Evanghelia lui Nicodim. Coborîrea lui Cristos în iad

1. Şi zice Iosif: „De ce vă miraţi că a înviat Isus? Nu aceasta trebuie să ne mire, ci faptul că n a înviat singur. Căci [împreună cu el] au înviat o mulţime de morţi, care s au arătat în Ierusalim. Şi dacă pe alţii nu i ştiţi, măcar pe Simeon, cel ce l a primit în braţe pe Isus, şi pe cei doi fii ai săi, înviaţi şi ei, trebuie să i ştiţi. Doar noi înşine i am îngropat cu puţină vreme în urmă. Iată, acum mormintele lor sînt deschise şi goale, iar ei, înviaţi, trăiesc în Arimateea”. Atunci am trimis cîţiva oameni [de încredere] care au găsit mormintele acelora deschise şi goale. Iosif grăieşte iarăşi: „Să mergem în Arimateea şi i vom găsi!”.

2. Atunci se ridicară arhiereii, Ana şi Caiafa, şi Iosif, şi Nicodim, şi Gamaliel şi alţii cu ei şi merseră în Arimateea, unde [cu adevărat] îi găsiră pe cei despre care vorbea Iosif. Făcură o rugăciune şi se îmbrăţişară. Apoi se întoarseră şla Ierusalimţ împreună cu aceia şi i duseră în sinagogă. După ce au zăvorît uşile, au aşezat în mijlocul [sinagogii] Vechiul Testament, al iudeilor, iar arhiereii au zis către ei: „Juraţi pe Dumnezeul lui Israel şi pe Adonai că veţi spune adevărul adevărat despre cum aţi înviat şi despre Cel ce v a înviat din morţi!”.

3. Auzind acestea, înviaţii îşi făcură semnul crucii pe faţă şi răspunseră arhiereilor: „Daţi ne hîrtie, toc şi cerneală!”. Şi îndată li s au adus acestea. Apoi aşezîndu se au scris după cum urmează.

1. ‘Doamne Isuse Cristoase, învierea şi viaţa lumii, dă ne nouă har, ca să putem povesti despre învierea Ta şi despre minunile pe care le ai săvîrşit în iad. Aşadar noi ne aflam în iad, împreună cu toţi cei adormiţi de la începutul veacurilor. Şi pe la miez de noapte se ridică în bezna aceea o lumină ca a soarelui şi străluci. Toţi ne am luminat dintr o dată şi ne am văzut unii pe alţii. Atunci, adunîndu se laolaltă părintele nostru Avraam, patriarhii şi profeţii şi umplîndu se de bucurie, au grăit aşa: „Lumina aceasta vine de la un mare luminător”. Iar profetul Isaia zise: „Lumina aceasta vine de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Sfîntul Duh. Despre ea am profeţit pe cînd trăiam, zicînd: «Pămînt al Zabulonului şi ţinutul lui Neftali, poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare»”.

2. Apoi apăru în mijlocul lor un pustnic, iar patriarhii îl întrebară: „Tu cine eşti?”. El răspunse: „Eu sînt Ioan, ultimul profet, care am îndreptat căile Fiului lui Dumnezeu şi am propovăduit oamenilor pocăinţa spre iertarea păcatelor. Cînd Fiul lui Dumnezeu a venit la mine, eu l am zărit de departe şi am zis poporului: «Iată mielul lui Dumnezeu, care ia păcatul lumii». Apoi l am botezat cu mîna mea în rîul Iordan şi am văzut Duhul Sfînt pogorîndu se asupra Lui în chip de porumbiţă. Şi am auzit glasul lui Dumnezeu Tatăl zicînd: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit». De aceea m a trimis şi la voi, ca să vă dau de ştire cum că Fiul Unul născut al lui Dumnezeu va veni şi aici. Şi cine va crede într însul se va mîntui, iar cine nu va crede într însul va fi osîndit. Tuturora vă zic: cum îl veţi vedea, să vă închinaţi Lui, căci aceasta este singura împrejurare în care vă puteţi pocăi de închinările voastre la idoli – pe cînd trăiaţi în lumea deşertăciunilor – şi de păcatele săvîrşite. Nu veţi putea face asta în nici o altă împrejurare”.

