Ilarion, şarpele boa şi ultimele minuni

25. 1. Bătrânul, avându-l cu sine pe Zananus, s-a îmbarcat pe o corabie care naviga spre Sicilia. 2. Voind el să-şi plătească preţul călătoriei vânzând un codice al Evangheliilor pe care îl scrisese cu mâna sa pe când era tinerel, fiul stăpânului corăbiei, în mijlocul Mării Adriatice, cuprins de un diavol, a început să strige şi să spună: „Ilarion, slujitorul lui Dumnezeu, de ce din cauza ta nu putem fi în siguranţă pe mare? Lasă-mă măcar până ajung la uscat, ca să nu fiu aruncat aici cu capul înainte, în adânc.” 3. Acela îi zise: „Dacă Dumnezeul meu îţi îngăduie să rămâi, rămâi; dacă însă El te aruncă, de ce aduci duşmănia asupra mea, care sunt un om păcătos şi un cerşetor?” Asta o spunea ca nu cumva echipajul şi negustorii care erau pe corabie să-l predea de îndată ce ajungeau la ţărm. 4. Nu mult după aceea, copilul a fost lecuit, legându-se cu jurământ tatăl şi ceilalţi, care erau de faţă, să nu spună nimănui numele [sfântului]. 5. Intrând în Pachynus, un promontoriu al Siciliei, i-a oferit stăpânului corăbiei Evanghelia în schimbul călătoriei lui şi a lui Zananus. 6. Cum acela nu voia să primească, mai cu seamă fiindcă văzuse că ei nu aveau nimic mai mult decât codicele acela şi hainele de pe ei, în cele din urmă a jurat că el nu va primi. 7. Numai că şi bătrânul, având conştiinţa sărăciei sale, era înflăcărat de credinţă şi se bucura mai cu seamă să nu aibă nimic de-al veacului şi să fie socotit de oamenii locului un cerşetor. 8. Apoi gândindu-se din nou, ca nu cumva negustorii ce veneau din Orient să-i dezvăluie numele, a fugit spre ţinuturile din interior, adică la douăzeci de mii de paşi de mare, şi acolo, pe un ogor părăsit, aduna în fiecare zi un mănunchi de surcele pe care îl punea în spinarea învăţăcelului. 9. Dându-l în gospodăria cea mai apropiată în schimbul hranei pentru sine şi pentru aceia care veneau din întâmplare pe la ei, mâncau puţină pâine.
26. 1. Dar s-a întâmplat întocmai cum stă scris, nu poate rămâne ascuns un oraş aflat pe un munte. Un făurar de scuturi era în chinuri în basilica fericitului Petru, la Roma: a strigat spiritul necurat din el: „Acum câteva zile a intrat în Sicilia Ilarion, slujitorul lui Hristos, şi nimeni nu l-a cunoscut şi crede că a rămas neştiut: eu voi merge şi îl voi preda.” 2. Pe dată s-a suit, cu slujitorii săi, pe o navă din port, a navigat până la Pachynus şi, dus de diavol, s-a culcat la pământ dinaintea colibei bătrânului şi acolo a fost vindecat. 3. Acest început al minunilor lui în Sicilia a adus la el, din acel moment, o mulţime fără număr de bolnavi, dar şi de oameni credincioşi; unul dintre bărbaţii de vază, umflat [la trup] din pricina hidropiziei, a fost vindecat chiar în ziua în care venise la el. 4. Oferindu-i după aceea daruri fără număr, a auzit vorba spusă de Mântuitor către învăţăcei: Fără plată aţi primit, fără plată daţi.
27. 1. Pe când se petreceau acestea în Sicilia, Hesychius, învăţăcelul lui, îl căuta pe bătrân în toată lumea, străbătea ţărmurile, pătrundea în pustii, având această încredinţare că, oriunde ar fi, nu poate sta multă vreme ascuns. 2. Trecând în felul acesta al treilea an, a auzit la Methona de la un evreu, care le vindea oamenilor haine ieftine, că apăruse în Sicilia un profet creştin ce făcea atâtea minuni şi prevestiri, încât îl puteai crede unul dintre sfinţii din vechime. 3. Întrebând atunci de veşmântul lui, de mersul şi de limba lui, şi mai ales de vârstă, nimic nu a putut afla. Acela însă, care îi povestea, mărturisea că la el ajunsese numai faima omului. 4. Traversând aşadar Adriatica, după o călătorie cu noroc, a ajuns la Pachynus; într-o căsuţă [aflată] pe marginea unui golf, cerând veşti despre bătrân, a aflat acelaşi lucru de la toţi, unde este şi ce face, toţi mirându-se cel mai tare că, după atâtea prevestiri şi minuni, nu primise nici măcar un colţ de pâine de la careva din partea locului.
