Cristian Bădiliţă: Cum te-ai defini tu însuţi, dragă Alex., în cadrul culturii române de azi: critic literar, istoric literar, scriitor? Cu ce argumente? Alex. Ştefănescu: În timpul liceului urmat la Suceava, 1961–1965, eram considerat poetul oraşului. În anii studenţiei, 1965-1970, am publicat câteva zeci de poeme în România literară, condusă pe atunci de Geo Dumitrescu….
Cristian Bădiliţă: Dragă Alex., aş dori să scăpăm de la început de întrebarea cea mai penibilă, dar necesară, de dragul aşa-zisei obiectivităţi. De ce unii oameni pe care-i cunosc te acuză de oportunism, atrăgându-mi atenţia că biografia ta e plină de serpentine. Ai fost om al regimului comunist? Te-ai compromis cu texte procomuniste sau proceauşiste? Te-ai…
Stau de vorbă, la o recepţie, cu un psihiatru francez, care îmi spune, pe un ton confidenţial, că, potrivit observaţiilor lui, optzeci la sută dintre români au probleme mari cu nervii şi ar trebui să se trateze. – Vreţi să spuneţi că suntem nebuni?! exclam eu indignat, rănit în orgoliul naţional. – A, nu e vorba…
În 1971, la douăzeci şi patru de ani, eram cel mai conştiincios redactor de la o revistă din provincie. Bizuindu-se pe seriozitatea mea, redactorul-şef mi-a dat sarcina să mă duc la Bucureşti şi să aduc zece poezii de la Nichita Stănescu. Aşa mi-a spus, „zece poezii”, şi cu această precizare în minte am plecat la…
10 ianuarie 2007. De ce scriu? Caut un răspuns în adâncul conştiinţei mele.Vreau să trec dincolo de straturile de explicaţii convenţionale care mi s-au sedimentat de-a lungul timpului în minte. Sap, sap, şi dau doar de sterilul mitologizărilor succesive, preluate de la alţii sau practicate de mine, la diferite vârste, pentru a-mi lua avânt existenţial…