III

Auzind Adam – cel întîi creat, protopărintele – cum îi învăţa Ioan pe cei din iad, zise către fiul său, Seth: „Fiule, vreau să spui strămoşilor neamului omenesc şi profeţilor unde te am trimis atunci cînd tînjeam să mor!”. Seth începu: „Profeţi şi patriarhi, ascultaţi aşadar. Cînd tatălui meu, Adam, cel întîi creat, i a venit sorocul să moară, m a trimis lîngă poarta raiului cu rugăciune către Dumnezeu, ca să mi îngăduie să merg, călăuzit de un înger, la copacul milei şi să iau de acolo untdelemn cu care, ungîndu mi părintele, să l scol din boală. Şi am făcut întocmai. După ce m am rugat, îngerul îmi spune: «Ce cauţi, Seth: untdelemnul care vindecă pe cei bolnavi, sau copacul care zămisleşte untdelemnul acela, pentru boala tatălui tău!? Aşa ceva nu poţi găsi acum. Mergi dar şi spune părintelui tău că după ce se vor împlini cinci sute cincizeci de ani de la facerea lumii, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, va veni pe pămînt, întrupîndu se, şi Acela îl va unge cu undelemnul şmileiţ şi l va scula; îl va spăla – pe el împreună cu toţi cei din seminţia lui – în apă şi Duh Sfînt şi atunci va fi tămăduit de boală. Acum însă nu se poate face nimic»”.
Auzind povestea patriarhii şi profeţii au fost cuprinşi de bucurie mare.

1. Pe cînd toţi stăteau laolaltă şi se bucurau, apăru Satana, moştenitorul beznei, şi zise către Iad: „Ascultă ce ţi spun, căpcăunule nesătul! [Ai auzit] de unul Isus din neamul iudeilor care se dă drept Fiu al lui Dumnezeu? Pe acesta – căci era numai un om – iudeii l au răstignit prin lucrăturile mele. Tocmai a murit, aşa că pregăteşte te să l închidem aici. Ştiu bine că nu i decît un om, fiindcă l am auzit spunînd: «Trist este sufletul meu pînă la moarte!». Multe rele mi a mai făcut pe cînd trăia în lumea de deasupra, laolaltă cu muritorii! Oriunde întîlnea vreun slujitor de al meu nu l lăsa în pace şi pe toţi cei pe care eu îi făcusem betegi, orbi, şchiopi, leproşi sau altcumva, el îi tămăduia cu un singur cuvînt. Şi tot aşa, pe mulţi i am pregătit de ngropăciune, iar El, numai prin cuvînt, i a readus la viaţă”. Răspunde Iadul: „Să aibă o putere atît de mare, încît să facă tot şce mi spuiţ numai prin cuvînt? Or, dacă i aşa, cum de ai cutezat să i stai împotrivă? Mie îmi pare că nimeni nu se poate pune cu unul ca acesta. L ai auzit – spui tu – cum se temea de moarte. Dar El a vorbit aşa în batjocură şi pentru că vrea să pună mîna pe tine. Vai de tine ce te aşteaptă pe veci!”. Satana zice: „Cum, căpcăunule nesătul, te ai înspăimîntat aşa de tare auzind de vrăjmaşul nostru, al amîndurora? Mie, unuia, nu mi e deloc frică de El; ba chiar i am aţîţat pe iudei să L răstignească şi să i dea de băut oţet cu fiere. Aşadar fii gata să l înhaţi atunci cînd va veni!”.

2. Iadul a răspuns: „Moştenitor al beznei, fiu al pierzaniei, diavole, abia mi ai povestit cum pe mulţi dintre cei pe care tu i ai pregătit de ngropăciune Acela i a readus la viaţă numai prin cuvînt! Dacă pe alţii i a slobozit din morminte, cum şi de unde găsi vom noi puterea să l ţinem pe El însuşi? Cu puţin timp în urmă am înghiţit un mort care se numea Lazăr, dar îndată Unul dintre cei vii l a smuls din pîntecele meu cu putere, numai printr un cuvînt. Socot că a fost chiar Acela despre care mi ai vorbit. Dacă L vom primi aici mi e teamă să n o păţim şi cu ceilalţi. Priveşte, toţi cei pe care i am înghiţit de la nceputul veacurilor au prins să se vînzolească [atît de tare, încît] mă doare pîntecele. Iar slobozirea lui Lazăr nu mi pare deloc un semn bun. Căci a zburat din mine ca un vultur, nu ca un mort, aşa de repede l a tras pămîntul afară. De aceea mă jur pe toate uneltirile noastre, nu L primi aici! Eu, unul, cred că vrea să intre pentru [a izbăvi] păcatele morţilor. Şi ţi zic, pe întunericul nostru, dacă L aduci aici înăuntru, nu voi mai rămîne cu nici un mort!”.

