Biblia lui Şerban al II-lea
În 2007, când am dechis Cartea psalmilor pre stihuri retocmită acum de Şerban Foarţă, apărută la editura Brumar, am trăit un moment de jubilaţie. Ţineam în mână un potir („încrustat” magnific de Silviu Oraviţan) plin ochi cu must „pétillant”, din care bând, cum aveam să iau seama ulterior, atingeai starea pe care cei vechi şi atoatebineştiutori o numiseră sobria ebrietas, „beţia sobră”. Şerban Foarţă s-a dedat „retocmirii” cărţilor poetice şi sapienţiale din Vechiul Testament dintr-un „trimpuls”, ca să zic aşa: sacru, poetic, meşteşugăresc. Un impuls cu trei nuanţe, toate la fel de importante, în obţinerea „sunetului” final. Textul biblic nu e doar un pretext, nobil sau comercial, pentru versificare, ci un Intext, dacă ne este îngăduit termenul, un text-undă-corpuscul ce iluminează traducerea prin toate încheieturile. Îmi aduce aminte de titlul unui volum semnat de genialul filozof columbian Nicolas Gomez Davila, Scolii la un text implicit, „textul implicit” nefiind altul decât Intextul divin. Dar „retocmirile” lui Şerban Foarţă, ca şi comentariile lui Origen sau Grigore al Nyssei, în alt registru, trec de litera brută a Intextului biblic recreând, printr-o joacă deopotrivă inocentă şi „transpiratorie”, un ambient propriu poeziei. Spre a nu vorbi gratis, să luăm un exemplu. Iată primele versete ale celui de-al treilea Psalm al lui Solomon în traducerea precisă, fără eroare filologică a lui Ştefan Colceriu, din Septuaginta citată mai sus:
1Pentru ce dormi, suflete, şi nu-L binecuvântezi pe Domnul?
Cântaţi imn nou pentru Dumnezeu Cel vrednic de laudă!
2Cântă şi veghează la veghea Lui
căci psalm bun pentru Domnul este cel [rostit] din inimă bună.
3Drepţii îşi amintesc necontenit de Domnul,
mărturisind şi arătând dreptatea judecăţilor Domnului.
4Nu va dispreţui cel drept învăţătura de la Domnul,
bunăvoinţa sa [va fi] va fi necontenit înaintea Sa.
5Poticnitu-s-a cel drept şi a arătat dreptatea Domnului,
căzut-a şi ia seama la ce va face pentru el Dumnezeu,
ia aminte de unde-i va veni izbăvirea.
Oricât de cârcotaş ar fi fi cititorul elenist sau teolog nu va găsi niciun reproş serios de făcut acestei traduceri, care beneficiază şi de o întreagă schelărie de note împrejur. Traducere făcută cu metodologia ştiinţifică bine asimilată, cu rigoare, vizând mai ales redarea fidelă a sensului. Iată acum şi versificarea propusă de Şerban Foarţă:
De ce te ia, biet suflet, somnul
şi nu-L binecuvânţi pre Domnul?
Un imn nou, suflete, cum n-àuzi
în tine şi-n auz, să-L lauzi
pre Cel Ce vrednic e de slavă?
Tu cântă-L şi-L veghează,-n veghea
Lui cea neadormită,-n Slavă;
Căci psàloma atunci e bună
să-i umple Domnului urechea,
când inima, şi ea, e bună.
Ăia de suflet au şi glavă,
şi-L amintesc mereu pre Domnul;
şi drepţii şi-amintesc de Domnul
de judecăţile ce Domnul
le face, lăudând pre Domnul
şi-nţelepciunea ce-o dă Domnul,
şi probele la care Domnul
supune-ne, – cu ăia Domnul
e binevoitor…
Avem de-a face cu o incantaţie aproape psihedelică, ce continuă în mintea noastră şi după ce ne-am dezlipit ochii de pe fila cărţii. Sensul literal, „lingvistic” aproape că dispare transformându-se pe nesimţite într-o senzaţie, un spaţiu intermediar între raţionalitatea discursivă (sensul concret) şi transraţionalitatea intuitivă (Semnificatorul divin). Numai un poet lipsit de complexe „filologice”, lipsit de mania „ştiinţificităţii” (dar fără a o renega) poate intra într-o asemenea complicitate ştrengărească cu textul sacru. Jucându-se de-a psalmistul, de-a ecleziastul, de-a îndrăgostitul divin, poetul îşi uită sau îşi leapădă inconştient propria vanitate devenind transparent asemenea copiilor care vorbesc despre Dumnezeu neştiindu-i nici măcar numele. Această minunată transparenţă pe care o obţine Şerban Foarţă în versificările sale constituie un act eminamente teologic, dar neconştientizat ca atare. În momentul în care poetul vrea să devină teolog poezia cade în logoree. Or, acest lucru nu se întâmplă cu Odele sau cu Psalmii lui Foarţă. Ele sunt teologie tocmai în măsura în care ştiu să rămână poezie pură, aşa cum înţelegea această sintagmă abatele Brémond.
Nu întâmplător am citat şi versiunea din Septuaginta realizată în cadrul Colegiului Noua Europă din Bucureşti. Bun cunoscător al limbii latine, Şerban Foarţă a luat ca text principal pentru majoritatea „retocmirilor” sale de până acum versiunea Vulgatei lui Ieronim, dar, în cazul Psalmilor lui Solomon şi al Odelor, care nu există, spuneam, decât în canonul grecesc, el s-a inspirat direct din traducerea inclusă în volumul IV/2 al Septuagintei. Harul suplineşte supraabundent competenţa lingvistică. Foarţă nu-şi propune, cum elegant mărturiseşte în Prefaţa la Psalmi, să ne furnizeze o traducere „canonică”. Intenţia lui e să ne facă să recitim Biblia cu ochiul proaspăt şi fruntea descreţită. Departe de a ne atrage într-un joc derizoriu, el ne reaminteşte două lucruri adesea trecute cu vederea: că autorii acestor cărţi sacre au fost, la rândul lor, poeţi, veritabili poeţi, şi că traducătorul însuşi profetizează atunci când îşi ia joaca în serios.
Psalmii lui Solomon şi odele din Biserica greacă, traducere de Şerban Foarţă, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2010 (prefaţă de Cristian Bădiliţă).
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
