Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Peste cinci ani se vor deschide arhivele „Pius al XII-lea”

Peste cinci ani se vor deschide arhivele „Pius al XII-lea”

Episcopul italian Mgr. Sergio Pagano, Prefectul Arhivelor secrete ale Vaticanului, a anunţat într-o conferinţă recentă, ţinută în Insulele Canare cu ocazia „Zilelor istoriei Bisericii”, că va trebui să mai aşteptăm cinci ani pentru terminarea lucrării de arhivare, clasificare şi sitematizare a nenumăratelor documente referitoare la pontificatul lui Pius al XII-lea (1939-1958). Este vorba despre o regulă arhivistică, însă în ultimă instanţă cuvântul decisiv aparţine Papei. Mgr. Pagano precizează, de asemenea, că nu trebuie să ne aşteptăm la surprize. Dosarul de beatificare al Papei Pacelli este foarte avansat la Congregaţia romană pentru cauza sfinţilor. „Sfântul Scaun are tot interesul să le deschidă chiar şi mâine, fiindcă nu îi este teamă, subliniază Prefectul Arhivelor secrete ale Vaticanului, însă nu suntem pregătiţi din raţiuni ştiinţifice: trebuie numerotate, stabilite protocoalele, înregistrate, ordonate documentele”. De altfel, adaugă Mgr. Pagano, istoria Papei Pacelli este bine cunoscută şi din alte surse existente în diferite ţări europene, astfel încât atunci când Arhivele secrete ale Vaticanului se vor deschide „vom avea precizări, contextualizări, însă nu se aşteaptă nimic misterios, nici surprize. Atunci se va vedea importanţa binelui pe care Pius al XII-lea l-a făcut pentru evrei”.

Primul Papă care a deschis Arhivele Vaticanului, Arhive fondate în 1610 de către Papa Paul al V-lea, a fost Leon al XIII-lea, în 1881. Unele documente au dispărut din cauza vicisitudinilor istoriei, astfel încât puţine documente pot fi datate dinaintea anului 1000. În ultimile decenii aceste Arhive au fost enorm îmbogăţite datorită nenumăratelor documente parvenite de la Nunţiaturi apostolice, Secretariatul Statului, precum şi din donaţii particulare sau familiale. Papa Paul al VI-lea a simţit nevoia extinderii locului de stocaj construind noi încăperi subterane cu o capacitate de 31.000 m3 şi 43.000 metri de expunere. Din lumea întreagă vin cercetători pentru a consulta aceste documente rare spre folosul Bisericii, dar nu numai. Acum este în şantier operaţiunea de informatizare a Arhivelor. Via internet se poate avea acces deja la indexul documentelor. De asemenea, pe DVD pot fi găsite registrele papilor începând cu secolul al XII-lea şi se lucrează la microfilmarea esenţialului arhivelor Secretariatului de Stat. Aceste eforturi nu fac decât să sporească numărul cercetătorilor care se interesează la Arhivele Vaticanului.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *