Coordonatori: Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu – Proiect realizat în cadrul Colegiului Noua Europă (Andrei Pleşu) în colaborare cu editura Polirom (Silviu Lupescu, Ioan-Florin Florescu) şi Fundaţia Anonimul (Sorin Marin)
Principele Radu al României Şerban Foarţă Marius Cruceru Alexandru Buzalic Luigi Bambulea Lucian Dîncă Claudiu-Ioan Coman Ioan Viştea Ochi de linx
Volumul 4/II al Septuagintei (LXX) continuă şi încheie traducerea aşa-ziselor cărţi sapienţiale şi poetice ale Vechiului Testament, după tradiţia greacă, în care atât numărul cărţilor cât şi aşezarea lor diferă întrucâtva de textul ebraic sau masoretic (TM). În redactarea acestui volum găsim aceleaşi principii de traducere şi de alcătuire a aparatului critic aplicate pentru întreaga colecţie….
20 1 În ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena vine la mormânt dis-de-dimineaţă ― mai era încă întuneric ― şi vede piatra luată de pe mormânt. 2 Aleargă deci şi vine la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Iisus, şi le zice: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim…
Duminică, 14 februarie 2010, în Foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din Noul Testament, în traducerea, însoţită de un amplu Comentariu, a lui Cristian Bădiliţă. Volumul a apărut la editura Curtea Veche Publishing. Vorbitorii la eveniment au fost: Cristian Bădiliţă, Laurenţiu Constantin Erbiceanu (Preşedinte al Fundaţiei Culturale…
Curtea Veche Publishing are deosebita plăcere de a vă anunţa lansarea Evangheliei după Ioan, cu introduceri, traducere, comentarii şi note patristice de Cristian Bădiliţă. Evenimentul va avea loc duminică, 14 februarie, la ora 13:00, în Foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr.2). Vorbitorii la eveniment sunt Cristian Bădiliţă, Laurenţiu Constantin Erbiceanu…
În ultima săptămână am primit numeroase e mailuri din partea cunoscuţilor şi a cititorilor revistei Oglindanet, care-şi exprimă indignarea faţă de trivialitatea mai multor mesaje de la subsolul articolelor. Respect mai mult ca oricine libertatea de opinie, dar nu pot admite libertinajul injurios şi calomnios. După ce am publicat „Despre atotştiutorismul habarneavut”, plecând tocmai de…
Vă rugăm să trimiteţi colaborările dumneavoastră în format word, pe adresa redactia@oglindanet.ro menţionând, eventual, şi rubrica vizată (Civitas Dei, Oglinda vie etc.). Întrucât revista se adresează unui public larg, iar paginarea poate deveni o piedică majoră, încercaţi să evitaţi notele de subsol, introducând referinţele în corpul textului principal. Informaţiile, ştirile şi imaginile trimise trebuie să…
Cristian Bădiliţă: Coordonator Oglindanet – redactia@oglindanet.ro – www.cristianbadilita.ro Alexandra Giula: Suport tehnic, Webmaster – www.corcodus.ro Mulțumiri: Liliana Grecu: Grafician, realizator logo original Oglindanet
Casa de cultură Mihai Ursachi din Iaşi, 15 aprilie 2009 Amfitrion: Nichita Danilov Au intervenit: Cristian Bădiliţă, Eugen Munteanu şi Marius Cruceru Prima parte: A doua parte:
Pentru că… răspunsul se află în cuprinsul acestei reviste electronice. Site-ul va cuprinde trei „volete” principale: unul, spiritual-religios, al doilea, cultural, al treilea, social-politic. Iată, pe scurt, strategia şi obiectivele proiectului: 1) prezentarea, o dată pe săptămână – la nevoie, mai des -, a celor mai importante (cu adevărat importante!) evenimente din viaţa cultelor…
Cu dragoste, credinţă şi speranţă dedic această traducere comentată a Noului Testament memoriei martirilor din perioada comunistă, creştinilor români de toate confesiunile Textele cuprinse în Noul Testament n-au căzut din cer. Ele au fost redactate de personaje istorice, aproximativ între anii 50 şi 100 d.H., în greaca epocii, numită koine. Cele mai timpurii…
Traducerea comentată a Noului Testament, prima de acest gen în România, este dedicată martirilor creştini din vremea prigoanei comuniste. Nici nu se putea o mai corectă asumare a unui patronaj spiritual. Dacă e să ne gândim în urmă şi să rememorăm istoria creştinismului, perioada de glorie a teologiei patristice urmează persecuţiilor din Imperiul Roman….
Pentru că… răspunsul se află în cuprinsul acestei reviste electronice. Site-ul va cuprinde trei „volete” principale: unul, spiritual-religios, al doilea, cultural, al treilea, social-politic. Iată, pe scurt, strategia şi obiectivele proiectului: 1) Prezentarea, o dată pe săptămână – la nevoie, mai des -, a celor mai importante (cu adevărat importante!) evenimente din viaţa cultelor din România;…