Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Victor şi huliganii

Victor şi huliganii

Indivizii care învîrt politichia prin România – cu net profit personal, ca şi prin alte părţi – ştiu foarte bine cum şi cînd să-şi dea cu firma în cap. Nu se abate de la această regulă nici tînărul procuror ce conduce acum PSD. Victor Ponta a fost purtat spre „marea politică” pe aripile vagamente frînte ale fals seraficului Adi Năstase. Cu cîţiva ani în urmă, pe cînd era Premier, Adrian Năstase a venit cu o liotă de ofiţeri SPP pînă la piaţa Valea Ialomiţei. De ce? Ca să ne studieze pe mine şi pe „columnista” de la „E-Lustration”, Anca Delia Comăneanu. Şi cînd te gîndeşti că, la vremea aceea, publicaţia nu era nici măcar in statu nascendi. Abia dacă, în naivitatea noastră, apucaserăm să expediem ceva plîngeri scrise către ambasadorii marilor puteri şi către UE. De atunci, agenţii de teren ai „democraţiilor consolidate” nu ne-au mai slăbit nici o clipă.

De ce mă, Adi, de ce bă… mlădiosule? De ce ai făcut-o? Ai avut o presimţire? Vroiai să rămîi şi tu în istorie? N-ai găsit altă metodă decît să te vîri pe listele stufoase cu cei ce de-a lungul anilor au filat familia Stănciulescu? Pe parola mea de onoare: era să ne ciocnim literalmente de premier care îşi trăsese o şepcuţă pe ochi fără să fie însă mai puţin recognoscibil.

Cu siguranţă, alde Năstase are pregătire de ofiţer de informaţii. Cu siguranţă, a fost format în Epoca de Aur . Nu încape îndoială că eticheta de securicel nu i se potriveşte defel deşi se descurca al naibii de bine în teren printre tarabele cu mormane de cartofi şi activitatea părea să-i provoace o plăcere secretă.

„Uite ce seamănă ăla cu Adrian Năstase!” a strigat ADC.

Toţi comersanţii de barabule modificate genetic au încremenit instantaneu. Nu mai puţin sepepiştii din dispozitivul de securitate. El, cu căpşorul lui mic, cu oscioarele lui delicate – nu vă lăsaţi amăgiţi de adinăstasele mătăhălos care miorlăie cînd şi cînd pe la diverse staţii TV – el, aşadar, adevăratul Adi Năstase, s-a emoţionat o ţîră, a făcut stînga-mprejur şi s-a volatilizat.

O să mă întrebaţi ce anume îl mînase pe premierul Adi pînă în piaţa de cartofi modificaţi genetic de la Valea Ialomiţei  (Drumul Taberei!), ce-l determinase să vină să se zgîiască la noi. E simplu: la rugămintea Cupolei formate de capii Democraţiilor Consolidate, Adrian ieşise la disuadare, la descurajare. Ăia – capii, adică – erau deja sîcîiţi de epistolele noastre în care, între altele, îi întrebam, în naivitatea noastră, de ce au injectat hormoni de creştere securiştilor şi i-au legitimat ca politicieni, ca oameni de afaceri, ca experţi în finanţe, ca scriitori, regizori ş.a.m.d.

„Bă, da’ fraieri mai sunteţi!” or să exclame cinstitele obraze care ne citesc.

Aşa este, aşa este, recunosc cu toată umilinţa pentru că, după Operaţiunea Cartoful – un eşec lamentabil – am pătimit multe, dar şi mai multe am înţeles şi, via internet, am încercat să-i determinăm şi pe alţii să reflecteze asupra descoperirilor făcute de noi în privinţa bunelor intenţii ale Occidentului.

Car’ va’ zică acesta-i mentorul lui Victor Ponta. Să fim sinceri, băiatul nu este lipsit de inteligenţă, însă, cum se zice pe la noi, unde-i minte multă e şi un car de prostie. Altfel nu poţi să-ţi explici de ce tolerează pe lîngă el măscărici siniştri precum Radu Mazăre, de ce declară că Che Guevara îl înflăcărează, că Tony Blair şi Zapatero sunt modele pentru conduita lui social-democrată. Blair a stricat viaţa oamenilor din UK pentru multe decenii de acum încolo, iar Zapaterul a pus cunună guvernării sale cînd a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Ciudat este că această sublimă realizare nu a dus la înviorarea finanţelor Spaniei şi nici la scăderea şomajului.

Dacă acestea sunt modelele tale, Victoraş mami, ai cam zbîrcit-o. Un mare om de stat, reţine acest lucru, nu este doar suma vorbelor sale de duh. (Trag nădejde că îţi aparţin şi că nu sunt produsul minţii vreunui consilier cu ceva mai mult umor). Un adevărat om de stat e atent la principii şi mai cu seamă la principiile ce constituie temelia unui adevărat stat de drept. Nu poţi să scrii pe blogul tău că, atunci cînd conduceai corpul de inspectori ai Guvernului, era cît pe ce să treci cu vederea matrapazlîcurile Trabăsescului – pe atunci primar general al capitalei – pentru că era jovial, simpatic. (Fie vorba între noi, dacă îţi făceai tu datoria atunci, nu-şi mai făcea el mendrele acuma!).

Aşa de jovial era că, imediat după control, a început să te înjure. Cum adică „să treci cu vederea” nişte hoţii? Ce învăţaţi, bre, la Facultatea aia de Drept? Ce înţeleseşi tu din Dreptul Penal? Că infractorul jovial trebuie să primească pedeapsa minimă, sau chiar să fie achitat, în timp ce orice băbuţă care nu şi-a plătit la timp o amendă aplicată pe nedrept trebuie aruncată urgent în închisoare, trebuie să suporte rigorile legii fără drept de apel? Ce fel de social-democraţie îţi umblă ţie prin scăfîrlie, Victore? Mai ai un pic şi te alături trepăduşilor vînturioţi care ţipă din toţi bojocii că trimiterea lui Vîntu în judecată ar fi semnul că statul nostru a intrat în descompunere. De fapt, lucrurile stau exact pe dos!

Victoruţ, ne spui şi nouă de ce te-a mîncat limba şi ai cuvîntat şi tu după mica mineriadă eşuată a miliţienilor? Că poliţişti nu poţi să le zici. Am sperat că te vei abţine, tu, vajnic apărător al ordinii de drept, tu, braţul pedepsitor care vrea pe bună dreptate să dărîme acea cariatidă de Prahova care s-a cocoţat în jilţul cel mai înalt al Camerei Deputaţilor. Pe fruntea ei îngustă scrie cu aldine „fraudă”. Tu, cavalirul justiţiar ce cheamă la luptă contra Suspendatului (după modelul Împuşcatului!)… Par malheur, n-ai făcut-o. Nu te-ai abţinut. T’ as perdu une bonne occasion de te taire, cum ar fi spus Chirac. Sau, mai pe limba noastră, te-ai trezit vorbind!

Lucrurile sunt limpezi: derbedeii aceia cu caschete – şi multe asemenea specimene mi-au purtat sîmbetele în anii din urmă – au încălcat legea şi s-au îmbulzit sub conducerea lui Hossu-Alfa la poarta palatului Cotroceni. Au proferat injurii, şi-au aruncat caschetele peste gard, s-au comportat dezgustător, incalificabil. Ca nişte huligani de ultimă speţă. Asta în timp ce urlau sloganuri despre „demnitatea poliţistului”. Păi comportamentul lor – las la o parte instigările vădite la răzmeriţă generală – ascundea vreo fărîmă de demnitate? Cine-şi apără drepturile şi pretinde ca preşedintele – oricare ar fi el – să-şi exercite funcţia de mediator, nu poate să strige: „Ieşi afară javră ordinară!”. Sunt vorbe care îl descalifică pe cel ce le pronunţă şi nu pe cel vizat.

Cum-necum, poliţistul trebuie să fie un model în societate, el trebuie să fie păzitor al echilibrului social şi al valorilor morale pe care se sprijină comunitatea. În spaţiul public, discursul capătă altă greutate. Acasă, fiecare poliţist poate să-l înjure pe Băsescu de dimineaţa pînă seara. Cine n-o face azi în România? Şi pe bună dreptate. Ca prezenţă organizată, sub pavăza uniformei, poliţistul nu se poate comporta ca un huligan  . Nu trebuie s-o facă nici cînd poartă haine civile. Nu sunt uimit de aceste ieşiri pentru că, de ani buni, structuri de poliţie politică din MAI ne hărţuiesc – pe mine şi pe ADC – şi nu de puţine ori (să mă ierte doamnele şi domnii mai gingaşi) agenţi în uniformă ne filează agresiv frecîndu-se amarnic la organul reproductil.

Ăştia sunt oamenii pe care îi căinezi dumneata, domnule Ponta! Nu spun că în Poliţie n-ar exista şi oameni la locul lor. Însă adunătura de la poarta Palatului Cotroceni era din alt aluat. Iar cînd mă gîndesc cum mă urmărea chestorul Tutilescu prin parcul Moghioroş (Drumul Taberei!) acum vreo trei-patru luni, îmbrăcat într-un tricouţ verde, încep să văd lucrurile mai limpede. Comportamentul poliţiştilor şi efectivele lor exagerat de mari mă fac să mă întreb… Nu, nu dacă trăim într-un stat poliţienesc, ci dacă nu cumva vieţuim chiar într-un Stat al Poliţiei! Asta după ce am avut parte de Statul Politrucilor şi al Securiceilor.

Pînă la urmă, tu pentru cine te baţi, Victoraş? Cui vrei tu să plăteşti amenzile?  Jandarmeria are probe  că trei dintre bătăuşii în uniformă ai lui Hossu îşi ţineau pistoalele la vedere. Crezi tu, Victoruţ, că democraţia trebuie să se sprijine pe o samă de haidamaci gata să dea din puşcoace cînd le tună şi unde le tună dacă sunt  finanţaţi cum trebuie? Contezi tu pe voturile lor? Eşti sigur că Bogdan Hossu care mai ieri mă fila de pe terasa restaurantului Azzurro de-aci, de la noi, din Drumul Taberei, este purtătorul de stindard al democraţiei ce s-a regăsit pe sine?  Dacă ar fi fost aşa, numitul Hossu n-ar fi îngăduit ca pe una din pancarte – filmată insistent de Antena 3 (şi un sfert!) şi de Realitatea Vîntistă – să apară acea caricatură cu schepsis în care Băsescul, abţiguit, strînge în braţe o sticlă de whisky în timp ce este lovit din spate de un picior viguros încălţat cu un bocanc de miliţian. Piciorul poartă inscripţia „Personalul MAI”. Aici, problema se  bifurcă. Mulţi simţim acest imbold, mulţi am vrea să-i tragem un şut chiriaşului de la Cotroceni ca să nu-i mai vedem faciesul de etilist profesionist, ca să nu-l mai auzim cum ne prosteşte şi ne minte în faţă într-o româneză fără cusur. Ca să nu-l mai auzim cum ne dă lecţii, cum ne înjură şi ne calcă în picioare pe toţi, fără alegere: medici, profesori, ziarişti, judecători, ţărani, muncitori, militari şi poliţişti. Caricatura ţinută sus de miliţienii huligani are însă o anume încărcătură la nivel simbolic pe care securicelul Hossu a văzut-o foarte bine. Pe scurt, poliţiştii sunt o forţă de temut şi pot da jos oricînd orice politician sau grup de politicieni care îndrăzneşte să se atingă de privilegiile lor. Mesajul e limpede. Victoraş, eşti sigur că, dacă îi vei încuraja acum pe aceşti huligani (e clar că sunt o minoritate agresivă ce  pretinde a-i reprezenta pe toţi  poliţiştii), eşti absolut sigur că de le vei căuta în coarne şi le vei restabili privilegiile, nu-ţi vor da şi ţie un şut în ceea parte cînd proiectul transfrontalier (în care ei sunt doar o rotiţă) va presupune acest lucru? Cine îţi poate garanta că nu aşa vor evolua lucrurile? Şi crezi că atunci cînd poliţiştii îşi vor recîştiga datorită ţie şi partidului tău salariile grase şi pensiile rotunjoare, başca dreptul de a da din chistoale oricînd şi oriunde, va mai avea cineva linişte în ţara asta? Crezi că se poate trăi într-o stare de dezordine permanentă?

Tot mai des, diverşi palavragii TV – între care ultra-super-mega-hiper-românul Niels Schnecker (nume de cod: cetăţeanul Gogu!) – vorbesc de anarhie, de anomie, ori degringoladă generalizată. Cu viclenie ieftină, aceşti domni caută cauza tuturor relelor în tărtăcuţa pleşuvă, pîrlită de alcool a Băsescului. Antena 3 îi zice ZEUS!!! E adevărat, el este o parte din problemă şi în bună măsură un executant disciplinat al unei partituri de import. Entităţi politico-financiare din afara ţării – e tot mai clar acest lucru – ţin neapărat ca România să nu se aşeze ca stat şi să nu-şi găsească niciodată liniştea. Dacă cineva s-ar apuca să scrie istoria adevărată a mineriadelor din România, s-ar putea să descopere un lucru neaşteptat şi anume că rădăcina lor principală e de sorginte anglo-americană şi doar ceva ramificaţii secundare sunt de găsit în Grădina lui Ion.

Voci precum aceea a ilustrului Bogdan Chirieac ne spun iar că „nu ne închegăm ca naţie!”. Serios? Nu înţeleg deloc pe ce se sprijină această afirmaţie gravă, dar, cînd o aud, mă gîndesc imediat la conceptul de failed state vînturat de ideologii de la CNN atunci cînd vorbesc de Pakistan, Somalia, de Irak ori de Afganistan, ţări de liniştea şi prosperitatea cărora se îngrijesc de multă vreme anglo-americanii, iar rezultatele se văd cu ochiul liber.

Aşadar, dl. B. Chirieac  ce pare a cunoaşte bine Proiectul cel Mare anunţă ce ni se pregăteşte, sau ne pregăteşte pentru ce ne-au mai anunţat şi alţii, inclusiv preşedintele dejurnă şi inamovibilul guvernator al Băncii Naţionale, adică pentru prăbuşirea totală. Există însă o fază prin care trebuie neapărat să trecem pentru ca să se poată institui în România un guvern format din miniştri străini care să ne înveţe odată pentru totdeauna cum se cultivă ardeiul… E vorba de faza Crizei Instituţiilor. Într-un stat paralizat, instituţiile funcţionează aberant sau deloc şi astfel se ajunge la anarhie, la anomie, la haos social. Că de haosul economic s-au îngrijit patrioţii de la PD-L sub conducerea înţeleaptă a Vremelnicului de la Cotroceni.

Cred că ne confruntăm cu o lovitură de stat întîrziată în care etapele se succed cu încetinitorul. Pentru că există nişte forţe care frînează procesul sperînd într-o dezamorsare deplină. Fapte aparent disparate precum atentatul de la Maternitatea Giuleşti şi mica mineriadă a pseudopoliţiştilor lui Hossu (asociaţi cu ceva revoluţionari de profesie ai căror lideri sunt deja cu mîna pe clanţa puşcăriei) fac parte din acelaşi scenariu. Episodul de la maternitate trebuia să aprindă scînteia indignării – cum pasămite ar fi aprins-o bătaia dată nevestei lui Tokes în ’89 la Timişoara – după care ar fi urmat marşuri ale „cetăţenilor indignaţi” care urmau să devasteze ceva sedii de instituţii. Originalitatea ar fi constat în faptul că, de data asta, nucleul dur, ca la vreo şase mii de indivizi puşi pe distrugeri, ar fi fost format din bieţi poliţişti aflaţi în pragul inaniţiei. Cum s-a şi întîmplat, însă episodul de la Maternitatea Giuleşti fusese deja dezamorsat prin acţiunea relativ fermă a Procuraturii. Hossu şi ortacii lui s-au dus totuşi glonţ spre Cotroceni, hotărîţi să atace Palatul. Acolo, lucrurile s-au complicat puţin. Cu toate că asediul în forţă ar fi trebuit dat noaptea şi jandarmii n-au făcut exces de zel în primele ore ale mitingului, Hossu s-a răzgîndit, a ridica tabăra şi a zis că aduce oştiri mai numeroase pe 7 octombrie. Una din motivaţiile lui trebuie să fi fost şi lipsa de entuziasm a bucureştenilor care s-au pîrlit odată în 1989. Să vezi securistul de bloc sau de întreprindere împreună cu cei din subordinea lor plecînd la Revoluţie cu lozinca „Jos Tiranii!” mai treacă-meargă. Sunt şi ei oameni, nu? Să vezi Armata trecînd ca prin farmec de partea populaţiei, mai că te apucă o emoţie… Dar să ţi se ceară în 2010 să participi cu trup şi suflet la Revoluţia Miliţienilor parcă e prea mult!

Însă băieţii erau pregătiţi pentru un schimb de focuri pe-nserate cu SPP-iştii şi pentru o încăierare sîngeroasă cu Jandarmii. Vina ar fi căzut toată pe capul Băsescului, televiziunile străine ar fi transmis reportaje de la locul carnagiului, cum făcură în Ecuador, Timonierul cu toată familia lui dictatorială ar fi intrat urgent in cremenal, iar în fruntea ţării, anglo-americanii şi UE urmau să ne proptească un Consiliu de Guvernare format din persoane alese pe sprînceană din elita Bilderbergistă. O variantă posibilă ar fi fost şi un guvern Antonescu Doi care să pună ordine în ţară cu mînă de fier. Că doar nu degeaba e condus PNL de cîţiva oameni abonaţi la subvenţiile lui S.O.S. Vîntu… Nici unul n-a negat pînă acum această acuzaţie.

Procesul „Revoluţionar” a fost încetinit vizibil de unele forţe loiale ţării. Cel puţin aşa pare la prima vedere. Asta nu înseamnă că proiectul a fost blocat cu totul şi că pericolul a trecut. Dovada acestor zvîrcoliri  e tocmai strădania multor profeţei TV de a justifica post factum isprava celor 6000 de miliţioneri. Victor Ponta, într-un mod cu totul regretabil, se numără printre ei. Ori are sfătuitori vînduţi, ori este parte din conspiraţie pentru că rezultatul acestor mişcări – ba chiar „transformări” cum ar zice Meteoromica Jurca de la TVR– nu poate fi decît distrugerea ţării. Răsturnarea de la putere a lui Băsescu şi a camarilei sale prin mijloace neconstituţionale ne-ar compromite   pe multă vreme şi ar consfinţi starea noastră de failed state. Cam cum e Liberia de azi unde, din nefericire, Americanii fac experiment după experiment.

Multe am auzit şi multe vom mai auzi pe aceste meleaguri binecuvîntate de Dumnezeu. Cînd a fost suspendat Băsescu, unii din acoliţii lui au zis că Parlamentul a dat o lovitură de stat. Deşi operaţiunea se desfăşurase fără nici o abatere de la litera şi spiritul Constiuţiei, aşa şchioapă cum e ea. Dar afirmaţia privitoare la „Parlamentul terorist” nu era o simplă gugumănie. Populat cu fiinţe mai mult sau mai puţin oneste, forul nostru legislativ, cum-necum pilon fundamental al şubredei noastre democraţii, este subminat de aproape două decenii în două feluri: întîi, prin isprăvile membrilor săi de toate culorile care prea des dau bineţe procurorilor; apoi, printr-un permanent bombardament mediatic menit să-l submineze în esenţa sa de temei al democraţiei.

Acum, după încercarea nereuşită de puci ecuadorian, a fost lansată pe piaţă o altă gugumănie. Susţinătorii ei sunt adesea personaje care, la fel ca penalistul Ponta, se laudă cu studii de drept şi competenţe în materie de drept constituţional. Ce ne spun aceşti domni? Ce ne spune jurist-prudentul Sergiu Andon care cu ceva ani în urmă ne urmărea de zor pe mine şi pe redactorul meu şef pe-aci prin cartier, prin Drumul Taberei cum am zice? Sergiu Andon afirmă cu nonşalanţă că Poliţia ar fi o instituţie fundamentală a democraţiei. Dai în Poliţie, dai în Statul de Drept.

Sigur, tov. Andon cunoaşte bine proiectul Marii Consipraţii – doar era şi el prieten cu ambasadorul american Guest –  şi îşi recită conştiincios poema mincinoasă. Miliţia, ca organ de represiune, a fost un vector de bază al statului comunist. Poliţia de azi ar fi cu totul altceva, un organism menit să vegheze la respectarea legii sau chiar să impună acest lucru. Aici e buba şi nu are nici un fel de rezolvare teoretică. Vedem zilnic cum, în multe state democratice, poliţia ciomăgeşte manifestanţii ori provocatorii amestecaţi printre ei. Faptul că are îndreptăţirea legală – cînd o are! – de a lua la bastoane cetăţenii nu trebuie să ne păcălească: acest fel de acţiune se numeşte represiune şi nu avem cum s-o botezăm altfel. Cînd la Stuttgart cîteva mii de poliţişti bat oamenii adunaţi spontan ca să protesteze împotriva defrişării unei întinse zone de vegetaţie din oraşul lor, ei, caraliii teutoni, nu se comportă deloc ca nişte apărători ai valorilor democratice. Să nu fie Germania Merkelizată de azi o democraţie? Eu ştiu ce să spun? Oricum, ciomăgirea a înlocuit dialogul şi este o îngrădire gravă a libertăţilor cetăţeneşti, indiferent în virtutea căror aşa-zise principii este aplicată. Iar haidamacii din Germania îi altoiau zdravăn taman pe contribuabilii care le plăteau salariile. Bizară democraţie! Acesta să fie modelul pe care trebuie să-l implementăm şi noi aici?

Cu siguranţă, există momente în care un Guvern responsabil trebuie să restabilească ordinea dacă un segment al societăţii produce prea mare tulburare. Liniştea restului cetăţenilor trebuie apărată. Acel guvern poate să nu fie cauza protestelor violente – mira-m-aş! – şi, ca atare, trebuie să acţioneze. Atît într-un caz cît şi în celălalt,  orice-ar zice tov. Andon, fie că e vorba de situaţii tip Stuttgart, ori de situaţii ipotetice precum cea descrisă mai sus, Poliţia recurge la REPRESIUNE, cuvînt ce rimează cu DEMOCRAŢIE tot atît de bine cum „caschetă” rimează cu „chipiu”.

Păcatul cu Poliţia noastră pseudo-ecuadoriană este altul. Sindromul care transformă asemenea entităţi cu ierarhie strictă în caste militare i-a afectat prea tare pe ortacii Tutilescului. A existat şi un moment de vîrf constituit de desfiinţarea misteriosului grup Acvila ai cărui membri se considerau un soi de samurai. Teamă mi-e că Şogunul pe care îl serveau era din afara ţării. Ni se spune că Poliţia a fost demilitarizată, dar se pare că poliţiştii nu au apucat să introiecteze această noţiune. Unii dintre ei se consideră deasupra legii şi se comportă aşa cum am văzut.

