La mulţi ani Republica Socialistă România!
Acum douăzeci de ani românii aveau sufletele pline ochi de speranţă. Acum nici măcar speranţa speranţei nu le-a mai rămas.
Acum douăzeci de ani bucuria ieşirii din dictatură ne-a anesteziat într-o asemenea măsură „organul cogitării”, încât nici un fost securist, activist zelos al „regimului criminal şi ilegitim” n-a ajuns să fie măcar urecheat public, aşa cum s-ar fi cuvenit, aşa cum s-a întâmplat, după al doilea război, în Franţa sau Italia, aşa cum s-a întâmplat, după căderea Zidului, în Germania.
Bilanţul este următorul.
La douăzeci de ani după „sfârşitul” comunismului, România continuă să aibă un preşedinte fost membru PCR, ca şi predecesorii săi. Nici un securist activ n-a plătit pentru enormele daune morale, pentru crimele, fizice şi psihice, săvârşite sub regimul Ceauşescu. Foştii comunişti sau fiii comuniştilor de prim rang au condamnat „simbolic” regimul introdus în România şi susţinut frenetic de părinţii lor, socotind că această condamnare, pur stilistică, echivalează cu pansarea unor răni atât de profunde. Procesul comunismului în România n-a avut loc şi nu va putea avea loc atâta vreme cât foştii membri PCR deţin încă puterea în statul român. Comunismul a fost condamnat prin „referendum revoluţionar” (da, trebuie inventată această formulă) în decembrie 1989. Dacă preşedintele României socoteşte comunismul un „regim criminal şi ilegitim” atunci trebuie să-şi asume, ca fost membru PCR, toate consecinţele juridice şi morale: demisia, pocăinţa, renunţarea imediată la activitatea politică, aşa cum s-a întâmplat cu toţi foştii colaboratori ai nazismului. Ce înseamnă această codamnare „simbolică” a crimei? Milioanele de morţi, torturaţi, bătuţi, închişi, înfometaţi şi umiliţi vreme de peste cincizeci de ani au murit, au fost bătuţi, au făcut închisoare, au fost umiliţi şi au suferit de foame „simbolic”? Crima reală şi atroce se poate şterge printr-un simplu discurs demagogic rostit, culmea impertinenţei, de un profitor al regimului „criminal şi ilegitim”?
La douăzeci de ani de la apocalipsa din decembrie 1989 nu se cunosc decât numele victimelor, nu şi ale celor care au ucis. De asemenea, criminalul Iliescu nu numai că nu se află după gratii, dar continuă să infesteze cu prezenţa lui scena publică a ţării. Iliescu nu are nevoie de condamnare din partea pseudojustiţiei statului român. Iliescu e condamnat, de douăzeci de ani, prin faptele sale, cunoscute de toţi oamenii de bună credinţă din România. Iliescu este un criminal; nici un verdict din partea acestui stat-fantoşă nu contează, nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere moral. Statul român de azi este identic cu statul comunist de ieri, „criminal şi ilegitim,” atâta vreme cât nu-şi îndeplineşte elementarele îndatoriri faţă de cetăţenii săi.
Neprofesionalismul domneşte în aproape toate domeniile, de la economie până la cultură şi învăţământ. România nu are nevoie de elită, ci de arivişti; nu are nevoie de oameni şcoliţi serios, ci de semidocţi intriganţi; nu are nevoie de valoare, ci de vedetism; nu are nevoie de adevăraţi profesori, ci de improvizaţi locali; nu are nevoie de medici (îi exportă în Franţa), ci de hăcuitori corupţi până-n măduvă; nu are nevoie de adevăraţi miniştri, directori de instituţii sau întreprinderi, ci de ageamii; nu are nevoie de nimic, deşi toate îi lipsesc. În ultimii ani şi cei câţiva intelectuali de scos în lume şi-au pierdut orice credibilitate. Ce s-a întâmplat cu ei? Au ajuns chiar atât de orbi peste noaptea încât confundă stânga cu dreapta şi nu-şi mai aduc aminte că „salvatorul” de azi nu e decât un etern FSN-ist fără scrupule? E grav pentru România când nume, respectabile totuşi în contextul românesc, precum Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Paleologu jr. et j’en passe au cauţionat ani de-a rândul ori continuă să cauţioneze inşi de teapa lui Băsescu, Blaga, Patapievici, Udrea, Videanu, Stolojan, simpli ciubucari arivişti, fraţi gemeni cu cei de la PSD. Cum ajungi să te vinzi pe nimic? E o ruşine strigătoare la cer. Dar tocmai neruşinaţii strigă cel mai tare: „Să vă fie ruşine!” conform străvechii „morale” dâmboviţene. Pe de altă parte, revistele au devenit expresia unor grupări mediocre, în care nu apar decât inşi selectaţi pe criterii clientelare. Tinerele generaţii sunt pur şi simplu cretinizate de aceste „petarde” cu preteţii, în fond, fără valoare.
Populaţia României se declară credinciosă într-o proporţie covârşitoare, peste 90%. Ortodocşi, romano sau greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi suferă însă de aceeaşi boală: declarativismul contrazis de realitate. Dacă 90% din populaţia României ar fi cu adevărat credinciosă atunci România ar fi raiul pe pământ. Dăcă numai 30% din populaţia România ar fi cu adevărat credincioasă tot raiul pe pământ ar fi. Din păcate, şi o spun cu toată răspunderea, nu cred că procentul depăşeşte 3%. Chiar şi aşa, mi se pare un miracol. După cincizeci de ani de slugărnicie din partea Sinodului BOR faţă de puterea comunistă (cum se ştie, dar se uită, Iustinian, Iustin şi Teoctist au fost patriarhi numiţi de puterea comunistă!) s-a intrat, acum, în faza triumfalist-revanşardă. Toate slugile profitoare de ieri au devenit brusc „victime” sau „rezistenţi” ai vechiului regim. Dacă foştii episcopi şi arhiepiscopi binecuvântaţi de comunişti sunt „victime” atunci cum să-i numim pe adevăraţii martiri, care au murit, au putrezit ori şi-au lăsat tinereţea în puşcării pentru numele Domnului? Cum se poate învăţa teologie creştină, cu adevărat creştină, într-o facultate care poartă numele unui patriarh al comuniştilor, „Iustinian Marina”? De când au ajuns nesimţirea şi amnezia „virtuţi” creştine? În ortodoxia românească orice e posibil, chiar şi încreştinarea nesimţirii. Nu mai vorbim de situaţia, în continuare amară, a Bisercii greco-catolice. Statul român comunist în cârdăşie cu Biserica ortodoxă au făcut totul pentru perpetuarea nedreptăţilor faţă de această Biserică martiră. Nu întâmplător sute de preoţi şi laici, sătui să fie complici pasivi la această murdărie, au părăsit ortodoxia îmbrăţişând catolicismul.
În fine, dincolo de faţa nepăsătoare şi destinsă a Corupţiei, românii au de ales între două soluţii: sărăcia „la vatră” sau fuga în Occident. Peste două milioane de compatrioţi trăiesc azi dincolo de graniţele ţării. Mii de familii au fost în felul acesta supuse unor traume teribile, multe dintre ele ajungând la destrămare.
La douăzeci de ani de la câştigarea libertăţii România e o ţară în derivă. Speranţa i-a părăsit pe români, democraţia comuniştilor, a securiştilor, a şmecherilor şi analfabeţilor i-a scârbit de cuvântul „democraţie”. Nu mai participă la vot decât clientelele de partid, lacheii de serviciu ai patronilor politici. Cu două, trei milioane de voturi murdare ori stupide se legitimează un preşedinte de ţară pe cinci ani.
La mulţi ani deci Republica Socialistă România!
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
