„Baptiştii nu sunt o sectă”

Oglindanet: Domnule Marius Cruceru, sunteţi pastor baptist,  Vicepreşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste de Oradea şi Satu-Mare. Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, v-aş ruga să ne spuneţi ce înseamnă această funcţie în cadrul Bisericii Dvs?

Marius Cruceru: Este adevărat, deţin o funcţie cultică, funcţia de vicepreşedinte responsabil cu misiunea în cadrul Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste de Oradea şi Satu-Mare. Echivalentul acestei funcţii, dacă am încerca o „traducere” pentru treptele ierarhice din bisericile tradiţionale, ar fi  acela de „vicariat episcopal”. În cultul baptist pastorii nu sunt clerici, în consecinţă nici aceste funcţii administrative superioare nu au vreo însemnătate care să confere în slujirea bisericească demnităţi pentru care să fie necesară o slujbă de hirotonie sau întronizare specială sau straie diferite. Această funcţie este pur administrativă, fără niciun fel de conotaţie ierarhică. Nici preşedintele de comunitate sau de uniune nu pot fi consideraţi ca egali mitropoliţilor sau episcopilor ori, pentru preşedintele de uniune, echivalent al Patriarhului. Organizarea Uniunii Bisericilor Baptiste este cu totul diferită din pricina unei alte paradigme de înţelegere a structurilor de autoritate. Vicepreşedinţii, preşedinţii de comunităţi, vicepreşedinţii din cadrul uniunii, preşedintele uniunii sunt pastori consideraţi “primii între egali”. Funcţiile acestea sunt administrative, la nivele inferioare, administrativ-reprezentative, la nivelul superior.

Cum este organizată ceea ce se numeşte îndeobşte „Biserica baptistă” din România?

Este cumva impropriu să spunem Biserica Baptistă din România din cauza faptului că suntem organizaţi prin asocierea unor biserici locale într-o Uniune de biserici. Biserica locală este considerată drept unitate elementară fundamentală în ecleziologia baptistă, din această pricină bisericile locale se asociază în comunităţi teritoriale, care cuprind unul, două sau mai multe judeţe, în funcţie de numărul credincioşilor şi posibilităţile de administrare, iar aceste comunităţi teritoriale compun Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, care a luat fiinţă în anul 1920 şi are sediul în Bucureşti. Date fiind aceste precizări care ţin de ecleziologia specifică, se înţelege de ce nu spunem Cultul Creştin Baptist din România sau Biserica Creştină Baptistă din România, ci uniune de biserici locale. Biserica Baptistă este condusă de Congresul Cultului, care alege un preşedinte, un secretar general, un secretar general adjunct şi trei vicepreşedinţi pentru o perioadă de patru ani. Aceştia reprezintă Comitetul Executiv al Uniunii. De asemenea,  este ales un Consiliu al Uniunii, format din circa patruzeci de pastori din ţară, care reprezintă comunităţile teritoriale şi cele două unităţi de învăţămînt superior care aparţin uniunii. Un preşedinte de cult are dreptul să conducă Uniunea doar două mandate.

Aşadar, spre deosebire de Bisericile ortodoxă şi greco-catolică, în cadrul Bisericii baptiste (să menţinem denumirea de dragul simplităţii) ierarhiile sunt primenite periodic. E un plus sau un minus? Există o justificare de ordin istoric sau teologic?

Da, conducerile acestor forme de organizare sunt schimbate periodic şi bine este că se întâmplă acest lucru. Nici nu putem vorbi de fapt de o ierarhie în sensul în care este folosit termenul în bisericile „tradiţionale”. Toţi pastorii sunt coegali, principiul primus inter pares fiind cel care reglementează relaţiile dintre pastorii care cumulează funcţii administrative în cadrul uniunii şi ceilalţi pastori. De fapt, teoretic, orice bărbat dintr-o biserică baptistă, sănătos în credinţă şi cu o vieţuire exemplară, are dreptul de a candida la funcţia de preşedinte de cult; s-a instaurat însă tradiţia ca acesta să fie pastor. Cred că această „rotaţie a cadrelor” este un plus în general, dar prezintă şi capcane, din pricina sistemului electoral prin care se aleg preşedinţii de comunităţi şi Uniune şi din cauza bătăliilor şi pasiunilor stîrnite. Aşa cum aminteam mai devreme, în ecleziologia baptistă există justificări de ordin teologic care promovează biserica locală drept unitatea eclezială fundamentală.

Prin ce se individualizează Biserica baptistă în spaţiul protestant?

Baptiştii au apărut ca o mişcare desprinsă în aparenţă din Reforma radicală. Li se spune „neoprotestanţi”. Este greşit. Baptiştii sunt protestanţi. Mişcarea baptistă a apărut în secolul al XVI-lea. În anul 1609 apare prima biserică baptistă la Amsterdam. Cred că este important de precizat faptul că baptiştii nu sunt „reformatori”, adică nu fac parte din mişcarea de Reformă a Bisericii Catolice. Baptiştii sunt mai degrabă „revizionişti”. Ei nu se identifică cu mişcarea lui Luther şi Calvin, care răspund unor probleme şi practici teologice apărute în Biserica Catolică; baptiştii se referă întotdeauna la Biserica Primară, iar în practică şi ethos încearcă o reîntoarcere la principiile şi practicile Bisericii aşa cum sunt acestea descrise în Faptele Apostolilor. Din această pricină baptiştii reprezintă adesea un grup separat şi faţă de bisericile tradiţionale, dar şi faţă de bisericile care s-au născut din Reformă.

 Ca să încheiem această primă parte: spuneţi-mi câte ceva despre rolul jucat de femei în cadrul Cultului baptist? Cum sunt privite femeile pastor?

În lume există biserici baptiste care ordinează femei pastor. Nu şi în România. Baptiştii români au respins ideea ordinării femeilor ca pastori sau diaconiţe, însă chiar de la primele încercări de organizare ale mişcării baptiste din România a existat o Asociaţie a femeilor, asociaţie care s-a ocupat de activităţi şi acţiuni de asistenţă socială.

Există în România o atitudine neprietenească, amestec de suspiciune şi inamiciţie, la adresa nu doar a baptiştilor, ci a protestanţilor şi neoprotestanţilor în general. Baptiştii sunt taxaţi printre „sectari”. Acelaşi popor care se închină de dimineaţă până seara în faţa fratelui american pare să nu sesizeze contradicţia: majoritatea americanilor sunt protestanţi sau neoprotestanţi. Românii îi iubesc pe americani, dar nu pe neoprotestanţi. Sunteţi sau nu o sectă?

Cred că avem de-a face cu lipsă de educaţie istorică, în general, şi religioasă, în particular. Adesea aud stâlciri de genul „baftiştii”… Baptiştii sunt confundaţi cu alte culte şi secte care au luat fiinţă în România, fiind asimilaţi cu „pocăiţii” ori „sectanţii” datorită asemănărilor de manifestare liturgică. Mă bucur că aţi sesizat dumneavoastră această duplicitate: americanii sunt neoprotestanţi, iar baptiştii sunt destul de numeroşi între aceştia, circa 17 milioane şi o voce destul de puternică în societatea americană.

