Femeile năşteau pe străzi
(foto: Mediafax)
(foto: Mediafax)
Revenim cu întrebarea: ce-am fi putut învăţa de la comunişti şi n-am învăţat? Ne-o spune, cu documente à l’appui, şi Cristian Vasile, în ultimul său volum, Literatura şi artele în România comunistă (1948-1953), Humanitas, 2010. După fiecare capitol parcurs începi să urli de obidă: „Cum, domnule, ăştia au ştiut ce trebuie făcut, cum au ştiut…
Ce-am fi putut noi învăţa totuşi de la comunişti, vreme de, iată, 70 de ani, şi n-am învăţat? Curăţirea terenului. Ceea ce francezii, după Ocupaţie, au numit „l’épuration de la société”. Conform celor mai fiabile statistici, în Franţa au colaborat activ cu armata germană de ocupaţie aproximativ 95 de persoane din 100.000. În Norvegia procentul a…
Cornel Mihai Ionescu s-a născut pe 11 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali rafinaţi, înrudită, între alţii, cu Vasile Voiculescu. După absolvirea Facultăţii de Limbi Străine din Bucureşti (italiană şi spaniolă) devine asistent la aceeaşi facultate, unde va preda literatura comparată. Nefiind membru PCR nu va depăşi gradul de asistent până în anul…
Pe 6 februarie 2011 s-au împlinit treizeci de ani de la moartea Marthei Robin, o slujitoare a Domnului care a trăit jumătate de secol hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie. Într-o lume pragmatică, sceptică faţă de cunoaşterea adevărurilor de credinţă, care îşi relativizează valorile etice şi reduce totul la empiric, fenomenele mistice reprezintă „ceva” de neînţeles….
De când mi le aduc aminte, zăpezile autohtone avut-au (o mai au şi astăzi) o conotaţie bolşevică. Nu-mi face, evident, nici o plăcere să (re)politizez ninsoarea, după ce, cu râvnă, au făcut-o condeierii obsedantului deceniu, – între aceştia, vai, A. E. Baconsky: „Ce fulgi mărunţi zburând deasupra mea/ În roiuri mari de fluturi albi şi…
Înainte de a vorbi despre Corneliu Mihai Ionescu, mai precis ce a însemnat el pentru formarea mea şi pentru întreaga generaţie din care fac parte, mă voi referi mai întâi la „atmosfera” în care l-am cunoscut. Am avut privilegiul, spun astăzi, în timp ce asist şi prin participare de voie, de nevoie, la prăbuşirea educaţiei…
Pe Cornel Mihai Ionescu l-am întâlnit la cursurile pe care le ţinea la Facultatea de Filozofie din Bucureşti în anii ‘90. N-am să uit amfiteatrul ticsit, asistenţa pestriţă, aşteptarea febrilă cu care discipolii fideli îşi întâmpinau idolul, cum n-am să uit curiozitatea neofiţilor ori prezenţa regulată, la acele cursuri, a unor respectabile doamne din Bucureşti….
Cum şi când l-am întâlnit pe Cornel Mihai Ionescu (CMI)? CMI a fost unul din cei mai iubiţi şi frecventaţi profesori ai Facultăţii de Litere şi de Limbi Străine din Bucureşti. În toamna lui 1987, când mi-am început prima studenţie, la secţia română-franceză, am fost pur şi simplu electrocutat de întâlnirea cu el. O prietenă…
Cine a asistat la cursurile Profesorului Cornel Mihai Ionescu nu s-a putut sustrage fascinaţiei mâinilor lui, dar această fascinaţie nu era una idolatrică, ci mai degrabă liturgică. Acum, după atâţia ani, nimic din acea gândire care se năştea în faţa noastră nu s-a putut pierde sau păli, căci ea nu se reducea la o comunicare…
No one else captivated and so irrevocably dominated the formative years of my intellectual journey into philosophy at the University of Bucharest than the inimitable, sartorially elegant, and exquisitely mannered Cornel Mihai Ionescu. In the chaos that followed the insurrection of the un- (or perhaps simply less) tainted (by decades of collaboration with the communist…
Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române de Radu Cernătescu e un meteorit în cultura noastră. Un meteorit care provoacă deopotrivă admiraţie, nervi, nedumerire şi, uneori, ilaritate. Nu ne vom ocupa în detaliu de fiecare capitol. Părerea noastră e că dl. Cernătescu, deşi a ratat o carte bună, a reuşit un lucru remarcabil: să…
„Cel viu odinioară este mort acum Noi altădată vii acum murim Cu puţină răbdare” (T. S. Eliot, Tărâmul pustiit) 1. ca şampania ţinută la cald – dacă 39.5 nu-i chiar febră! –, acest trup în spume se umple de bube dulci, din creştet la tălpi: „la mulţi ani!” (spunând asta, simţi limba în gură…
B1. ABISUL SPIRITULUI Abisul istoriei înseamnă ameninţarea istoriei cu neantul. E vorba de un abis potenţial sau de impresia abisului ce ia naştere în aparentul nonsens al biografiei popoarelor şi muritorilor. În inima istoriei, însă, Evgheni Lein, vocea intimă a naratorului principal al romanului, sesizează un alt abis, nu al neantului, nu fără temei, ci…
Traducerea în limba română a ultimei ediţii în limba engleză a Istoriei Imperiului Bizantin semnată de Aleksandr A. Vasiliev, în traducerea şi adnotarea lui Ionuţ-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurenţiu Nazâru şi cu un studiu introductiv de Ionuţ-Alexandru Tudorie, la editura Polirom, este un eveniment editorial deosebit. Celebra lucrare a eruditului bizantinolog reuneşte atât noţiunile istorice,…
Cristian Bădiliţă: Dragă Alin Suciu, pregăteşti un doctorat în literatură creştină coptă la Universitatea Laval din Québec. Cum se desfăşoară cercetările în acest domeniu? Care sunt maeştrii, principalele zone de interes, rezultatele de până acum şi proiectele de viitor? Alin Suciu: Facultatea de Teologie şi Ştiinţe Religioase a Universităţii Laval din Québec a iniţiat la…