Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Un Hermes al Casei Regale a României

Un Hermes al Casei Regale a României

Dacă într-adevăr rolul lecturii este deschiderea spre orizonturi necunoscute sau doar bănuite, atunci volumul Biblioteca în flăcări. Mic tratat de regalitate în republică al Principelui Radu Duda, publicat de editura Polirom în 2007, şi-a atins scopul ultim. Există lecturi care te îmbogăţesc spiritual, altele care dau sens unor lucruri care se cunosc prea puţin şi sunt înconjurate de o aură ambiguă, de fascinaţie şi ignoranţă în acelaşi timp. Aceasta este una dintre lecturile care se formează la jumătatea drumului sau, mai bine zis, din întregirea celor două jumătăţi. Perspectiva se lărgeşte cu fiecare frază, cunoaşterea este reală şi clară, impresia finală una net pozitivă, de încredere în autor şi în destinul propriu, deoarece textul vorbeşte de fiecare dintre cei născuţi sub „pavilion” românesc, fără să omită pe nimeni: flotă în derivă pe marea istoriei, de la cetăţean la membrii familiei Regale a României. Generozitatea spiritului este dublată de un vizionarism capabil să sintetizeze şi să aleagă de zgura vremilor destinul societăţii româneşti, de la rădăcinile sale îndepărtate, urcând pe axa prezentului spre un viitor nici „luminos”-comunist, nici inexistent-capitalist, ci al tuturor posibilităţilor, ca urmare firească a unor coordonate concrete. Ideea de unitate a acestor eforturi – care atunci când sunt individuale îşi pierd din eficienţă – într-un impuls coordonat şi canalizat spre mari gesturi (re)civilizatoare, capabile să schimbe faţa istoriei României, este readusă în discuţie în mod repetat, împreună cu soluţia: reorganizare socială prin unitate în jurul Casei Regale române. „Dacă ar fi să măsor insuficienţa leadership-ului politic de astăzi, ea nu ar consta în lipsa indivizilor talentaţi sau a voinţei lor, a bunei-credinţe sau a profesionalismului, a cadrului democratic sau a libertăţilor. Ceea ce le lipseşte politicienilor din întreaga Europă, în mod îngrijorător, este instinctul comunicării, generozitatea, profunzimea şi respectul din partea cetăţii.”

În acest context general stăpânit de forţe sociale centrifuge, singurul catalizatorul prin excelenţă al societăţii româneşti de organizare a eforturilor de redefinire identitară, pentru revenirea din pribegia dezbinării sociale la matca naturală şi tradiţională, este Casa Regală Română.
Sincera preocupare a acesteia pentru destinul României se traduce printre altele prin emfatizarea şi înţelegerea profundă a unui aspect deosebit de important, menţionat în volum, – cu atât mai mult cu cât pare a fi constant ignorat de guvernanţii postrevoluţionari -, aspect legat de însăşi existenţa viitoare a acestei ţări: soarta tinerelor generaţii văzute ca unic capital inestimabil de care dispune România pentru propăşirea sa. Formarea şi educarea tinerilor români în spiritul valorilor autentice şi durabile şi, prin acestea, construirea unui adevărat spirit civic, constituie singura soluţie corectă.

„În mod special, am fost şi rămânem oaspeţi ai Instituţiilor educaţionale de toate nivelurile. Găsim în tineri o forţă capabilă să determine progresul şi recunoaşterea României; de aceea, le susţinem aspiraţiile. Este cea mai puternică resursă a României în următorii 30 de ani.” (pp. 41-42)
Principele Radu devine prin acest volum, ca şi în alte, nenumărate cazuri, mesagerul Familiei Regale Române, un Hermes implicat activ în relaţia dintre Casa Regală română şi cetăţeni, dovedind a stăpâni cu uşurinţă şi eficacitate limbajul comun, cel care se traduce prin identitate românească, patriotism autentic şi preocupare pentru binele general al ţării.

Volumul se prezintă ca un jurnal de idei, capitolele sunt marcate de titluri care indică tema sau trimite simbolic la reflectare. Prefaţa, realizată de Anneli Ute Gabannyi, cunoscută cercetătoare de civilizaţie românească, anticipă „Cuvântul înainte” şi intenţiile autorului. Scriitura dezinvoltă, dar perfect controlată, sintetică, cu nuanţări sentenţioase, pe alocuri histrionice, însă fără strop de aroganţă, confirmă scriitorul matur, conştient atât de potenţialul artistic cât, mai ales, de forţa conţinutului mesajului. Recunoaştem în principele Radu un fin analist, priceput diagnostician al bolior prezentului, excelent ghid şi mediator pentru consolidarea relaţiei dintre Casa Regală şi cetăţeni, a cunoaşterii activităţilor sale şi, mai ales, a sentimentelor patriotice celor mai autentice ale membrilor săi – modele de comportament, stele călăuzitoare în negura vremilor tulburi. Asumarea totală a propriului destin devine la Principele Radu deviză şi crez, pe care fără a renunţa la o interpretare filozofică a vieţii ca teatru, o exacerbează şi o ridică la rang de virtute supremă: „Sunt în lumina rampei de la vârsta de paisprezece ani. Nu-mi este dor de scena teatrului, fiindcă destinul m-a aşezat pe scena lumii reale. Astăzi realitatea bate ficţiunea; dacă Shakespeare ar vizita România, s-ar îngălbeni de invidie.”
Din aceeaşi dorinţă hermeneutică, în sens originar, de comunicare şi transmitere bidirecţională a unor conţinuturi importante, Principele Radu îşi invită cititorul la dialog constant, prin modalităţi telematice:  www.princeradu.ro şi www.princeradublog.ro

Deda-Mureş
05/06/2010

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *