De ce oglindanet?
Pentru că… răspunsul se află în cuprinsul acestei reviste electronice.
Site-ul va cuprinde trei „volete” principale: unul, spiritual-religios, al doilea, cultural, al treilea, social-politic. Iată, pe scurt, strategia şi obiectivele proiectului:
1) prezentarea, o dată pe săptămână – la nevoie, mai des -, a celor mai importante (cu adevărat importante!) evenimente din viaţa cultelor din România;
2) semnalarea, eventual prezentarea/criticarea, unor apariţii editoriale, filme, spectacole etc., în primul rând a celor cu un conţinut explicit spiritual, dar nu exclusiv;
3) telescoparea obiectivă, fără spirit partizan de grup, a evenimentelor culturale din România, precum şi impunerea unei ierarhizări sănătoase;
4) dezbateri şi polemici cu miză naţională sau internaţională;
5) promovarea imaginii unei adevărate elite a României, necorupte de bătăliile murdare între clanuri ideologice;
6) atenuarea efectelor nocive create de câteva grupuri de presiune actuale şi impunerea unei atitudini profesionaliste, destinse şi, implicit, ierarhizante;
7) formarea unor generaţii tinere normale, şlefuite nu doar intelectual, ci şi religios-moral, deschise atât spre dimensiunea culturală, cât şi spre cea spirituală;
8) promovarea libertăţii de gândire şi de expresie în limitele inteligenţei şi ale respectului faţă de semeni şi faţă de adevăr;
9) dezideologizarea discursului spiritual/cultural din România; site-ul de faţă nu reprezintă niciun curent ideologic, ci se doreşte expresia inteligenţei, credinţei, talentului, onestităţii şi bunului simţ. Considerăm că o prostie nu este o opinie, ci un rebut intelectual şi, prin urmare, nu are dreptul să fie publicată. Nu vom publica nici intervenţii ale unor pretinşi „credincioşi” ideologizaţi, înregimentaţi sectar;
10) orice publicaţie care întruneşte calităţile descrise mai sus devine, implicit, aliatul nostru în această tentativă de restaurare a unei normalităţi normale împotriva belferismului semidoct şi ideologizat de astăzi. Ne adresăm în special editurilor din România pentru o colaborare susţinută şi fructuoasă.
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012