Prinţesele cu ochi de caprifoliu






Postul catolic de televiziune din Franţa KTO a difuzat luni, 22 februarie, un documentar despre Muntele Athos, numit Le Mont Athos – La république des moines, care a determinat comunitate de la Athos să protesteze printr-o scrisoare adresată vice-ministrului afacerilor externe al Greciei. În această scrisoare reprezentanţii celor douăzeci de mănăstiri îşi exprimă oficial dezaprobarea…
În istoria teologiei creştine, încă din perioada apostolică, au existat numeroase discuţii partizane în jurul anumitor interpretări sau, mai bine spus, nuanţe interpretative susţinute de o anumită şcoală teologică sau de un grup disident de teologi. În primul Mileniu creştin, în contextul unei Biserici autoritare în societate, şi încă în unitate, Conciliile ecumenice au trasat…
Revoluţia franceză a fost timp de un secol evenimentul fondator, referinţa pentru toţi cei care se opuneau unei monarhii zisă „absolută”, şi mai mult chiar unei dictaturi personale sau unei autocraţii aşa cum o cunoştea Rusia ţaristă. Ea oferea, într-adevăr, exemplul unui ciclu politic ce angaja un proces constituţionalist, care proclama ştergerea privilegiilor şi stabilea…
În ultimii 20 de ani, un specimen toxic, dominat de apucăturile şi instinctele băieţilor de cartier din lumpen-proletariatul anilor ’60-’70, a invadat spaţiul public sub înfăţişarea înşelătoare a „omului politic”. După ce i-a fugit marea de sub picioare, iar securiştii naţiei l-au dezlegat de „post”, însărcinări şi obligaţii, fie din indiferenţă şi ignoranţă, fie numai…
Alin Tat este conferenţiar la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Specialist în filozofia Evului Mediu, în principal Toma din Aquino. Membru asociat al Council for Research in Values and Philosophy, Catholic University of America, Washington, D. C. Preşedinte al secţiei române a Societăţii Internaţionale Toma de Aquino (din 2006). Director…
98 Ora lupului. Când se îngână ziua cu noaptea. Când se îngână viaţa cu moartea. Când se îngână îngerul cu dracul (ca-n filmele lui Buñuel). Când se îngână omul cu neomul. Când se îngână cerul cu pământul. Atunci sufletul nostru iese la plimbare. Şi-ncepe să latre. 99 Călugării veneraţi, iubiţi de toată lumea sunt fie…