Terţul Ascuns. Lui Basarab Nicolescu




www.augustinus.it este un excepţional site dedicat operei lui Augustin. Site-ul constituie o veritabilă bibliotecă virtuală şi un instrument ce se va dovedi indispensabil pentru toţi cei interesaţi – specialişti sau nu – de viaţa, activitatea şi gândirea teologică a episcopului din Hippona. Creatorii site-ului îşi propun publicarea scrierilor complete ale lui Augustin în latină şi…
Eliberat şi întors la Sibiu printre ai săi la 13 septembrie 1963, Părintelui Oancea îi este încredinţată parohia din Sibiel, unde ajunge la 4 ianuarie 1964: „Cu nici un alt plan – aşa cum va povesti – decât să slujesc, foarte fericit că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, ba mi-a dat mai mult decât am cerut”….
Introducere Viaţa şi teologia pastorului luteran Dietrich Bonhoeffer, spânzurat de nazişti la 9 aprilie 1945, în lagărul de la Flossenbürg, exercită o fascinaţie specială pentru creştinii occidentali. Cea mai proaspătă dovadă este faptul că recenta sa biografie (Pastor, Martyr, Prophet, Spy – A Righteous Gentile vs. the Third Reich), publicată în aprilie 2010, s-a vândut…
Vă rugăm să trimiteţi colaborările dumneavoastră în format word, pe adresa redactia@oglindanet.ro menţionând, eventual, şi rubrica vizată (Civitas Dei, Oglinda vie etc.). Întrucât revista se adresează unui public larg, iar paginarea poate deveni o piedică majoră, încercaţi să evitaţi notele de subsol, introducând referinţele în corpul textului principal. Informaţiile, ştirile şi imaginile trimise trebuie să…
Ioana Costa este profesoară la Catedra de Filologie Clasică a Universităţii din Bucureşti. Absolventă a acestei secţii (în 1982), şi-a susţinut doctoratul în filologie în 1996, cu o teză de lingvistică comparată indo-europeană. Este autoarea unor monografii lingvistice şi a unor traduceri din latină şi greacă veche; a coordonat două serii de câte şase volume…
1. Obiecte sonore[1] Compozitorul Ştefan Niculescu defineşte obiectul sonor ca fiind „un fenomen acustic elementar cu care se operează în muzică: pot fi sunete propriu-zis muzicale, dar şi, de pildă, conglomerate de frecvenţe care să aibă o asemenea unitate încât conştiinţa auditivă să o poată recunoaşte ca atare; se includ aici şi obiectele sonore din muzicile…