editarea manuscrisului. Orice încercare a mea de a-i cere detalii suplimentare nimereşte într-un zid de cremene. Vestea mi se pare complet neverosimilă, fiindcă sunt absolut sigur că Muzeul Olteniei nu are niciun specialist în critică de text. Încerc să sugerez că poate cercetarea „specialistului” nu se suprapune cu proiectul CSNTM, că Centrul american doar va digitaliza manuscrisul şi, dacă se doreşte asta, va amâna cercetarea lui un anumit număr de ani etc. Nu se poate şi gata!

Decid că situaţia nu poate rămâne aşa. O instituţie deschisă pentru colaborare trânteşte dintr-odată uşa în nas unor cercetători recunoscuţi şi apreciaţi în toată lumea, pentru a scoate din joben un ilustru necunoscut căruia îi acordă exclusivitate? Afacerea pare desprinsă din teatrul absurdului.
Mă văd silit să reîncep demersurile de la un alt capăt. La sfârşitul lunii mai 2009 mă adresez Ministerului Culturii. Trimit o sesizare prin fax, în care prezint istoricul problemei, iar în luna august ministerul, prin vocea Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, recomandă Muzeului Olteniei să dea curs solicitării CSNTM (adresa 271/Patrimoniu/25.08.2009) de a cerceta şi fotografia manuscrisul. Între timp, la conducerea Muzeului a revenit dl. Mihai Fifor, care se arată foarte deschis pentru proiect şi îmi spune că manuscrisul este acum în atenţia conservatorilor muzeului. Dacă totul decurge conform planului, în vara acestui an echipa CSNTM va veni în România pentru a digitaliza acest preţios tetraevangheliar bizantin. Autoarea articolului din Adevărul, chiar dacă nu dovedeşte competenţa jurnalistică necesară pentru a prezenta în mod judicios faptele, compensează această carenţă prin certe capacităţi oraculare, prezentând la timpul trecut ceea ce urmează să aibă loc: „Conducerea muzeului a aflat despre valoarea cărţii de la câţiva specialişti americani care au ajuns la Craiova şi au solicitat să studieze cartea din arhiva Muzeului Olteniei.” Aşa să fie!

Post scriptum al redacţiei Oglindanet: Cu amărăciune confirm întreaga poveste relatată mai sus de dl. Conţac, pentru care am intervenit direct pe lângă dl. Toader Paleologu, ministru al culturii. Dar nici măcar intervenţiile repetate ale ministrului şi ale directorului său de cabinet, dl. Al. Bălăşescu, n-au dat roade vreme de un an de zile. Misterul rămâne intact. Pare incredibil (şi chiar este) ca pentru simpla fotocopiere a unui manuscris să fie nevoie de intervenţia unui ministru, atâta vreme cât practica respectivă ţine de domeniul banalităţii în lumea civilizată. Dar nu ne mai miră nimic. În România chiar şi pentru schimbarea unui bec la maşină e nevoie de solide intervenţii ministeriale. Sperăm că directorul actual de la Muzeul craiovean îi va acorda tot sprijinul dlui. Conţac, pentru că, în fond, Muzeul nu are decât de câştigat în registrul reputaţiei internaţionale. (Cristian Bădiliţă)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *