Înger diliu căzut într-o aripă






În celebra colecţie „Théologie historique” a editurii Beauchesne, Paris, a apărut, în 2011, volumul colectiv Les forces du bien et du mal, sub coordonarea lui Bernard Pouderon şi Madeleine Scopello. Printre autori: Enrico Norelli, Lorenzo Perrone, Adele Monaci-Castagno, Jean-Daniel Kaestli, Smaranda şi Cristian Badilita, Cristian Gaspar, Régis Courtray et alii. O prezentare a volumului, precum…
Omul acesta Omul acesta ţine ochii închişi. Larg, cât poate el de larg închişi, până la marginea lumii. Omul acesta calcă apăsat, apăsat, parcă şi-ar săpa groapa în mers. Omul acesta îşi ia piatra de pe inimă şi-o aruncă în geamul vecinilor. Omul acesta vrea să scape de el. Dă la întors pielea singurătăţii cu…
65 Prospeţimea acestei dimineţi se cere protejată de mofturi intelectuale. Furtuna de peste noapte a dilatat spaţiul. Cerul, mult mai aproape decât fusese ieri. Ea, mult mai departe. În adâncul unei inimi crucificate. 66 Retractatio. Sau mai degrabă o completare la ceea ce scriam acum cinci, şase ani: cum că istoria Europei sec. XXI ar…
Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române de Radu Cernătescu e un meteorit în cultura noastră. Un meteorit care provoacă deopotrivă admiraţie, nervi, nedumerire şi, uneori, ilaritate. Nu ne vom ocupa în detaliu de fiecare capitol. Părerea noastră e că dl. Cernătescu, deşi a ratat o carte bună, a reuşit un lucru remarcabil: să…
Sfânta Scriptură ne dă mărturie despre prezenţa postului în viaţa poporului lui Dumnezeu ca semn de smerenie şi pocăinţă (Neem 9,1-2; 1 Sam 7,6), de jale pentru veşti triste (Ioel 2,12; Neem 1,4), de întristare (2 Sam 12,16), sau ca pregătire înainte de un eventual pericol (Est 4,16), sau ca şi comemorare a dezastrului distrugerii…
Când confruntăm binomul „a sta” – „a înţelege” cu cel „a şti” – „a face”, ne referim la o expresie biblică intraductibilă, al cărei profund sens Luther a început să-l cuprindă în formula: „Dacă nu credeţi, nu rămâneţi”; mai explicit s-ar putea spune: „Dacă nu credeţi (dacă nu vă ţineţi strâns de Iahve), nu veţi…