Adică aproape cât populaţia din România…

Da. Baptiştii nu sunt o sectă. U.B.C.B.R (Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România) este recunoscută ca o mişcare religioasă legală de către statul român încă din perioada interbelică. Există şi au existat tensiuni între baptişti şi conducerea statului sau a Bisericii Ortodoxe Române, au existat chiar perioade de persecuţie cruntă împotriva credincioşilor din bisericile noastre. Poate Antonescu este erou pentru unii, pentru baptişti în niciun caz. Apoi, în perioada comunistă, propaganda a funcţionat şi împotriva cultelor protestante şi neoprotestante, adepţii lor fiind consideraţi „trădători de ţară”. Din pricina persecuţiei din ce în ce mai virulente dintre anii 1975 şi 1980 mulţi dintre baptişti au luat calea pribegiei, emigrând mai ales în Statele Unite şi Canada, dar şi în unele state din Europa Liberă. Unii, ca să îşi dovedească loialitatea faţă de statul român au fost convinşi, cu o retorică foarte abilă, să colaboreze cu regimul. Comuniştii au frânt multe destine. Tatăl meu, pastor baptist, după ce a fost înfrânt de Securitate, fiind convins să colaboreze, ca mulţi alţi pastori sau preoţi, a încercat să se elibereze de acest jug şi a refuzat să mai dea informaţii. A fost ucis în 1975. Iată deci că persecuţia nu s-a manifestat doar la nivel pur propagandistic. Avem şi noi delatorii noştri, tragediile noastre, oameni care au trădat, care nu s-au pocăit de trădările lor şi care joacă şi astăzi rolul de nevinovaţi. Din fericire au existat şi foarte mulţi credincioşi şi pastori care şi-au păstrat curată viaţa, conştiinţa, identitatea şi distinctivitatea faţă de celelalte mişcări religioase care s-au manifestat în acea vreme.

 Puteţi enumera şi descrie, pe scurt, elementele distinctive şi definitorii ale Bisericii baptiste?

Există câteva trăsături definitorii ale baptiştilor. Poate că este necesar un alt dialog separat şi mult mai amplu pe acest subiect, dar voi încerca să fac totuşi o schiţă telegrafică:

1. Baptiştii sunt credincioşi trinitarieni, niceeni şi calcedonieni. Mărturisim Sfânta Treime şi pe Isus ca Dumnezeu şi Om. De asemenea, credem că Duhul Sfânt este o  persoană, nu o putere, cum cred martorii lui Iehova, care neagă şi dumnezeirea Fiului. Menţionez acest lucru pentru că adesea suntem confundaţi cu acest cult. 2. Baptiştii, aşa cum spuneam, sunt revizionişti. În virtutea principiului Sola Scriptura, resping tradiţia. Trebuie înţeles faptul că există o distincţie între buna predanie a învăţăturilor Bisericii Universale, pe care şi baptiştii le-au adoptat şi tradiţii, practici pe care baptiştii le consideră “nebiblice” şi care nu se regăsesc în practica Bisericii Primare (liturghia cu formă fixă, cultul morţilor, icoanele etc. ) 3. Baptiştii sunt iconoclaşti şi resping orice formă de reprezentare a Persoanelor Treimii. 4. Baptiştii resping preoţia, dar cred în preoţia universală a tuturor credincioşilor. Fiecare credincios se poate ruga lui Dumnezeu direct şi nu are nevoie de un alt Mijlocitor între om şi Dumnezeu în afară de Isus Cristos. 5. Baptiştii botează adulţii, de aici vine şi denumirea confesiunii (baptizein înseamnă „a boteza” în limba greacă veche), dar binecuvântează copiii mici, care devin aparţinători până la maturitate, când se convertesc. Aceştia sunt numiţi „născuţi din nou” şi sunt botezaţi. De asemenea, sunt primiţi la botez toţi noii convertiţi, indiferent de confesiunea anterioară. 6. Există o cvadrigă a disciplinelor spirituale pe care le-au practicat baptiştii în propria tradiţie: citirea zilnică şi personală a Sfintelor Scripturi, rugăciunea liberă personală şi directă către Dumnezeu prin Isus Cristos şi în Duhul Sfînt, frecventarea săptămânală a bisericii locale şi postul săptămânal, de obicei vinerea sau când este nevoie. Baptiştii nu ţin cele patru posturi de peste an, nici sărbătorile de sfinţi. Singurele sărbători recunoscute de baptişti pe parcursul anului sunt sărbătorile legate de Mântuitorul şi de Duhul Sfânt (Buna Vestire, Crăciunul, Boboteaza, Paştele, Coborârea Duhului Sfânt). 7. Slujirea publică este simplă, compusă din cântări comune, slujiri ale unor enoriaşi (cântări, poezii) şi predicarea Cuvântului. Toate acestea au loc într-un mod destul de liber. 8. Baptiştii au un mare zel în propovăduirea Evangheliei, mărturisind oricui bucuria de a fi mântuit şi calea, aşa cum o înţeleg ei, spre mântuire. Aceste practici ne-au adus de multe ori acuzaţii de prozelitism. 9. Conceptul de taină sau sacrament este cu totul absent în liturgica baptistă. Există două aşa numite „rânduieli duhovniceşti” sau simboluri: Cina Domnului sau Euharistia, pe care o celebrează la fiecare început de lună, în prima duminică din lună, şi Botezul, o dată sau de două ori pe an, în funcţie de numărul celor convertiţi. Acestea sunt cele mai importante acte liturgice. Pe lângă acestea, sunt considerate „servicii divine speciale” următoarele: serviciul de binecuvântare a copiilor, căsătoria, înmormântarea. 10. Deşi există şi Baptişti de ziua a şaptea, baptiştii se închină duminica.

 Ce înseamnă exact baptişti de ziua a şaptea? Aparţin administrativ Cultului baptist?

Această ramură a baptiştilor este foarte asemănătoare cu adventiştii. Au început să formeze comunităţi în jurul Londrei pe la 1650. Se închină sâmbăta, ţin Sabatul în stil veterotestamentar. Nu aparţin administrativ uniunilor de biserici baptiste. În România nu ştiu să avem biserici de acest fel, există însă în Statele Unite. Există o Federaţie a Baptiştilor de Ziua a Şaptea, care numără foarte puţini credincioşi şi sunt răspândiţi în circa 20 de ţări.

În ce priveşte al doilea punct al descrierii, spuneţi că baptiştii resping tradiţia. E un punct care nu poate fi revizuit? Dvs predaţi greaca veche şi patrologia. Cum înţelegeţi noţiunea de „tradiţie”?

Da, conceptul de „Tradiţie” cu majusculă versus „tradiţii” a fost reevaluat de teologii baptişti mai ales în ultimii 30-40 de ani. Nu ne trebuie mult să descoperim că oricât am studia Biblia acolo nu găsim expresia „Sfânta Treime” şi nu există concordanţă biblică în care să găsim „Trinitate”, „uniune ipostatică” sau „consubstanţialitate” etc. Ca urmare a acestor „extraordinare descoperiri”, chestiuni de bun simţ, după părerea mea, mulţi teologi baptişti au reevaluat tezaurul dogmatic adunat de Biserica Universală. În felul acesta Sola Scriptura capătă noi conotaţii. Vorbim deja de rolul presupoziţiilor în interpretarea Sfintelor Scripturi şi de tradiţii interpretative. Pentru baptişti textele patristice reprezintă „o istorie a interpretărilor Scripturii”. Din această perspectivă putem vorbi de Tradiţie ca suma tradiţiilor interpretative. Dezbaterile sunt încă în curs. Fiecare mişcare îşi are fundamentaliştii ei. Avem şi noi tipul acela de fundamentalism care a căzut, pornind de la Scripturile Sfinte în „logolatrie”. Dar trist şi comic în acelaşi timp este că idolatrizează traducerea King James, „cea mai bună traducere din lume”, după cum s-a exprimat un misionar baptist. Este tipul acela de atitudine „If King James was good enough for Apostle Paul is good enough for me too…”. În acest context s-a născut preocuparea pentru istoria gândirii creştine, pentru istoria formării dogmelor, pentru cunoaşterea diferitelor puncte de vedere ale altor confesiuni. Baptiştii au dovedit o sensibilitate deosebită faţă de contextul cultural şi teologic în care vieţuiesc. Spre exemplu, dacă gândim în proporţii, numărul tezelor de doctorat scrise de baptişti referitoare la teologia ortodoxă şi în mod special la Dumitru Stăniloae este foarte mare.

De când există baptişti în România şi care e situaţia actuală?

Baptiştii au venit în România din trei direcţii: Ungaria (Transilvania, Bihor, Banat), Germania (Regat, Bucureşti), Rusia (Dobrogea, Tulcea). Prima biserică baptistă a fost înfiinţată în anul 1856, în Bucureşti. Cea mai mare creştere a numărului de baptişti a avut loc în perioada interbelică, în partea de Vest a ţării. La ora actuală sunt circa 1.800 de biserici baptiste în ţară, plus câteva zeci în diaspora.

