Poeme de Crăciun



În continuare puteţi asculta un splendid colind
interpretat de formaţia de muzică veche „Anton Pann”,
condusă de Constantin Răileanu.



În continuare puteţi asculta un splendid colind
interpretat de formaţia de muzică veche „Anton Pann”,
condusă de Constantin Răileanu.
Constatăm astăzi o importanţă particulară acordată teologiei trinitare. Studiile despre Sf. Treime sunt din ce în ce mai numeroase şi marchează, prin amprenta lor, reflecţiile teologice. Această constatare a trezit în mine o întrebare fundamentală referitoare la doctrina ce constituie unul dintre puntele cele mai specifice şi fierbinţi ale creştinismului: la ce ar putea servi…
La şaptezeci şi cinci de ani Vintilă Horia avea o înfăţişare de om încă tânăr şi-n tot ce făcea şi spunea era expresia unei imense culturi. Mulţimea şi vastitatea domeniilor în care se mişca mă uluiseră. Nici o ostentaţie în purtare şi vorbire. O simplitate de blazon princiar ţinea întreaga sa fiinţă sub imperiul…
Numele Anei Blandiana a fost asociat dintotdeauna cu generaţia ‘60. În anii în care se impunea noul val de scriitori ai momentului de relaxare politică era suficient să aminteşti numele poetei sau al altor câţiva autori pentru a invoca noua direcţie din poezia română. Dacă intrăm în „culisele” vieţii literare constatăm că denumirea generaţia ‘60…
1. Obiecte sonore[1] Compozitorul Ştefan Niculescu defineşte obiectul sonor ca fiind „un fenomen acustic elementar cu care se operează în muzică: pot fi sunete propriu-zis muzicale, dar şi, de pildă, conglomerate de frecvenţe care să aibă o asemenea unitate încât conştiinţa auditivă să o poată recunoaşte ca atare; se includ aici şi obiectele sonore din muzicile…
Acum vreo trei săptămâni, pe o seară cu frig şi zloată, o prietenă m-a scos din casă la un film, Habemus papam. Din trailerul consultat la repezeală pe net părea o comedie, ambientată la Vatican pe tema alegerii unui Papă – fictiv – în timpurile noastre. Aveam deci ocazia să văd cum se desfăşoară un…
Regăsiri Mă întâlneşti. Voi fi demult în tine. Te scriu peste cenuşa-mi. Cu gestul înmuguririi tu mă atingi, desfaci din nou cuvântul. E o nevoinţă, din mormânt, suflet aprins, tu să ridici trupul cel neatins. Când desluşind în noi vei fi ştiut alt grai, din gândul meu plecând te aşezai. Te-ascult. Cu tine adorm spre…