1. [M. A. D.:] Credeţi în necesitate canonului? Putem exista, în planul literaturii, fără el? [L. B.:] E o necesitate derivată din inevitabilitatea canonului, iar nu o necesitate arhetipală sau metafizică (căci necesar metafizic e Canonul cel mai înalt, Modelul sau Arhetipul primar, Treimic, pe care nu îl discutăm aici). E posibil să existe şi…
Într-o epocă „sănătoasă” o astfel de întrebare n-ar fi fost posibilă. Sau într-o minte „sănătoasă”, căci, la rigoare, am putea demonstra că devenirea e o iluzie, că nu gândim altfel decât acum două mii de ani, că, prin urmare, au existat dintotdeauna firi dubitative şi firi întemeiate pe convingeri ferme. Fiecare epocă va fi având,…
7. Fără îndoială, în sistemele închise eshatologia a fost schimbată cu progresul, din două raţiuni clare, cea dintâi istorică, cea de a doua politică. a) Raţiunea istorică a înlocuirii eshatologiei cu progresul implică protejarea conceptului imanent al limitei. Punctul morţii ori al Parusiei e doar un interval într-o viziune transcendentă, în timp ce în sistemul…
1. Rădăcina teologică a canonului estetic (gândit ca memorie selectivă a valorii în istorie) implică simultan două aspecte. Pe de o parte, este vorba de o dimensiune a Sacrului în interiorul şi în formatul căreia poate fi localizată ontogeneza valorii. În afara unui concept (foarte profund şi greu sesizabil) al sacralităţii, atât pozitivitatea, cât şi…
B1. ABISUL SPIRITULUI Abisul istoriei înseamnă ameninţarea istoriei cu neantul. E vorba de un abis potenţial sau de impresia abisului ce ia naştere în aparentul nonsens al biografiei popoarelor şi muritorilor. În inima istoriei, însă, Evgheni Lein, vocea intimă a naratorului principal al romanului, sesizează un alt abis, nu al neantului, nu fără temei, ci…
Privită „din ochii lui Dumnezeu”, istoria are un sens definitiv ce se va împlini eshatologic. Viitorul e codul final pe care speranţele istorice vor să îl descopere în actualitate. Pentru a-l accesa, ele trebuie să controleze destinul istoric. Prizoniere, însă, uriaşei forţe gravitaţionale a timpului, ce prezentifică în mod paradoxal viitorul şi trecutul (pentru a…
II. MITUL EMINESCIAN. DOUĂ ASPECTE În prima parte a acestui studiu, publicată anterior, constatam că dezbaterile de un secol care l-au avut pe Eminescu în centrul lor au profilat un domeniu de cercetare cu sferă, metode şi principii distincte, legitimând cel puţin retoric conceptul (uşor pretenţios al) eminescologiei. Însă din perspectiva unei cercetări externe, ce…
I. MODEL EXPLICATIV 1. INSTRUMENTELE MODELULUI Dezbaterile nesfârşite care l-au avut pe Eminescu în centrul lor sunt ofertante în multe direcţii şi din multe puncte de vedere. Volumele, dosarele, anchetele, textele, interviurile, intervenţiile sau reacţiile care au tratat frontal sau colateral subiectul au devenit centre de interes ale întregului câmp cultural românesc. Totuşi, aceste dezbateri…
În Critica criticii Todorov lărgeşte atât obiectul, cât şi obligaţiile şi drepturile criticii literare, considerând că, până la urmă, „critica nu trebuie şi nu poate doar să se limiteze la a vorbi despre cărţi; la rândul ei, ea se pronunţă întotdeauna asupra vieţii.” Opusă unei astfel de perspective largi asupra literaturii şi criticii literare este ceea…
Tzvetan Todorov propune, prin Literatura în pericol, o problematizare incisivă şi, totodată, aplicată, a stării la zi a învăţământului literar, a criticii, a lecturiişi, în ultimă instanţă, a literaturii ca instituţie publică. Tripla derivă literară post-structuralistă (explicită în seria formalism, nihilism, solipsism) reprezintă cauza reală a pericolului ce pândeşte literatura şi care e regăsibil atât…
1. Argument. Polemica franceză Considerând arta în istoria inegală a evoluţiei şi receptării sale, niciodată, poate, mai mult decât în preajma deceniilor IX-X ale secolului trecut, nu s-a ridicat problema unei acute crize, sau, mai exact, a unui impas insurmontabil. Seismografele culturii occidentale, deja alertate de revolta anti-canonică ulterioară lui Mai ’68, au înregistrat…
,,Călugărul Kiril stă în interiorul unei fântâni şi scrie la o neagră psaltire. Aici vieţuieşte de pe vremea lui Constantin. În jurul lui apa s-a dat puţin la o parte. Totuşi, înăuntrul fântânii e umed şi frig. Din când în când îşi încălzeşte mâinile la un opaiţ. Pe masa sa are un blid, iar în…
7. Nu o celebrare, ci o confesiune de maturitate va fi vibraţia spirituală autentică a imnului liturgic, descoperit (pe urmele unor mai nereuşite intonaţii ale volumelor precedente) în Suflete la second-hand (Vinea, 2000). Aici, personaje provenind dintr-o mitologie privată, familiale şi aproape umane, populează o poezie ce-şi face obiectul, adesea, din propriul discurs. Farmecul rezultă mai…
Nichita Danilov e dovada insolitudinii funciare a unui anumit segment creator al optzecismului poetic. Fără a ne interesa în mod special ascendenţele sale lirice (reperabile poate în gnosticismul literar al ultimei antichităţi, în misticismul german medieval, în Rilke, Vasko Popa ori Mihail Ursachi), vom stabili evoluţia poeticii sale, din 1980 şi până azi, ca apoi,…
Spunându-se, despre Nicolae Steinhardt, că a avut elevi, nu este doar o imprecizie de exprimare, ci, într-o oarecare măsură, chiar o eroare. Nicolae Steinhardt a strâns în jurul său, sub pretextul unei spiritualităţi culte, câţiva tineri – constanţi vizitatori – care astăzi pot fi număraţi pe degetele de la două mâini. Puţini dintre ei i-au urmat…
„În mica chilie a lui Steinhardt de la Rohia, pe o noptieră, se află nişte ochelari negri de pânză. Întrebându-l pe ghidul mănăstirii despre rostul acestora, ni s-a spus că şi-i punea în fiecare seară, înainte de a adormi, ca reflex al anilor de puşcărie, în care somnul deţinuţilor era un coşmar din pricina nestinselor becuri…