1. Pe cînd Satana şi Iadul vorbeau între ei, s a auzit un glas puternic ca un tunet: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, ridicaţi vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!”. Auzind, Iadul îi zice Satanei: „Ieşi, dacă te încumeţi, şi stai împotriva Acestuia!”. Şi Satana ieşi. Apoi Iadul porunceşte slugilor sale: „Întăriţi bine uşile de aramă şi drugii de fier, păziţi zăvoarele şi fiţi peste tot cu ochii în patru! Dacă Acela apucă să intre aici, va fi vai de noi!”.

2. Auzind acestea strămoşii au început să se răstească la dînsul, zicîndu i cu îndrăzneală: „Deschide, căpcăunule nesătul, ca să intre Împăratul slavei!”. Profetul David: „Orbule, nu ştii că încă pe vremea cînd trăiam în lume am poruncit despre glasul acesta zicînd: «Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, ridicaţi vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei»!?”. Isaia: „Eu, învăţat de Duhul Sfînt, am scris: «Din stăpînirea locuinţei morţilor îi voi izbăvi şi de moarte îi voi mîntui. Unde este, moarte, biruinţa ta?»”.

3. Şi iarăşi a strigat: „Ridicaţi vă porţi!”. Dar Iadul, auzindu L pentru a doua oară, prefăcîndu se că nu ştie, întrebă: „Cine este acest Împărat al slavei?”. Atunci grăiră îngerii Domnului: „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război”. Şi o dată cu vorbele [îngerilor] porţile de aramă se sfărîmară, drugii de fier se făcură zob şi toţi morţii fură sloboziţi din legături – noi, de asemenea. Şi cum intră Împăratul slavei – cu înfăţişare omenească – tot întunericul Iadului se lumină.

1. Iadul strigă cu grăbire: „Am fost biruiţi, vai de noi! Dar cine eşti Tu, atît de curajos şi de puternic? Cine eşti Tu, care intri aici fără nici un păcat? Cel ce pare mic, dar face lucruri mari, smerit şi înălţat, sclav şi stăpîn, ostaş şi Împărat, Cel ce stăpîneşte peste vii şi morţi!? Ai fost spînzurat pe cruce şi pus în mormînt, dar Te ai slobozit şi ai sfărîmat toată puterea noastră. Tu eşti Isus, Cel despre care ne povestea arhisatrapul Satana cum că prin cruce şi prin moarte vei moşteni întreaga lume”.

2. Atunci Împăratul slavei îl apucă de creştet pe arhisatrapul Satana şi încredinţîndu l îngerilor Săi zise: „Legaţi i mîinile, picioarele, gura şi grumazul cu lanţuri de fier”. Apoi îl dădu Iadului zicînd: „Ia l şi păzeşte l cu străşnicie pînă la a doua mea venire!”.

VII

1. Luîndu l pe Satana, Iadul îi zise: „Belzebut, moştenitor al focului şi al pierzaniei, duşman al sfinţilor, pentru ce a trebuit să pui la cale răstignirea Împăratului slavei, ca să vină aici şi să ne despoaie? Întoarce te şi vezi – n a mai rămas nici un mort în pîntecele meu! Tot ce ai cîştigat prin lemnul cunoaşterii ai pierdut prin lemnul crucii. Şi toată bucuria ta s a preschimbat în jale! Căci vrînd să omori pe Împăratul slavei, te ai omorît pe tine însuţi. Şi fiindcă mi te a dat să te păzesc cu străşnicie o să afli, din experienţă, cît de rău pot fi! O, căpetenia dracilor, început al morţii, rădăcină a păcatului, răutate a răutăţii! Ce rău găsit ai în Isus de i ai pus la cale moartea? Cum ai cutezat să faci o asemenea fărădelege!? Cum ţi a trecut prin cap să cobori în beznă un om ca acesta, care te a despuiat de toţi morţii adunaţi de la începutul veacurilor!?”.

VIII

1. Pe cînd Iadul îl muştruluia aşa pe Satana, Împăratul slavei îşi întinse mîna dreaptă şi, apucînd cu putere, îl ridică pe întîiul părinte, Adam. Apoi se întoarse către ceilalţi şi zise: „Veniţi cu Mine toţi cei care aţi murit din pricina lemnului atins de acesta! Iată, Eu vă ridic pe toţi şdin moarteţ prin lemnul crucii”. Şi îi scoase afară. Întîiul părinte, Adam, plin de bucurie, prinse a grăi: „Mulţumesc, Doamne, mărinimiei Tale, căci m a scos afară din Iadul cel adînc”. La fel grăiră toţi profeţii şi sfinţii: „Mulţumim, ţie, Cristoase, Mîntuitorul lumii, căci ne ai scos viaţa din putreziciune!”.

2. Şi după ce au rostit ei vorbele acestea, Mîntuitorul l a binecuvîntat pe Adam cu semnul crucii pe frunte. Făcu întocmai cu patriarhii, cu profeţii, cu martirii şi cu toţi strămoşii. Apoi îi luă şi i scoase afară din Iad. El mergea înainte, iar sfinţii părinţi veneau pe urma Lui cîntînd aşa: „Binecuvîntat cel ce vine întru numele Domnului, Aleluia! Lui se cuvine slava tuturor sfinţilor!”.

În drum către rai Isus îl ţinea de mînă pe Adam. O dată ajuns îi încredinţă pe toţi – pe Adam şi pe drepţi – arhanghelului Mihail. Dar la intrarea în rai se pomeniră faţă în faţă cu doi bătrîni; şi sfinţii părinţi îi întrebară: „Cine sînteţi voi, care n aţi cunoscut moartea şi n aţi coborît în Iad, ci trăiţi în rai cu trupurile şi cu sufletele!?”. Unul dintre ei răspunse: „Eu sînt Enoh, care am fost drag lui Dumnezeu şi Dumnezeu m a mutat aici, iar acesta este Ilie, thesbitul. Amîndoi vom trăi – cu trupuri şi cu suflete – pînă la plinirea vremii; atunci vom fi trimişi de Dumnezeu să stăm împotriva Anticristului şi să fim omorîţi de el. Iar după trei zile vom învia şi vom fi duşi pe nori să l întîlnim pe Domnul”.

Pe cînd vorbeau ei aşa s a apropiat un alt bărbat, mai necioplit, şi cărînd pe umeri o cruce. Sfinţii părinţi l au întrebat: „Cine eşti tu, cu înfăţişarea asta de tîlhar, şi de ce cari pe umeri o cruce?”. Acela a răspuns: „Într adevăr, cum aţi spus, eu eram tîlhar şi hoţ în lume. De aceea iudeii, după ce m au prins, m au osîndit la moarte pe cruce împreună cu Domnul nostru Isus Cristos. Văzînd minunile pe care le a făcut răstignit, am crezut într Însul. Am strigat către El şi am zis: «Doamne, să nu mă uiţi cînd vei împărăţi!». Şi îndată El mi a zis: «Amin! Amin! Chiar astăzi, îţi zic ţie, vei fi cu mine în rai!». Şi purtîndu mi crucea am ajuns la rai, unde l am găsit pe arhanghelul Mihail şi i am zis: «Domnul nostru Isus Cristos, răstignitul, m a trimis aici. Du mă aşadar pînă la poarta Edenului». Cînd a văzut semnul crucii, sabia de foc mi a deschis şi eu am intrat. Apoi arhanghelul mi a zis: «Mai aşteaptă puţin, căci îndată trebuie să sosească şi Adam, întîiul părinte al neamului omenesc împreună cu cîţiva drepţi. Veţi intra odată». Şi cum v am zărit am venit să vă întîmpin”.
Auzind acestea sfinţii au strigat într un singur glas, tunător: „Mare este Domnul nostru şi mare puterea Lui”.

Toate acestea le am văzut şi auzit noi, amîndoi fraţii, care am fost aleşi şi trimişi de arhanghelul Mihail să vestim învierea Domnului după ce ne vom fi botezat în apa Iordanului. Şi am mers şi ne am botezat împreună cu alţi morţi înviaţi. Apoi am venit la Ierusalim şi am petrecut Paştele Învierii. Acum însă nu mai putem adăsta. Trebuie să plecăm. Iubirea lui Dumnezeu Tatăl, harul Domnului nostru Isus Cristos şi împărtăşirea Duhului Sfînt să fie cu voi toţi!’

După ce au scris acestea şi au pecetluit cărţile, au dat una arhiereilor şi pe cealaltă lui Iosif şi lui Nicodim. Iar ei s au făcut dintr o dată nevăzuţi în slava Domnului nostru Isus Cristos.

Din Evanghelii apocrife, ediţie îngrijită, traduceri şi introduceri de Cristian Bădiliţă, Polirom, Iaşi, ediţia a IV-a, 2007.