Sărută şi treci mai departe
1
Înăsprita vară se transformă în toamnă călâie.
Păsările devin sedentare. E sezonul amintirilor de pripas.
Creierul îşi blochează automat neuronii. Intră în prehibernare.
Singura amintire frumoasă e chipul bunicii pe care niciun burete
nu-l va putea şterge vreodată. Bolnav de idolatrie. Irecuperabil.
Condamnat să trăiesc cu ochii pârjoliţi, cu faţa arsă de jar.
În spatele meu, aplauze.
2
Deschid televizorul la telejurnalul de seară.
Mă văd într-o grădină zoologică
sub chipul unui tigru bengalez,
morocănos, cu o pereche de ochelari pe nas,
citind „Manifestul suprarealismului ortodox”.
3
O nouă zi, la fel de necesară, la fel de inutilă ca toate cele de dinaintea ei.
Cenuşa cu care ne spălăm ochii pe dinăuntru.
Lacrima pe care o bem ca somnifer de zi.
Un copil aleargă după un câine miţos. Realitatea e fotografie. Adică irealitate.
Un copil se naşte în clipa aceasta din pupila mea strivită de timp.
Alerg după un câine miţos.
Intru în realitatea poemului ieşind din realitatea provizorie.
Apăs brusc pe trăgaci. Ecranul ciuruit de gloanţe.
Scot limba din priză.
Cuvintele încep să latre pe şoptite.
4
Ne-am întâlnit după douăzeci şi cinci de ani. Nu ne mai recunoşteam.
Trupurile noastre se uitau străine unele la altele.
Afară, în lumina soarelui de toamnă,
alcătuiam un fel de statuie colectivă a resemnării.
Când deodată un copil a început să râdă în apropiere.
Şi brusc ne-am adus aminte cine suntem.
Anii s-au dat sfioşi deoparte şi ne-au lăsat faţă în faţă cu noi înşine, cei de peste ani.
Şi-am început să ne fugărim prin parcul oraşului, ca nebunii,
împrăştiind în vânt mormanele de frunze uscate.
O fată frumoasă ne privea cu lacrimi în ochi.
5
Au fost cândva prietenii tăi. Uitându-te în urmă ce vezi?
Doar o cărare plină cu noroi şi din loc în loc inscripţii obscene.
Vulgaritatea se legitimează cu diplome la Oxford, Sorbona, Harvard sau King’s College.
Când Platon ajunge preşedinte de colhoz poezia răsare pe marginea drumului.
Ajunge să întinzi mâna şi s-o culegi.
6
La urma urmei, ce rost are să ne revedem chipul din trecut
cu infinitele sale metamorfoze
din moment ce trăim o singură viaţă, ireversibilă,
şi orice criză de nostalgie
ne-ar putea înlocui măştile, caraghioase, dar utile,
cu nişte simple cutii de conserve?
7
Vorbind buzele lui deveneau atât de ascuţite
încât puteai tăia cu ele paginile dicţionarului de neologisme
pe care-l „fagocita peremptoriu”.
Cerul de deasupra capului se ţuguia.
I-am prescris, cu o anumită prudenţă,
exorcizarea prin surâs.
8
Când moare un prost clopotele se iau la palme.
Arhanghelii intră în panică
Dumnezeu, în concediu fără plată.
Un prost decedat atrage la căpătâiul său
o întreagă armată de avocaţi ai milei
pe durată nelimitată.
Progeniturile prostiei: crima şi infinitul.
9
Urcându-mă pe bicicletă am constatat cu uimire că picioarele pedalau în gol.
După zece minute nu avansasem niciun milimetru.
Bicicleta stătea ţeapănă, înfiptă parcă în asfalt.
Am vrut să descalec, dar n-a fost cu putinţă.
Se înserase. Vecinii au trecut pe lângă mine privindu-mă cu o bunăvoinţă suspectă.
Când s-a făcut noapte şi-a început să plouă cu petale de aur şi ciment am înţeles.
A doua zi vrăbiile îmi pictau umerii cu nepăsarea lor obişnuită.
Devenisem invulnerabil, lucios, nemuritor.
10
Sărută-ţi umbra şi treci mai departe…
Poem din Cristian Bădiliţă, Jucaţi-vă mai des cu focul.
153 poeme vechi şi noi, antologie îngrijită şi prefaţată de Alex. Ştefănescu, cu un studiu de Emanuela Ilie, apărută la Editura Grinta, Cluj-Napoca.
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
