Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Un cardinal cu suflet de copil, Tomas Spidlik, a trecut la Domnul

Un cardinal cu suflet de copil, Tomas Spidlik, a trecut la Domnul

Vineri 16 aprilie, cardinalul iezuit de origine cehă Tomas Spidlik punct de referinţă  în studiul spiritualităţii orientale, a murit la nouăzeci de ani. Născut la 17 decembrie 1919 la Boskovice, în jurul oraşului Brno, a devenit preot la 22 august 1949. La 21 octombrie 2003, papa Ioan Paul al II-lea l-a uns cardinal diacon al Sfântei Agata a goţilor. La 18 aprilie 2005 a predicat în faţa cardinalilor reuniţi în Capela Sixtină cu ocazia conclavului care l-a ales pe Benedict al XVI-lea. La înmormântarea, care a avut loc pe 20 aprilie la orele 11.30, a participat şi Papa. Corpul  neînsufleţit al cardinalul Spidlik a fost apoi condus şi îngropat la Velehrad în Moravia, locuri de care era legat în mod deosebit, deoarece acolo, la răscruce de popoare şi de culturi, au avut o intensă activitate de evanghelizare Chiril şi Metodiu.

„Toată viaţa am căutat chipul lui Isus, iar acum sunt fericit şi liniştit fiindcă merg să-l întâlnesc”, acestea sunt ultimele cuvinte ale cardinalului Spidlik, care cuprind sensul unei întregi existenţe umane. Activ până în ultimele zile de boală, evenimentul public la care cardinalul a participat de curând a fost un congres academic dedicat lui însuşi la Institutul Pontifical Oriental, unde şi-a ţinut prelegerile mai bine de jumătate de secol.  Cu ocazia zilei sale de naştere, pe 17 decembrie 2009, Papa însuşi l-a invitat să celebreze sfânta liturghie alături de sanctitatea sa,  în capela Redemptoris Mater, operă de artă născută din voinţa lui Spidlik şi a primului său discipol, Rupnik.

Tomas Spidlik a fost un maestru al spiritualităţii creştine orientale. Opera sa nu este doar un serviciu adus istoriei spiritualităţii, ci reprezintă o viziune teologică organică. „Încerc să propovăduiesc frumuseţea care mântuieşte, o viziune teologică în care predomină perspectiva simbolică, liturgică, în care imaginea vizuală se identifică cu dovezile de credinţă rostite sau scrise”, a explicat cu câteva zile înainte de a muri.

„Metoda Spidlik, lămureşte preotul Milan Zust, care i-a fost alături până în ultima clipă, s-a fondat pe capacitatea de a vedea întregul lucrurilor, de a trata teme diferite din punct de vedere istoric, cultural, religios, dar cu precădere în relaţie cu viaţa concretă, aşezând Persoanele Sfintei Treimi şi persoana creată, după chipul şi asemănarea sa, în centrul totului.  În străfundul sufletului, Părintele Tomas a avut aceeaşi atitudine  ca ghid spiritual şi cercetător ştiinţific şi dascăl”. Un Părinte, adică un stareţ, care a dat exemplu cu însăşi viaţa sa. Tocmai de aceea a rămas pentru toţi sub numele de „Părintele Tomas”. Nimeni nu i se adresa cu „profesor” sau „eminenţă”. Explicaţia constă în faptul că „acolo unde intelectul se uneşte cu inima cuvântul nu comunică ştiinţă, ci generează viaţă” spune părintele Richard Cemus, succesorul părintelui Spidlik la catedra de spiritualitate orientală a Institutului  Pontific Oriental. De aceea de la Părintele Spidlik cu toţii se aşteptau la cuvinte dătătoare de viaţă întru Spirit şi nu doar informaţii care să satisfacă curiozitatea, iar în el se căuta un părinte duhovnicesc şi nu doar un profesor, adică ceea ce în germană este numit cu doktorvader. Este ceea ce Spidlik a fost pentru cei care l-au înconjurat: faptul că a dat viaţă unei adevărate şcoli de gândire.
O şcoală susţinută de trei stâlpi: primatul vieţii, primatul persoanei şi viaţa spirituală ca artă. „Nu ideile şi raţionamentele precedă viaţa, ci viaţa însăşi îşi dezvăluie mecanismele celor care o contemplă”. In acest sens, opera lui Spidlik reprezintă un unicum în gândirea teologică din a doua jumătate a secolului XX, deschizând definitiv şi dezvoltând o nouă zonă de cercetare legată de spiritualitatea popoarelor slave. O operă construită fără răgaz şi mai ales pigmentată de un simţ al umorului deosebit. „A glumi este important şi util pentru experienţa creştină autentică”, spunea Spidlik, „şi apoi aceasta e o chestiune serioasă. Raţionalismul şi tehnicismul absolutizează afirmaţiile parţiale. Gluma le relativizează. Nu în sensul că adevărul ar fi relativ, dar trebuie să ţinem cont de faptul că posibilitatea noastră de cunoaştere legată de mistere este parţială. Cuvântul erezie înseamnă a lua o parte pentru întregul ei. Gluma este deci o armă împotriva ereziilor.”

Spidlik glumea şi asupra vârstei sale, de nouăzeci de ani: „Pentru a afla ce doreşte Providenţa în ceea ce mă priveşte trebuie să-i luaţi un interviu. În cursul vieţii mele am făcut lucruri pe care nici măcar nu mi le imaginam şi numai apoi am descoperit că le purtam în suflet. Pentru a da un exemplu, nu m-aş fi gândit niciodată că-mi voi aniversa cei nouăzeci de ani alături de Papă şi îmbrăcat în purpură. Cu siguranţă nu mă gândeam la asta la începutul celui de-al doilea război mondial, la invadarea Moraviei, astăzi Republica Cehă, de către nazişti, când a trebuit să-mi întrerup studiile de literatură de la Universitatea din Brno, dându-mi peste cap proiectele de viaţă. Încă de atunci Providenţa a avut multă bătaie de cap cu mine.” După relatările părintelui Spidlik, la acestea se adaugă un fapt uimitor: închis într-un lagăr de concentrare, un agent Gestapo transformat în înger l-a eliberat, iar îngerul păzitor l-a condus spre calea către Isus. Tot printr-o ciudată coincidenţă, atunci când regimul comunist nu i-a permis să revină în patrie după terminarea studiilor sacerdotale, în 1949, iar numele său i-a fost scris greşit într-un act important, Spidlik se regăseşte uimit la Roma, în exil, acolo unde îşi va împlini destinul.

Doctor honoris causa a multor universităţi din lume, dintre care şi româneşti, Tomas Spidlik este cel care reuşeşte nu doar să studieze temeinic, ci şi să reapropie cele două falii importante ale creştinismului universal, catolicismul şi ordotoxia.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *