Neînserate lumini

Regăsiri

Mă întâlneşti.
Voi fi demult în tine.
Te scriu peste cenuşa-mi.
Cu gestul înmuguririi
tu mă atingi, desfaci din nou cuvântul.
E o nevoinţă, din mormânt,
suflet aprins,
tu să ridici trupul cel neatins.

Când desluşind în noi
vei fi ştiut alt grai,
din gândul meu plecând te aşezai.
Te-ascult.
Cu tine adorm spre viaţă
ape şi munţi,
luminile-nserate,
despovărând sacra singurătate.

Marină

Când vii
tu despleteşti din alge valul
ca şi când
o altă haină ţărmul i-a ascuns,
dezmărginit de vis şi înţeles.

Ce prevestiri?

Un pescăruş ţipând
şi-o-mbrăţişare caldă de suflete-n afund,
luntrea necunoscutului plecând
către alt ţărm,
ziua învins de ape
şi biruit de Dumnezeu în noapte.

Împărtăşanie

Noaptea-i dor, dor de albastrul
tăinuit peste coline.

Trupul vechi se frânge-n lume
la răspântii însoţind
duhuri, poartă a durerii
peste răni, vis, agonii.
Nu e braţ, os să te-adoarmă,
geamăn ochi bolta s-o-ndure.

Gândul alb dezgroapă urma
neînseratelor lumini.
O urmez până la ziuă
cu potirul tău în mâini.

Hristos scrie în ţărână.

Tu, pământ ars de genuni,
ierţi robia de demult,
primeşti slova-n trup de rouă
şi iubirea din potir.

Zăpadă

De timp împrejmuiţi
trecem pământul nopţii.

M-acoperă tăcerea
acelor albe suflete desculţe
căzând din zbor
la sânu-acoperit.

Pe-ngemănate drumuri
către icoană-nzăpeziţi
ne duce rugăciunea-nlănţuiţi:
un fulg din slavă,
har de bunătate,
un fir din taina fără trup
să-l torci pe trupul tău
îmbătrânind.

Târziu,
ne va topi cărarea Cel Iubit…

Ninsori

Îşi scutură în pragul lumii îngerii
cărări.

Se-aştern pe străzi doar aripile lor,
tăria cade-n valuri peste plai,
ne rătăcim uitând mersul pe moarte…
pământ nu va rămâne fără noi.

Tu treci, te-ntorci acasă din ninsori,
un abur cald de stele
înzăpezindu-ţi urma.
Te-aşteaptă blând Maria, la sân cu pruncul tău.
Din poarta casei, de sub ram şi flori
o singură cărare desface veşnicia.

Frumuseţea ia trupul întâlnirii

Privirea lui potrivea timbrul îngerilor
peste paturile scobite de scâncet
scrijelind cu apă şi sânge podeaua.
Intră ea cu toate mişcările străzii pe frunte,
s-atingă diapazonul
mai aproape
de corpurile înfrigurate secând prin
pleoapele arse, răsfrânte.
– Frumuseţea ia trupul întâlnirii, îi spuse.

De-atunci cântecul nopţile îngână
urmele trecerii lor pe-o stradă
din lume,
pierduţi.