ApoCalypso
După amintirile aranjate, aseptizate ale ÎPS Anania, iată primul volum dintr-o serie de amintiri ale ÎPS Calinic, promovat recent arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Volumul nu curge după un fir unic, ci înmănunchează câteva zeci de schiţe, portrete, scenete ori pur şi simplu snoave înşirate cronologic. În ce mă priveşte, oficializez reîmpăcarea cu ÎPS Calinic după…
Continuă la Polirom Seria Steinhardt. Trec peste regia improvizată a proiectului, care va trebui reluat în mod serios peste ani de zile, şi recomand publicului o capodoperă: Între viaţă şi cărţi. De câte ori recitesc acest volum am tentaţia să memorez pasaje întregi. De pildă, portretele lui Iorga sau Mauriac, ori textul despre „Zgârcenie şi pismă”,…
Proştii au şi ei rolul lor, important, în şlefuirea noastră lăuntrică. Fără proşti nu există mântuire. Fără proşti şi fără lepre. Iar viaţa ar fi atât de, cum să spun?, simplă şi respirabilă. Ce s-ar face sufleţelul nostru dacă n-ar îndura zilnic porţia administrată de instituţia prostiei înconjurătoare? Dar cel mai ticălos (şi de departe cel…
Bios kai logos Una din temele recurente ale celor două discursuri comemorative vizează relaţia dintre cultură şi credinţă, în speţă, dintre cultura păgână („din afară”) şi trăirea evanghelică. Încă din secolul al III-lea (Tertullian etc.) există un curent radical (susţinut, aparent paradoxal, de rafinaţi intelectuali) care văd în cultura păgână un mare pericol la adresa credinţei….
20 1 În ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena vine la mormânt dis-de-dimineaţă ― mai era încă întuneric ― şi vede piatra luată de pe mormânt. 2 Aleargă deci şi vine la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Iisus, şi le zice: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim…
Există două „reţete” de comemorare a sfinţilor Bisericii. Prima, impusă de ritualul ştiinţific-occidental, constă în organizarea unor congrese de specialişti, care au drept scop analizarea obiectivă, detaşată, adeseori seacă a operei sau vieţii personajului respectiv. A doua, specifică mai degrabă Orientului „pravoslavnic”, se rezumă la un parastas bine garnisit gastronomic, cu discursuri interminabile şi fără…
E limpede pentru toată lumea că Sinodul BOR este la cheremul unui patriarh autocrat, al cărui comportament nu mai inspiră niciunui ortodox nespălat pe creier decât decepţie ori stupoare. Dublură perfectă a celuilalt micromegaloman, de la Cotroceni, Daniel Ciobotea a uitat, în douăzeci de ani de carieră arhierească, tot ce-a învăţat în Occident, cu voie de…
Martirii indică gradul de vitalitate al creştinismului. Niciun secol n-a fost mai plin de martiri, aşadar, putem spune, mai puternic din punct de vedere spiritual, decât secolul XX. Nu-i de mirare: niciun secol n-a impus ateismul cu atâta virulenţă. Din păcate, persecuţiile anticreştine continuă şi în secolul abia început. Organizaţia Aide à l’Eglise en Détresse…
Duminică, 14 februarie 2010, în Foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din Noul Testament, în traducerea, însoţită de un amplu Comentariu, a lui Cristian Bădiliţă. Volumul a apărut la editura Curtea Veche Publishing. Vorbitorii la eveniment au fost: Cristian Bădiliţă, Laurenţiu Constantin Erbiceanu (Preşedinte al Fundaţiei Culturale…
Banul a ajuns obsesia oricărui român. Sărac ori bogat. Desculţ ori încălţat (majoritatea încălţaţilor de azi sunt desculţi). Civil ori în sutană. Cu sau fără epoleţi. Prost ori deştept. Cult ori incult. Ministru-cerşetor ori cerşetor-ministru. Banul a ajuns cartea de identitate a românului. Carnetul lui de sănătate. Test unic de inteligenţă. Paşaport pentru lumea cealaltă….
Unul din cele mai interesante personaje ale ortodoxiei secolului XX este, fără îndoilă, părintele Lev Gillet, care, dintr-un fel de „modestie cochetă”, obişnuia să-şi semneze cărţile „Un moine de l’Eglise d’Orient” („Un călugăr al Bisericii din Orient”). Louis Gillet (Lev este numele de călugărie) s-a născut într-o familie catolică din Dauphiné, pe 6 august 1893, s-a…
Şi a treia zi a fost o nuntă în Cana Galileii; şi mama lui Iisus era acolo. 2 A fost chemat şi Iisus cu ucenicii Săi la nuntă. 3 Şi pentru că vinul se terminase, mama lui Iisus zice către El: „Nu au vin.” 4 Şi Iisus îi zice: „Ce vrei de la mine, femeie? Încă…
Curtea Veche Publishing are deosebita plăcere de a vă anunţa lansarea Evangheliei după Ioan, cu introduceri, traducere, comentarii şi note patristice de Cristian Bădiliţă. Evenimentul va avea loc duminică, 14 februarie, la ora 13:00, în Foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr.2). Vorbitorii la eveniment sunt Cristian Bădiliţă, Laurenţiu Constantin Erbiceanu…
Românii nu sunt tari la genul lung, proclamase cândva, cu anumită dreptate, Mihai Ralea: dovadă, nici o epopee naţională de calibrul Iliadei sau Odiseii, al Cântecului lui Roland, al Nibelungilor, nici o summa teologică de dimensiunile summei aquinatului, nici o enciclopedie, sau măcar un dicţionar al limbii, duse până la capăt. Românii au în sânge jurnalismul…
L’Autre Soleil (Celălalt Soare) este una din cele mai frumoase şi personale cărţi ale lui Olivier Clément (1921 – 2009). Retrasează, în peste optzeci de scurte capitole, experienţa intelectuală şi spirituală a autorului până în momentul convertirii la ortodoxie, la vârsta de treizeci de ani. Născut într-o familie socialist-atee, micul Olivier va fi ani de…