Probabil că sechestrarea lui Băsescu şi a lui Boc, ca în Ecuador, ar fi fost doar o fază a Marii Zavere. În Ecuador, de pildă, au fost jefuite şi băncile. Aşadar, izgonirea investitorilor străini era o etapă din program. Un stat în care domneşte anarhia nu-i poate apăra: este un failed state. Am impresia că micuţul Polifem de la Cotroceni trebuia s-o păţească înaintea ecuadorianului, dar ceva n-a funcţionat. Avînd în vedere povestea din 1989, să pare că trebuia să apărem iarăşi ca o naţie incapabilă să-şi poarte de grijă, ca un neam care nu e capabil să creeze instituţii viabile. „Noi, românii” – ar fi zis ideologii TV – „n-avem apetit pentru democraţie şi ne împuşcăm conducătorii pentru te miri ce!”. Nu întîmplîtor aceşti domni ne tot bat la cap cu exemplul Bulgariei care şi-a dat vămile pe mîna americanilor şi a angajat la Fisc inspectori străini care să colecteze dările. „Noi nu putem! Noi nu suntem în stare!” Etc, etc, etc… Asta auzim din zori şi pînă în noapte. Timp în care, ca o consecinţă directă a halucinantei guvernări PD-L, nemulţumirea oamenilor creşte şi se apropie de nivelul critic. Acuma, de ceva vreme, acest guvern bizar a mai cîrmit-o şi ce a luat cu două mîini încearcă să dea înapoi cu una singură. Conspiratorii văd însă că sărăcimea nu prea se îndeamnă la Revoluţie. Poate că aşa se explică nemulţumirea ideologilor TV. Profesorul (?!?) Ilie Şerbănescu – destul de priceput la filajul în oraş – îl somează pe guvernatorul Isărescu, un as al filajului pe patru roţi, să lase cursul de schimb liber. Acest lucru ar pulveriza moneda naţională, ne-ar aduce iar la cheremul speculatorilor financiari, ar ridica inflaţia la stele, ar distruge rezervele din bănci ale oamenior obişnuiţi şi ale afaceriştilor. Adică ar distruge finanţele ţării şi toate sectoarele economice. Cam ăsta e proiectul, nu-i aşa, Iliuţă? Doar ai mai jurat odată ca ministru să-ţi dai toată silinţa întru „prăbuşirea economiei naţionale” şi cu siguranţă nu a fost un act ratat.

Victoraş, în ciuda acestei largi volute narative, să ştii că nu te-am uitat pe drum. Ţi-am descris doar punct cu punct programul de distrugere a ţării. Poate nu-l cunoşteai. Bine ar fi ca tu şi PSD-ul tău să nu participaţi la marea conspiraţie deşi semnele nu sunt prea bune. Dacă ai să cercetezi atent istoria ultimelor decenii, ai să vezi că toţi aceia care i-au sprijinit pe americani au fost în cele din urmă înlăturaţi de la putere tot de ei. Bine ar fi ca politicienii cu un dram de minte şi cu dragoste de ţară – oare avem aşa ceva? – să oprească distrugerea României.

Iar tu, Victore, dacă ai puterea să te lepezi de satana şi să urmezi exemplul luminos al lui Titulescu şi nu calea întunecată a lui Tutilescu, atunci poate că poţi să faci ceva pentru ţară. Poţi să începi imediat demersurile pentru schimbarea Constituţiei, pentru întoarcerea la Monarhie, pentru readucerea Regelui Mihai în fruntea statului. În felul ăsta, ţara ar avea un pilon de stabilitate şi nu ne-am mai procopsi o dată la cinci ani cu tot soiul de preşedinţi de mucava care ba omoară, ba reclădesc speranţa. Prin revenirea la Monarhie, s-ar închide paranteza dureroasă deschisă în 1947, iar Statul Român şi-ar recăpăta în mod simbolic deplina sa întemeiere istorică.

(Articol preluat din e-Lustraţia Românească, Publicaţie Insolentă şi Independentă, nr. 25 din 2 octombrie 2010)

 

Latest posts by Hanibal Stanciulescu (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *