Poetul-politician şi erotica grădinii

Volumul de poezie semnat Markó Béla (n.1951, Târgu Secuiesc), în ediţie bilingvă, încă fumegând de la tiparul editurii Curte Veche a deschis, vineri seara, seria surprizelor la târgul de carte Gaudeaums 2010. În primul rând pentru faptul că politicianul maghiar, preşedinte al UDMR, actualmente Viceprim-ministru, adesea contestat şi – de ce să nu o spunem deschis – neiubit de opinia publică românească, este dublat de un poet de o sensibilitate şi un talent egalabile poate doar de calităţile traducătorului său, Paul Drumaru. Şi câţi ştiu oare că din 1974, de la volumul de debut (pentru care primeşte Premiul pentru debut al Asociaţiei scriitorilor din Târgu Mureş), la Editura Kriterion, Bucureşti, Markó Béla a scris până în prezent aproape 30 de volume de versuri, dintre care multe pentru copii? Că opera sa literară a obţinut numeroase premii şi distincţii? Că este membru al Uniunii scriitorilor  încă din 1978 şi că a fost secretar general al PEN Clubului maghiar din România între anii 1990 şi 2000? Că în paralel cu activitatea politicianului, poetul nu şi-a pierdut niciodată puterea de creaţie şi inspiraţia? Suntem convinşi că aceste mirări reflectă, de fapt, ca mise en abîme, starea lucrurilor în ce priveşte comunicarea interculturală, inclusiv la nivel de elite, în România „multiculturală”. Absenţa oricărei curiozităţi intelectuale a membrilor comunităţilor conlocuitoare, o stare de lehamite şi de suspiciune reciprocă domină peisajul social al României, sărăcindu-l pe cel cultural. Este la fel de adevărat însă că, din 30 de volume, doar trei sunt traduse în româneşte (de acelaşi Paul Drumaru), dintre care doar două de poezie (Despre natura metaforelor, Editura Kriterion, Bucureşti, 1989, şi Timp canibal, Editura Komp-Press, Cluj, 1997) şi unul de convorbiri (Condamnaţi la reconciliere, dialog cu Ágoston Hugó, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006). Desigur, accesul la creaţia literară trece prin limbă. Cu acest nou volum de versuri, în ediţie bilingvă, poetul maghiar pare să îşi dorească să ajungă în egală măsură la publicul românofon, ca la cel maghiar.

Volumul de sonete A kert erotikája/ Erotica grădinii este răspunsul deplin şi rezolvarea „misterului Markó Béla”, a acestei coabitări fericite a omului de stat cu artistul, iată, deloc incompatibile, aşa cum a insistat poetul în discursul său de la standul Gaudeamus al editurii Curtea Veche, în momentul lansării cărţii. Volumul a beneficiat de o îngrijire specială, atât grafică, cu ilustraţii realizate de Simona Tănăsescu, cât şi de conţinut, revăzut de profesionista Doina Jela.

Prezentarea la târgul de carte a fost realizată de criticul Alex Ştefănescu, plăcut surprins de gingăşia versurilor, de acurateţea formei, trimiţând la Shakespeare şi la V. Voiculescu, sincer bucuros de succesul acestei duble existenţe a poetului-politician:  „Am urmărit de la distanţă, timp de treizeci de ani, evoluţia ca poet a lui Markó Béla, despre care credeam, cu inima strânsă, că va abandona scrisul. Cum să mai facă ascensiuni cineva care târăşte peste tot după el piatra de moară a politicii? Şi totuşi – ce surpriză frumoasă! – nu s-a întâmplat aşa. Sonetele din volumul Erotica grădinii sunt o dovadă clară că autorul s-a realizat în timp şi ca poet, optând pentru o combinaţie goetheană de reflecţie şi joc, de observare a naturii şi metafizică. Când vede o gâză zbătându-se în mâna unui copil, el se gândeşte la fiinţa omenească prinsă în mâna lui Dumnezeu.” În acelaşi context al receptivităţii predilecte a microcosmului, Daniel Cristea-Enache a întrevăzut apropierea versurilor poetului maghiar de lumea argheziană. Formula poetică şi stilul controlat, sobru, dar plăcut la atingerea coardelor sufletului, a fost apreciată de ambii critici, concluzia fiind că avem de a face cu un „poet adevărat”, în net contrast cu valul de vane ambiţii poetice care se revarsă în aceşti ultimi ani în literatura română. Dar aparţine oare Markó Béla literaturii române sau traducerea sa în româneşte este un pas al poeziei sale spre universalitate?
Din versurile lui Markó Béla răsună fără echivoc vocea poetului matur. Siguranţa cu care îşi alege cuvintele, imaginile, trăirile denotă o eleganţă a spiritului şi a talentului filtrată prin infinite alambicuri, până la distilare supremă. Şi totuşi ne întrebăm dacă ceea ce citim este autorul sau este un traducător genial, care merită premiat de istoriografiile română şi maghiară deopotrivă? Sau poate întâmplarea fericită a unit autor şi traducător în acea unitate indestructibilă care face posibilă literatura universală, translingvistică şi transculturală…

Markó Béla, A kert erotikája/ Erotica grădinii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.