Poeme pentru fluturi
POVESTE DE DRAGOSTE
A fost demult. O casă pierdută-ntr-o pădure
cu flori prelung mirositoare la fereastră.
Luceferi de mătase tot se trudeau s-o fure
s-o rezidească sus pe bolta — albastră
În casă, stând la masa rotundă: tu şi eu
ne cotropise somnul şi ne pierise graiul
şi ne rugam muţeşte la bunul Dumnezeu
să ne aducă mai aproape Raiul
Parcă se pregăteau ninsori secrete
cum n-au mai fost pe lume niciunde şi nicicând
şi se spărgeau de spaimă icoanele-n perete
cu Maica Preacurata lăcrimând
Luceferii ne tot băteau în geam
şi-n casă lumi de vifor stăteau să se aprindă
doar eu ca un nebun mălmpreunam
cu umbra umbrei tale din oglindă
A fost demult… dincolo de cuvinte
doar carnea meatşi mai aduce — aminte!
VISUL HOTILOR DE CAI
Dormind in fân dup-o beţie cruntă
cu stelele din ceruri căzute printre ei
hoţii de cai visează că-s la nuntă
şi visul lor sălbatic imprăştie scântei
e-o nuntă de mânji albi şi cai cărunţi
de cai sălbatici tropăind prin stepe
şi nechezatul lor dărâmă munţi
în căutarea nechezatului de iepe
de-atâta alb hoţii de cai visează
că sunt la nunta cailor nuntaşi
CÂNTEC PENTRU ADORMIREA FLUTURILOR
Nimic nu scapă-ncrâncenărilor, iubito,
fantomele tăcerii auzul ni-1 vânează
pe bulevardele inzăp ezite ale Somnului
se plimbă o stafie cu privire trează
azi-noapte ne-a visat un inger cerul
îşi varsă constelaţiile în pământ
se pregăte şte furtul fără seamăn
al unor păsări care nu mai sunt
hangiul doarme cu-n pumnal în tâmplă
noi stăm la mese cenuşii şi bem
tămâie… dar e frig şi ne cresc aripi
ca de-un blestem, ca de-un blestem, ca de-un blestem!
NUNTĂ. DE TĂRÂNĂ
Poate că mai târziu sau mai devreme
când îndrăzni-va Moartea să mă cheme
şi în mire asma florilor de tei să-mi pună-n deget verigheta ei
pi râd pi chefuiesc şi se distrează şi stelele li se topesc sub paşi
coboară parcă Dumnezeu din Rai
iar caii, vai, şi caii se-ndeamnă să viseze
o nuntă ca-n povepti de hoţi de cai
şi-un hoţ de cai care să-i inpeueze!
ALTĂDATĂ
Şi toţi aceia pe care clopotele de Vecernie
i-au trezit din somn
năduşiţi
speriaţi de moarte
cu respiraţia sacadată
fierbinte
intinsă ca o cuvertură de lână
peste pământurile secetoase ale absenţei
toţi aceia care altădată
porunc eau ploilor să sporească recoltele
şi să aducă pepti uriaşi
în năvoadele pescarilor
toţi aceia peste care viaţa trecea
nepăsătoare
cântându-şi marşurile triumfale
în aplauzele batjocoritoare ale ingerilor
de ghips
ei, bine, domnule judecător,
toţi aceştia vor afla odată şi odată
că până la urmă fiecare lucru incepe doar cu el însuți
și că totul pană acum nu a fost
decât o farsă cu miros de migdale amare!
va fi atunci o nuntă ca-n poveste
cum n-a mai fost nicicând și nici nu este
pământul se va zgudui puţin apa din râu se va preface-n vin
oaspeţi de rang inalt ne vor aduce în dar insemnul nașterii pe Cruce
și-ntr-un târziu când vor fi albi arţarii pi vor fugi tn lume lăutarii
când s-or srarpi bucatele alese
pi oaspeţii vor adormi la mese
ne vom retrage și noi doi în casă
eu mire de ţărână, ea mireasă!
CA RESPIRAŢIA UNUI ZEU
Soarele nu se mai deslupea de cer
fiecare dâră a lui
spulbera nisipul fierbinte al memoriei
ca respiraţia unui zeu care visează
lent, tot mai lent, braţul meu învârtoșat,
degetele mele impreunate
făcând semnul rugăciunii pi al disperării
supreme.
Doamne, se intâmplă că afară
frunza stejarilor freamătă sub papii noștri
obosiţi,
lumini inmiresmate joacă pe câmpiile
Verbului
și pe toată intinderea albă a pereţilor
Infinitul își varsă prisosul său
de aur!
Latest posts by oglindanet (see all)
- Lux in tenebris - May 20, 2012
- Două conferinţe despre Origen la Cluj - April 24, 2012
- Lansare de carte – Apocalipsa lui Ioan - April 18, 2012