La Oradea şcolile baptiste sunt renumite. Inclusiv ortodocşii care ţin la educarea copiilor lor preferă şcolile baptiste. Care este explicaţia?

Există un o şcoală generală şi un liceu baptist. De asemenea, la Oradea funcţionează Universitatea Emanuel. Sunt şcoli bune. De ce? Poate că avem de-a face cu un efect de pendul. Baptiştii au fost prigoniţi pe vremea comuniştilor. Copiii noştri nu puteau să dea la orice facultate. Majoritatea se făceau ingineri, că aşa avea nevoie patria atunci şi acolo nu te controla nimeni la dosar. Noi nu aveam voie să alegem cariera militară, istoria, filozofia; anumite discipline tehnice care aveau legătură cu tehnica militară, spre exemplu, ne erau interzise. Eram consideraţi trădători de ţară. Mai mult, dacă vreun profesor venea la biserică, fie profesor de şcoală generală sau chiar învăţător la şcoala primară, avea probleme. Erau ameninţări, presiuni de tot felul. Din această cauză bisericile baptiste s-au umplut de oameni needucaţi, oameni simpli, care aveau dragoste de carte, dar nu-şi puteau urma visul de a se forma într-un sistem educaţional instituţionalizat. Imediat după 1990 baptiştii s-au dus la şcoli şi au pus un mare accent pe educaţie. Poate că aceasta este explicaţia pentru care numărul de tineri cu diplome universitare, cu studii postuniversitare este foarte mare prin comparaţie cu alte confesiuni.

 Există şi o presiune (în sensul bun) al modelului american? Mulţi din profesorii de la universităţile baptiste vin din America.

N-aş spune mulţi. Nu acum. În anii 1990, da, atunci când nu existau cadre didactice autohtone formate pentru nivelul universitar, au venit mai mulţi profesori din Statele Unite şi din Marea Britanie care au ajutat la dezvoltarea învăţământului confesional baptist de rang universitar. Acum avem profesori invitaţi, profesori cu renume, care asigură „patriarhatul” de care este atât de mare nevoie în toate universităţile, cei formaţi în anii 1990-2000 fiind încă foarte tineri.

Care sunt relaţiile dintre Biserica baptistă şi statul român?

Relaţiile dintre UBCBR şi Statul român sunt bune. Încă de la naşterea mişcării baptiste, istoric vorbind, baptiştii au considerat că Biserica trebuie să fie „liberă într-un stat liber”. Acum câţiva ani, la Conferinţa Naţională a pastorilor, ţinută la Deva, s-a votat o decizie de a nu accepta niciun fel de subvenţii de la stat pentru activitatea religioasă şi pentru salarizarea slujitorilor duhovniceşti. Credem că fiecare credincios trebuie să susţină material, în funcţie de convingerea şi generozitatea fiecăruia, biserica locală de care aparţine.

Ne puteţi vorbi despre atmosfera interreligioasă de la Oradea?

Este cunoscut faptul că baptiştii nu sunt prin tradiţie ecumenici în sensul clasic al cuvântului. Aceasta se datorează radicalismului teologic al acestei mişcări. Există totuşi deschideri pentru colaborare pe teme şi proiecte bine definite cu alte culte. Atmosfera interreligioasă din Oradea este foarte relaxată şi nu se compară cu alte zone din ţară unde tensiunea pluteşte în aer. Am avut acţiuni comune mai ales cu bisericile penticostale, dar şi cu Biserica greco-catolică şi Biserica catolică, acolo unde am căzut de acord că este bine să luptăm împreună: apărarea vieţii, acţiuni anti-avort, pro-transplant de organe etc. Aş remarca aici în mod special serenitatea şi bunăvoinţa episcopului greco-catolic de la Oradea, P. Virgil Bercea, care a iniţiat mai multe acţiuni umanitare sau ştiinţifice la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai altor confesiuni.