Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Un „bob” de femeie cât o academie

Un „bob” de femeie cât o academie

Octavio Paz, premiu Nobel de literatură, obişnuia să spună: „Lumea de azi e tot mai prost condusă, pentru că oamenii politici nu-i mai citesc pe clasici.” Gândindu-se, fireşte, la marile nume ale Antichităţii greco-romane, de la Homer, Hesiod, Platon şi Tucidide, până la Virgiliu sau Cicero. Jacqueline de Romilly, celebră elenistă franceză, membră a Academiei, care a marcat studiile şi viaţa intelectuală din Franţa timp de mai bine de o jumătate de secol, s-a stins din viaţă pe 18 decembrie 2010, la vârsta de 97 de ani. A fost a doua femeie care a intrat în Academia franceză, după Marguerite Yourcenar, în 1988 şi prima femeie profesor la Collège de France. De asemenea, a primit numeroase distincţii care au consfinţit munca sa de-o viaţă, printre cele mai importante numărându-se Grand-Croix de la Légion d’honneur, fiind doar a cincea femeie din istoria recentă a Franţei care a primit această recunoaştere.

Născută pe 26 martie 1913 la Chartres, din părinţi intelectuali (tatăl, profesor de filozofie, mama, romancieră), s-a remarcat foarte devreme în generaţia sa, fiind prima femeie elevă la celebra École normale supérieure, în 1933. Obţine doctoratul în „limbi clasice” în anul 1947, iar apoi îşi începe cariera universitară, fiind pe rând profesoară la Facultatea de litere din Lille, la ENS, între 1953-1960, la Sorbona, între 1957-1973, în fine, la Collège de France până în 1984. În anul 1995 a primit, ca o recunoaştere simbolică, şi naţionalitatea greacă, fiind numită în anul 2000 „ambasador al elenismului” de către guvernul grec. S-a convertit, explicit, la catolicism, în 2008, la vârsta de 95 de ani, deşi primise botezul în anul 1940. Părintele Mansour Labaky, care a fost îndrumătorul său spiritual în momentul acestei convertiri mărturisea că, după confesiune şi în ziua primei sale participări la comuniunea Euharistiei, „privirea sa era a unui copil de 10 ani”.
E recunoscută şi admirată pe plan internaţional pentru laborioasele studii despre civilizaţie şi cultura greacă antică, cu precădere despre opera istoricului Tucidide. Ediţia îngrijită de ea rămâne de referinţă. Dintre numeroasele ei cărţi amintim: Thucydide et l’impérialisme athénien, la pensée de l’historien et la genèse de l’œuvre (teză de doctorat, 1947), Histoire et raison chez Thucydide (1956), Problèmes de la démocratie greque (1975), La douceur de la pensée grecque (1979), L’enseignement en détresse (1984), La modernité d’Euripide (1986), Les grands sophistes dans l’Athènes de Périclès (1989), La Grèce antique à la découverte de la liberté (1989), Pourquoi la Grèce? (1992), Alcibiade ou les dangers de l’ambition (1995), Homère (1998), Précis de la littérature greque (1998), Hector (1999), La Grèce antique contre la violence (2001), La Grèce antique. Les plus beaux textes d’Homère à Origène (2003), L’invention de l’histoire politique chez Thucydide (ed. 2005), Une certaine idée de la Grèce (2006), La tragédie grecque (ed. 2006).
Hrănită adânc din izvoarele culturii greceşti şi animată de o viziune înaltă, chiar elitistă, asupra culturii Jacqueline de Romilly a dus o luptă aprigă pentru apărarea învăţământului umanist şi a limbilor „moarte”, în special greaca clasică. Lucrarea sa L’enseignement en détresse (Învăţământul în suferinţă, 1984) este un apel ardent în această direcţie. Tot cu acest scop a fondat, în anul 1992, o asociaţie pentru ocrotirea învăţământului literar, Sauvegarde des enseignements littéraires şi, mai recent, o alta, în prelungirea primeia, Élan nouveau des citoyens, despre care spunea că vizează „reînvierea valorilor democraţiei şi repunerea lor în centrul dezbaterii sociale”.
Elenista franceză a subliniat constant rolul decisiv jucat de disciplinele clasice în formarea învăţământului francez şi neşansa prezentă a limbilor clasice, care au devenit „victime ale economiei de piaţă”, fiind retrogradate la statutul unor discipline opţionale. Mai mult, a atras atenţia şi asupra crizei actuale a limbii franceze care, în viziunea sa, nu mai ocupă locul meritat în învăţământul prezent, nedându-li-se elevilor ocazia de a-şi exprima gândurile coerent şi dinamic. În opinia clasicistei, cele două crize sunt oarecum legate, în virtutea faptului că limbile clasice servesc printre altele la dezvoltarea atenţiei faţă de limbă, etimologii, diferenţe.
Jacqueline de Romilly a privit cu pesimism nu doar situaţia limbilor clasice în curriculum-ul contemporan, ci învăţământul umanist şi cultura, în general, suferinde în urma permanentelor atacuri la adresa Cuvântului şi Raţiunii (cele două sensuri ale logosului grecesc), considerate de ea singurele bastioane împotriva barbariei. De aceea a făcut un apel constant pentru reîntoarcerea la ANTICI, din care au izvorât democraţia, civilizaţia şi cultura europeană, precum şi la idealurile cunoaşterii iluministe. După părerea sa, societatea democratică actuală rămâne expusă aceluiaşi pericol din vremea lui Alcibiade: demagogia, care astăzi rodeşte pe solul unei inculturi crescânde.
După cum mărturisea celebra clasicistă, lucrurile care au motivat-o constant de-a lungul vieţii au fost pasiunea pentru lucrul bine făcut, pentru cercetare, dragostea pentru autorii studiaţi, în special Tucidide, bucuria neîngrădită a vieţii şi puterea de a-şi păstra umorul în situaţii dificile. „Sunt convinsă că forţa interioară şi speranţa sunt lucruri care se cultivă. Şi pentru mine disciplina este esenţială, este sinonimă cu voinţa de a învăţa”.

 

*

Cititorii francofoni au la dispoziţie două interviuri remarcabile cu Jacqueline de Romilly pe adresele: http://ecoledelaculture.canalblog.com/archives/2007/01/30/3845681.html
http://lexnews.free.fr/histoire.htm#romilly
Un film, La vigie grecque, cu şi despre reputata elenistă a fost realizat şi difuzat, în mai multe rânduri, pe TV5. Puteţi viziona câteva imagini pe adresa: http://documentaires.france5.fr/documentaires/jacqueline-de-romilly-la-vigie-grecque

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *