Dumnezeu „şi-a făcut cort”

Ioan Evanghelistul foloseşte unul dintre cele mai ciudate verbe pentru a descrie întruparea Domnului. Tiparul aluziei exodice din Evanghelia sa începe din primul capitol. Aoristul eskenosen este aproape imposibil de tradus printr-un singur lexem. Timpul gramatical? Perfect? Perfect simplu? Aspectul: perfectiv. S-a întîmplat, „şi-a făcut cort” între casele noastre.
Ioan 1:14: Şi Cuvîntul S’a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
Cuvîntul s-a făcut carne (trup) şi cortul Şi l-a ridicat printre noi şi noi am văzut slava Lui…Trimiterea la călătoria exodică este transparentă, aluzia la elementele constitutive ale spiritualităţii care se dezvoltase în jurul tensiunii Cort-Templu, la îndemînă. Unde este Dumnezeu poziţionat faţă de fiinţa umană? Aceasta pare să fie una dintre întrebările care îl preocupă pe autorul Evangheliei. Unde îşi aşază Dumnezeu locuinţa şi ce fel de „cort” Şi-a făcut?
1.  Dumnezeu şi-a făcut cort ÎNTRE noi, central şi sus. Dumnezeul lui Israel a poruncit aşezarea cortului pentru întîlnirea cu poporul între cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Cortul era perfect încadrat în careul aşezămîntului temporar, cîte trei seminţii de fiecare parte, iar Shekinah se putea admira în sus luminînd peste cort, nor, ziua, flacără, noaptea. Dumnezeu îşi chema profetul sus, pe munte, poporul speriat rămînea în vale. Muntele se clătina, poporul tremura. Prezenţa lui Dumnezeu era numai pentru Moise, iar vitele care s-ar fi apropiat de munte trebuiau omorîte. Prezenţa lui Dumnezeu era discriminatorie şi izola(n)tă. Domnul chema, nu omul, El iniţia apropierea de fiinţa umană. (Exod 33:8-9). Apropierea preoţilor şi leviţilor de cort presupunea ritualuri de curăţire îndelungi şi complicate. Dumnezeul invizibil îşi făcea vizibilă slava pentru cîteva generaţii, dar condiţionat şi într-un mod în care inspira groaza. Cortul aşezat central a fost umplut de slava Domnului, încît Moise a trebuit să stea afară. Arătarea era neascunsă, din toate laturile se putea admira cutremurătoarea vizitare. (Exod 40:34-35).
2. Dumnezeu şi-a făcut cort PRINTRE noi, periferic şi jos. Ioan, făcînd aluzie la călătoria exodică, modifică perspectiva. Dumnezeu a venit la noi, însă de această dată s-a ascuns printre noi. Cortul său n-a mai fost aşezat central între seminţii. S-a aşezat periferic şi discret, la marginea marginilor, la marginime de case, la mărginime de casă, în grajd, şi acesta de împrumut. Dumnezeu a venit la noi în mod vizibil pentru o întreagă generaţie. „A luat cort de carne” şi s-a ascuns în trup, pentru a ne putea apoi locui în trup, în corturile de carne numai bune de desfăcut. Mişcarea lui Dumnezeu n-a fost de ajuns doar dinspre central spre margine, ci şi de sus în jos. Fiul lui Dumnezeu n-a mai chemat omul pe munte, s-a urcat doar El pe munte spre părtăşia cu Tatăl pentru a coborî mai apoi din nou printre oameni. Slava L-a locuit nu în chip evident ochiului şi luminos, ci în Sine, împerecheată cu Adevărul, El, Lumina, El. A locuit printre noi plin de har şi adevăr. Cortul i-a fost fragil şi sfîşiat, nu desfăcut de leviţi, ci „cusut” cu suliţă, slujit nu de preoţi, ci aruncat şi fugărit de aceia care ar fi trebuit să I se închine primii. Cortul acela i-a fost uns în trimitere la exodicul ritual al ungerii cortului de ucenicii lui ascunşi. Paradigma ioaneică presupune discreţia, ascunderea, retragerea lui Dumnezeu din centru, din Templu, dintre preoţi şi cărturari pentru a sta la masă cu acei care ar fi rămas la piciorul muntelui în vremea lui Moise. Dumnezeu se retrage dintre salcîmii poleiţi cu aur spre ieslea frecată de gîtul animalelor, iese dintre covoarele împletite pentru a se aşeza în paie. Coboară din Slava Cerurilor în pîntecul unei fecioare, Cel care  a umplut cortul acum se ascunde în om. Invitaţia Sa este: Căutaţi-Mă! Căutaţi-Mă şi veţi trăi (Amos 5:4). Pruncul pitit în cortul de carne, ascuns în grajd, dă pe faţă cheia căutării celor pricepuţi în secrete, magilor, şi-i invită pe ignoranţii păstori la o căutare plină de aventura descifrărilor unor semne greu de priceput chiar şi pentru cei mai pricepuţi descoperitori: un prunc într-o iesle.
3. Dumnezeu ÎN NOI, în corturi de carne ascuns. Isus, Fiul Celui Preaînalt, a venit la noi pentru a ne ridica spre Sine. A venit în carne, s-a ridicat la cer în carne preaslăvită în faţa unei generaţii şi a venit în Duhul pentru restul neamului de oameni care va fi urmat. Acum îşi face cort în cei care îl primesc.
El a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit, însă tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1: 11-13)
Prezenţa şi vizibilitatea slavei lui Dumnezeu nu mai este limitată la o generaţie şi la un singur neam. Slava Sa este pentru toţi. Naşterea ne este din Dumnezeu şi Dumnezeu se coboară în noi, locuind în om, aşa cum Fiul îi descoperă unei biete samaritence. Nu-I mai trebuie Templu, are corturi de carne acum, în care poate locui în plinătate de duh. El va locui nu între noi, nu printre noi, nu între corturi şi nici printre corpuri, ci în noi, în duh şi adevăr (Ioan 4:24). Slava nu se arată peste cortul, ci în corturile noastre. Cristos în noi, nădejdea slavei (Coloseni 1:27). Dumnezeu este cu noi, Emanuel, dar nu numai atît, El intră ÎN NOI. Proximitatea este redusă, noi sîntem în El şi El este în noi. Aşa ceva nu s-a arătat decît prin profeţie, dar de neconceput pentru fiinţa umană, fie iudeu, fie grec. Apostolul vorbeşte despre sine ca unul care locuieşte într-un cort care se desface, dar un cort în care locuieşte Dumnezeu, aşa cum ne-a promis (2 Corinteni 5:2-4). Gemem în acest cort trupesc plin de dorinţa de a ne „îmbrăca” cu locaşul ceresc, ne spune Apostolul Pavel, iar Apostolul Petru (2 Petru 1:13-14) vorbeşte de locuirea sa temporară în cort şi de o dezbrăcare care va veni deodată pentru a trece în cortul celălalt, în acoperirea de cortul lui Dumnezeu. Pînă atunci sîntem locuiţi şi locuim în El. Dumnezeu este jos, înăuntru şi peste tot. Locuieşte în-locuindu-ne (Galateni 2:20). Iar mai mare bucurie este atunci cînd descoperim că, prin Duhul, Tatăl şi Fiul vin la noi şi ne invită la şedere-împreună (Ioan 14:23 … Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el…). A ocupa acelaşi spaţiu cu Dumnezeul Trinitar, contemporani fiindu-I, iată promisiunea prevestită lui Avraam la stejarii lui Mamre (Geneza 18:1).
4. Dumnezeu CU noi, noi CU Dumnezeu. De Crăciun rostim Emanuel, care în evreieşte înseamnă Dumnezeu este cu noi. S-a coborît, S-a întrupat, S-a în-omenit. Va veni vremea în care timpul se va sfîrşi, veacurile vor înceta şi istoria va fi fracturată. Noţiunile de central şi periferic vor fi redefinite. Cortul va fi înlocuit cu un singur Templu, lumina soarelui, cu Lumina Însăşi, iar Dumnezeu Îşi va intinde Prezenţa peste noi precum un cort (Apocalipsa 7:15). A început istoria locuindu-Şi slava printre noi, a continuat istoria locuind între noi, a venit să locuiască prin Duhul în noi, dar în viitorul fără timp, cînd lumea se va sfîrşi, pe cînd vom intra în bucuria Stăpînului, va locui cu noi. Nu El la noi, ci noi la El. Aşa se încheie Sfintele şi Dumnezeieştile Scripturi:
Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor (Apocalipsa 21:3).
Descoperirea scrisă se încheie cu o perspectivă fascinantă. Vom locui cu Dumnezeu, Îl vom vedea faţă către Faţă, va fi văzut de orice ochi şi nu se va mai ascunde. Vom ocupa acelaşi spaţiu cu Cel care a creat spaţiul şi ne vom fi syn-chronici cu Cel care a generat şi veacurile (Evrei 1:2). Nu ne vom prăbuşi din pricina sfinţeniei Lui devastatoare, nu ne vom putea ascunde de El şi nici nu vom dori absenţa Lui. Vom fi sus, cu El, acoperiţi de Slava Sa. Cît sîntem locuiţi duhovniceşte de El în acest cort care se rupe, să nădăjduim la conlocuirea nesfîrşită cu Tatăl, Fiul şi Duhul.
Sărbătoarea Crăciunului (celebrare a în-carnării) vine să ne aducă încă o dată aminte că este posibil să ocupăm acelaşi spaţiu cu Dumnezeu fără a fi striviţi de măreţia Lui. Cînd şi-a făcut cort între noi, s-a dezbrăcat El de slava Sa. Cînd ne va chema să ne acopere cu al Său cort, ne va îmbrăca în Slava Sa. Şi de acest Crăciun să ne amintim că sîntem într-un exod, în corturi, dar destinaţia este ceea ce ne motivează. Timpul din corturi devine din cînd în cînd celebrare cînd ni se descoperă slava lui Dumnezeu în care vom locui la ajuns. Slavă lui Dumnezeu între cele prea înalte, din care a venit şi spre care ne îndreptăm. Slavă!