Purpură de Cardinal pentru România

„Un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici”, rostea Papa Benedict al XVI-lea în anunţul făcut la încheierea rugăciunii Angelus din 6 ianuarie 2012, Sărbătoarea Botezului Domnului, ocazie cu care vestea lumii întregi că unul dintre cei 22 noi „purpuraţi” ai Sfintei Biserici Catolice este Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Lucian Mureşan.

Preafericitul Lucian este cel de-al treilea cardinal român, după mărturisitorii de credinţă de sfântă pomenire, Iuliu Hossu, creat „in pectore” de Papa Paul al VI-lea în Consistoriul din 28 aprilie 1969, însă făcut public abia pe 5 martie 1973, şi Alexandru Todea, creat cardinal de fericitul Ioan Paul al II-lea în Consistoriul din 28 iunie 1991.

Un mare semn al recunoaşterii şi al preţuirii din partea Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea faţă de Biserica Română Unită şi de rolul acesteia în formarea conştiinţei naţionale şi în promovarea valorilor creştine în sânul neamului nostru. Prin acest act, Suveranul Pontif vine să întărească şi să pecetluiască slujirea Preafericitului Lucian ca păstor al poporului lui Dumnezeu ce i-a fost încredinţat, întrucât cardinalii, aşa cum este cunoscut, au sarcina de a-l ajuta pe Urmaşul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi al comuniunii Bisericii.

Păstor şi Părinte, Pater et caput, iată o expresie ce străbate veacurile, întrucât aparţine patrimoniului lingvistic indo-european, trecând în ambientul şi în dreptul greco-roman, până ce a fost cuprinsă în textul decretului Conciliului Ecumenic Vatican II Orientalium Ecclesiarum, unde la nr. 9 se aminteşte: „După o foarte veche tradiţie a Bisericii, trebuie să se atribuie o cinste deosebită patriarhilor Bisericilor orientale, căci fiecare este, în fruntea patriarhatului său, părinte şi cap”.

„Păstor şi Părinte al unei Biserici”: expresia rostită de Papa Benedict apare într-un context în care societatea zilelor noastre pare să pună sub semnul întrebării, suscitând nenumărate critici, atât ideea de paternitate, cât mai ales orice exerciţiu de autoritate potestativă care se exprimă în interiorul său. Părinte şi Păstor, două icoane ale aceluiaşi Unic Kalòs Poimén, Cel care poartă de grijă turmei Sale, o paşte şi, mergând în căutarea oii celei pierdute, o duce pe umerii Săi. Preafericirea Sa Lucian, prin dăruirea şi slujirea Bisericii Române Unite de-a lungul întregii sale vieţi, primeşte această înaltă recunoaştere din partea acelui Păstor şi Părinte care a primit de la Mântuitorul misiunea de a-şi întări fraţii în credinţă şi de a conduce, în dragoste, poporul lui Dumnezeu.

Numirea Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite în Colegiul cardinalilor este încă o ocazie de a reflecta asupra momentelor prin care Sfântul Scaun Apostolic al Romei şi-a manifestat consideraţia faţă de aceasta; ca exemplu, Colegiul Pontifical „Pio Romeno” de la Roma a fost construit din dorinţa şi cheltuiala Papei Pius al XI-lea în primăvara anului 1937, destinat exclusiv pregătirii preoţilor şi a viitorilor preoţi greco-catolici români.

Prin Constituţia Apostolică Romani Pontifices din 6 mai 1937, în care se statornicea înfiinţarea Colegiului românesc de la Roma, Papa amintea despre profundele legături de-a lungul veacurilor dintre poporul român şi Biserica Romei, vădindu-se astfel atenţia pe care Scaunul Apostolic a nutrit-o mereu faţă de neamul românesc, spre mai marea mărire a lui Dumnezeu şi întărirea credinţei catolice, mărturisind în felul acesta care este menirea şi misiunea Bisericii Unite în sânul poporului român.

Prin intensa activitate de Părinte şi Păstor al Bisericii sale, Preafericitul Lucian primeşte bereta de cardinal, roşie precum sângele multor martiri ai atât de încercatei Biserici Române Unite din perioada persecuţiei, în spirit de recunoştinţă pentru jertfa lor din iubire faţă de Mântuitorul Isus Cristos şi faţă de Biserica Sa. În faţa mărturiei acestei Biserici, rostea fericitul Ioan Paul al II-lea la Bucureşti pe 8 mai 1999, cu ocazia celebrării Dumnezeieştii Liturghii: „Voi, fii ai Bisericii Greco-Catolice, mărturisiţi de trei secole, prin sacrificii uneori ne¬maiauzite, credinţa voastră în unitate”.

Eminenţa Sa Arhiepiscopul Major Lucian crede că unitatea este posibilă. Crede în „ceasul Domnului” care soseşte. Crede în purificarea trecutului, a memoriei şi a amintirii, într-un autentic spirit de înţelegere cu ceilalţi fraţi creştini, de iertare, dar şi de respect şi de dreptate. Crede în prezentul mântuirii, care şi prin acest gest de preţuire din partea Sf. Părinte, dăruieşte Bisericii un elan înnoit. Crede într-un viitor care, însemnat fiind pe palmele Domnului, va transmite noilor generaţii fidelitatea şi coerenţa faţă de mărturia înaintaşilor.

Un semn de mare cinste şi onoare pentru Preafericirea Sa, pentru Biserica Unită din România şi pentru întregul nostru popor. Istoria se scrie sub ochii noştri. Dumnezeu să binecuvânteze România!