28. 1. Şi, ca să nu o mai lungesc, sfântul bărbat Hesychius, a căzut la genunchii învăţătorului său, udându-i tălpile cu lacrimile sale, până ce a fost ridicat de acela; stând de vorbă două sau trei zile, a auzit de la Zananus că bătrânul nu poate să mai locuiască în ţinuturile acelea, ci voieşte să pornească spre nişte neamuri barbare, unde numele şi faima să-i fie necunoscute. 2. S-a dus aşadar la Epidaur, oraş în Dalmaţia, unde a poposit câteva zile într-un sat din vecinătate, dar nu a putut rămâne ascuns. 3. Un şarpe de o mărime teribilă, de soiul celor care în graiul locului sunt numiţi „boa”, pentru că sunt atât de mari că înghit de obicei boi, pustia ţinutul în lung şi în lat şi devora nu doar vite şi oi, ci chiar lucrători ai pământului şi păstori, pe care-i atrăgea cu puterea suflării sale. 4. A poruncit să se pregătească pentru acela un rug şi, după ce a înălţat o rugăciune către Hristos, chemând [la sine şarpele] l-a făcut să se urce pe lemnele rânduite şi i-a pus foc. Dinaintea mulţimii care privea a ars fiara uriaşă. 5. De aici încolo, frământându-se ce să facă, încotro să o ia, se gândea din nou să fugă, depănându-şi în minte ţinuturile pustii, se întrista pentru că minunile vorbeau despre el, chiar dacă gura-i păstra tăcerea.
29. 1. În vremea aceea, din pricina unui cutremur care lovise lumea întreagă după moartea lui Iulian, mările îşi ieşiseră din ţărmurile lor şi, ca şi cum Dumnezeu ar fi ameninţat din nou cu un potop sau toate erau gata să se întoarcă la haosul de la început, corăbiile, azvârlite pe stâncile munţilor, rămăseseră agăţate [acolo]. 2. Locuitorii din Epidaur, văzând acestea, adică valurile în clocot şi apele umflate şi munţi de vâltori aduşi pe ţărmuri, temându-se că ce văzuseră întâmplându-se le va nimici din temelii cetatea, s-au dus la bătrân şi, parcă pregătindu-se pentru o bătălie, l-au aşezat pe mal. 3. După ce el a făcut de trei ori semnul crucii pe nisip şi şi-a întins mâinile – vorbă de necrezut – marea umflată la o înălţime uriaşă s-a oprit dinaintea lui şi, clocotind încă multă vreme, de parcă se opintea dinaintea unui zăvor, s-a retras în sine încetul cu înetul. 4. Oraşul Epidaur şi tot ţinutul din preajma sa mai vorbesc şi azi despre asta, mamele îşi învaţă copiii să-i păstreze amintirea pentru urmaşi. 5. Cu adevărat [a fost] cum le-a spus apostolilor: Dacă veţi crede, veţi spune muntelui acestuia: „du-te în mare”, şi se va face şi chiar s-a împlinit vorbă cu vorbă. Dacă are cineva credinţa apostolilor, atâta câtă le-a poruncit lor Domnul să aibă. 6. Căci ce deosebire este între un munte care coboară în mare şi munţii imenşi de ape care împietresc dintr-o dată şi, tare ca piatra la picioarele bătrânului, curge blând în altă parte? 7. Toată cetatea se minuna şi faima semnului înfăptuit s-a dus chiar până la Salonae. Înţelegând aceasta bătrânul, a fugit, pe ascuns, noaptea, într-o luntre mică şi, găsind o corabie de mărfuri a ajuns după două zile în Cipru. 8. Între Malea şi Cythera, piraţii, lăsându-şi la ţărm o parte dintre corăbiile lor care aveau prăjini de vâslit, nu catarg, le-au ieşit dinainte cu două nave uşoare, nu tocmai mici; pe lângă asta, vâslaşii [noştri] erau năpădiţi de valuri de-o parte şi de alta; toţi au început să plângă, să se agite, să-şi pregătească vâslele şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns un singur vestitor, i-au spus pe întrecute bătrânului că au venit piraţii. 9. Acela, zărindu-i de depărtare, zâmbi şi, întors către învăţăceii săi, a zis: „Oameni cu credinţă puţină, de ce tremuraţi? Oare sunt aceştia mai mulţi decât cei din oastea faraonului? Şi totuşi aceia au fost cu toţii scufundaţi din voinţa lui Dumnezeu.” 10. Le vorbea [aşa], dar în vremea aceea corăbiile duşmane se apropiau cu ciocurile în spume, [ajungând] la o zvârlitură uşoară de piatră. 11. A stat drept în prora navei şi, cu mâna întinsă spre cei care veneau, zise: „Până aici, fie-vă de ajuns cât aţi venit.” 12. O, minunată credinţă în fapte: pe dată, corăbiile au dat îndărăt şi, împotriva celor care trăgeau la vâsle, forţa mişcării i-a dus la pupa. 13. Piraţii au fost uluiţi văzând că, fără voia lor, merg în spate şi, străduindu-se cu tot corpul să ajungă la navă, au fost purtaţi la ţărm cu mult mai repede decât veniseră.
30. 1. Le las deoparte pe celelalte, ca să nu dau impresia că vreau să sporesc în povestire înşirarea minunilor. Numai aceasta voi mai spune, că navigând cu vânt prielnic între Ciclade, auzea glasurile unor duhuri necurate care chemau de acolo, din oraşe şi sate, şi care fugeau grămadă la ţărm. 2. Intrând în Paphos, cetatea Ciprului, vestită prin cântecele poeţilor, care, din pricina deselor cutremure, mai arată acum doar prin ruinele atâtor temple ce a fost odinioară, a început să locuiască neştiut, cam la două mii de paşi de oraş, bucurându-se din plin de câteva zile în care putea trăi liniştit. 3. Dar nu au trecut nici douăzeci de zile şi din toată insula toţi cei care aveau vreun duh necurat au început să strige că a venit Ilarion, slujitorul lui Hristos, şi că trebuie să meargă degrabă la el. 4. Strigau laolaltă Salamina, Curium, Lapetha şi celelalte cetăţi şi mulţi spuneau că îl ştiu pe Ilarion şi că el este cu adevărat slujitorul lui Dumnezeu, dar că nu ştiu unde se află. 5. Aşa că în treizeci de zile sau nu cu mult mai mult, vreo două sute de oameni, şi bărbaţi, şi femei, s-au adunat la el. 6. Când i-a văzut, întristându-se că nu vor îngădui ca el să păstreze tăcerea şi tânjind cumva să se răscumpere, i-a biciuit cu stăruinţa atâtor rugăciuni, încât au fost vindecaţi unii pe dată, alţii în două sau trei zile, toţi în răstimpul unei singure săptămâni.
31. 1. Rămase aşadar acolo doi ani, gândindu-se mereu să plece; l-a trimis pe Hesychius, care se întorsese la el în primăvară, în Palestina, ca să-i salute pe fraţii săi şi să viziteze cenuşa mănăstirii. 2. Când s-a întors, l-a găsit [pe Ilarion] dorindu-şi să navigheze din nou către Egipt, adică în locurile care acum sunt numite Bucolia; l-a convins însă, pentru că acolo nu se afla niciun creştin, ci numai un neam barbar şi sângeros, să meargă mai degrabă într-un loc tainic din insulă. 3. Cercetându-le pe toate, vreme îndelungată, a găsit şi l-a dus la vreo douăsprezece mii de paşi de mare, departe, în munţi tainici şi aspri, unde cu greu puteai urca, târându-te în mâini şi genunchi. 4. Ajuns acolo, [Ilarion] s-a minunat cât de înspăimântător şi îndepărtat este locul, înconjurat de arbori de-o parte şi de alta, având chiar ape care curgeau din vârful colinei şi o grădină încântătoare şi mulţi pomi cu fructe – din care el totuşi nu a gustat niciodată – dar şi foarte aproape de ruinele unui templu de pe vremuri de unde, după cum povestea el însuşi şi dădeau mărturie învăţăceii lui, răsunau noaptea şi ziua glasurile unor diavoli fără număr, de ai fi crezut că este o oştire. 5. Simţind o mare plăcere să-i aibă pe duşmanii săi în apropiere, a locuit acolo vreme de cinci ani; s-a înviorat în ultimele zile ale vieţii sale când Hesychius venea adesea să-l vadă, căci, din pricina asprimii şi greutăţilor locului şi din pricina mulţimii de umbre, cum se spunea în popor, nimeni nu putea sau nu îndrăznea să urce până la el – ori foarte rar [vreunul]. 6. Într-o zi totuşi, ieşind în grădină, a văzut un om [ce avea] tot trupul paralizat, stând dinaintea porţilor; l-a întrebat pe Hesychius cine este şi cum a fost adus. 7. Acesta, răspunzându-i, i-a spus că fusese administratorul gospodăriei de care ţinea grădina în care se aflau ei. Şi atunci, cu lacrimi în ochi, întinzându-şi mâna către cel ce zăcea, zise: „Ţie îţi spun: în numele Domnului Iisus Hristos, ridică-te şi umblă.” 8. Minune de grabnică [împlinire]; vorbele încă zburau de pe buzele celui ce le spunea când iată că membrele, întărite, îl ridicau pe om în picioare. 9. După ce s-a dus vestea [acestei minuni], nevoia multor oameni a înfrânt chiar şi asprimea locului şi drumul fără cărări; cei care se aflau în gospodăriile din jur nu se îngrijeau de nimic mai tare decât să-l împiedice să scape cumva. Căci se împrăştiase zvonul acesta despre el, că nu poate rămâne mult timp în acelaşi loc. 10. El nu-şi făcuse obiceiul din vreo uşurătate sau purtate copilăroasă, ci voind să fugă de cinstire şi de purtarea nepotrivită [a mulţimii]. Căci dintotdeauna îşi dorise tăcerea şi o viaţă neştiută.
32. 1. Şi aşa, într-al optzecilea an al vieţii sale, în absenţa lui Hesychius, a scris câteva rânduri cu mâna sa, ca testament, lăsându-i toate bunurile sale, adică Evanghelia şi tunica de sac, gluga şi mantaua. Căci slujitorul lui murise cu câteva zile mai înainte. 2. Au venit de la Paphos [să-l vadă] pe bolnav mulţi bărbaţi plini de credinţă, mai cu seamă pentru că îl auziseră spunând că se pregăteşte să meargă la Domnul, eliberându-se de chingile trupului; [a venit] însă şi Constantia, o femeie sfântă, căreia îi salvase de la moarte ginerele şi fiica, ungându-i cu untdelemn. 3. De la toţi a cerut cu jurământ să nu-l ţină nici măcar o clipă dincolo de ceasul morţii, ci pe dată să-l îngroape în grădina acelui loc, aşa cum era înveşmântat în tunica de piele de capră şi cu gluga şi sacul aspru. 4. Îi mai licărea încă o căldură slabă în piept şi nu-i mai rămăsese din cele ale unui om viu decât înţelegerea: deschizând ochii, spuse: „Ieşi, de ce te temi? Ieşi, suflete al meu, de ce te îndoieşti? I-ai slujit lui Hristos aproape şaptezeci de ani şi te temi de moarte?” 5. Odată cu vorbele acestea i-a ieşit de pe buze duhul. A fost pe dată îngropat în pământ, mai înainte ca să i se vestească cetăţii moartea lui. 6. Auzind aceasta, bărbatul sfânt Hesychius a mers în Cipru şi, prefăcându-se că vrea să locuiască în aceeaşi grădină, ca să risipească bănuiala localnicilor care ţineau o pază severă, a reuşit, cu mare primejdie pentru viaţa sa, ca după aproape zece luni să fure trupul lui [Ilarion]. 7. L-a dus la Maiuma: într-un alai format din toate mulţimile de monahi şi locuitori ai oraşului, l-a aşezat în vechea mănăstire, cu tunica nestricată, gluga şi mantau [nestricate], şi tot trupul, întreg, de parcă ar fi trăit încă, răspândind aşa miresme, de ai fi crezut că a fost uns cu alifii.
33. 1. La capătul cărţii mele, mi se pare că nu se cuvine să păstrez tăcerea asupra credinţei acelei femei sfinte, Constantia, care, atunci când i s-a adus vestea că trupul lui Ilarion este în Palestina, pe dată şi-a dat sufletul, arătându-şi şi prin moarte iubirea adevărată faţă de Dumnezeu. 2. Căci ea era deprinsă să-şi petreacă noţile în veghe la mormântul lui şi să stea de vorbă cu el de parcă ar fi fost de faţă, îndemnând-o la rugăciuni. 3. Poţi vedea până în ziua de azi o dispută de mirare între cei din Palestina şi cei din Cipru, întrecându-se [să spună] că aceştia au trupul lui Ilarion, iar aceia, spiritul lui. 4. Şi totuşi, în amândouă locurile se petrec mari minuni în fiecare zi, dar mai cu seamă în grădina din Cipru, poate pentru că a îndrăgit mai mult locul acela.