Eşichier 10











În perioada 26-30 august 2013 va avea loc la Aarhus (Danemarca) al XI-lea congres internaţional consacrat lui Origen (sec II-III). Tema generală va fi receptarea teologului alexandrin în tradiţia occidentală (teologie, exegeză, filozofie, mistică etc.). Puteţi citi aici scrisoarea de apel trimisă de organizatorul principal, prof. Anders-Christian Jacobsen. Sursa imagine, aici.
Pe 6 februarie 2011 s-au împlinit treizeci de ani de la moartea Marthei Robin, o slujitoare a Domnului care a trăit jumătate de secol hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie. Într-o lume pragmatică, sceptică faţă de cunoaşterea adevărurilor de credinţă, care îşi relativizează valorile etice şi reduce totul la empiric, fenomenele mistice reprezintă „ceva” de neînţeles….
„Când m-am eliberat din închisoare am vrut să-mi scriu memoriile şi chiar m-am apucat să o fac. Sigur că ţineam minte gardienii, ţineam minte ofiţerii superiori, pe Gaie, care mă ancheta, pe şeful Securităţii… Ziceam că aceste lucruri trebuie să se ştie. Şi am început să scriu. Dar cu cât scriam cu atât în sufletul meu…
Joseph Ratzinger, actualul papă Benedict al XVI-lea, nu are nevoie de prea multe prezentări. Poate mai puţin cunoscut publicului larg – ne referim în primul rând la spaţiul autohton – este faptul că Suveranul Pontif, dincolo de activitatea pastorală desfăşurată în mod concret la scara umanităţii, este unul dintre cei mai rafinaţi, profunzi şi originali…
(Poeme din volumul Peisaj cu maimuţă şi înger. Zimţi. Scrisori apocrife ale lui Archibald de la Cruz, în curs de apariţie la Editura Limes, Cluj-Napoca)
Când am intrat n-am observat că şi-n celulă era apă; era, dar nu mai multă decât era pe culoar. Pluteau în aer şi ceva miasme a căror sursă încă nu o dibuiam în clarobscurul ce nefiresc mă trimitea cu gândul la tonurile lui Piero della Francesca din frescele pe care le făcuse în San Sepolcro. Da,…