„Declaraţia de la Manhattan” – un gest de curaj şi mărturisire creştină

Statele Unite ale Americii au o întreagă tradiţie a „Declaraţiilor”. Să ne amintim că, până la urmă, naţiunea americană a luat fiinţă pe fundamentul „Declaraţiei de independenţă” din 1776. Dar nu numai domeniul politicului este marcat de acest veritabil „mod” al formulării, dimensiunea religioasă a statului nord-american fiind şi ea, dintr-un anumit punct de vedere, tranşată de modalitatea „declaraţiei,” a „manifestului,” ca formă de adresare publică legată de un subiect presant sau problematic. Acest tipar „declarativ”  vorbeşte şi despre un context şi climat religios diferit al Statelor Unite, care se bucură de o libertate religioasă şi de exprimare a opiniei mai mare, direct proporţională cu varietatea opţiunilor confesionale.

Acesta este motivul pentru care îndreptăm atenţia cititorilor spre Declaraţia de la Manhattan (The Manhattan Declaration – A call of Christian Conscience) lansată în noiembrie 2009 (a nu se confunda cu omonima Declaraţie pe probleme climatice din 2008), disponibilă online pe adresa www.manhattandeclaration.org, ultima din şirul „Declaraţiilor” ce izvorăsc din probleme social-religioase [menţionăm, fără vreun criteriu axiologic, ci doar în scopul exemplificării acestui tip de abordare, câteva documente de aceleaşi fel: Declaration of „Mission to Washington”; Religious Declaration on Sexual Morality, Justice and Healing; A Christian Declaration on Marriage; Religious Declaration on Liberty, Security and Faith (2002); The Cambrdige Declaration (1996)]. Pe site-ul menţionat sunt puse la dispoziţie resurse, articole, link-uri spre diferite site-uri ale unor organizaţii, reviste, institute; totodată se oferă posibilitatea de a semna Declaraţia tuturor celor care doresc să-şi exprime în acest mod adeziunea (menţionăm că se poate lectura şi traducerea în limba română a Declaraţiei).

Cu siguranţă trebuie luate în considerare deosebirile de context social-religios ale spaţiului autohton, precum şi faptul că nu toate problemele care fac obiectul Declaraţiei ne privesc în mod direct. Totuşi, în ciuda distincţiilor care trebuie operate, merită observat acest tip de abordare a unor aspecte cruciale pentru toţi cei care se reclamă de la moştenirea tradiţiei creştine. În primul rând, ceea ce particularizează această Declaraţie este faptul că reuşeşte să coaguleze opiniile unor lideri religioşi provenind din tradiţii diverse (evanghelică, catolică şi ortodoxă), fapt care demonstrează o dată în plus că, în ciuda divergenţelor doctrinare majore dintre confesiuni, există un mesaj care poate fi împărtăşit şi exprimat în chip comun. Există aspecte asupra cărora creştinii nu pot rămâne tăcuţi, nici măcar în numele purităţii doctrinare a unei anumite tradiţii. Inevitabil ne punem întrebarea dacă o astfel de acţiune ar fi fost posibilă în această parte a Europei.

Reacţiile care au urmat lansării Declaraţiei s-au polarizat între entuziasm total şi scepticism cu privire la eficacitatea unui astfel de demers. Totodată, unii lideri religioşi proeminenţi (de exemplu baptistul John. F. MacArthur sau teologul calvinist R.C. Sproul) au refuzat să semneze deoarece, pretind ei, ar reprezenta un compromis în privinţa definirii Evangheliei, o modalitate de a trece prea uşor peste diferenţele doctrinare ireconciliabile dintre confesiunile semnatare). Dar acest document nu este menit să reprezinte o formulare teologică şi doctrinară (spre deosebire de documentul Evangelicals and Catholics Together, din 1994, co-semnat de Chuck Colson şi Richard John Neuhaus) care să atenteze la integritatea dogmatică a respectivelor confesiuni. Declaraţia Manhattan este mai degrabă afirmarea publică a unei conştiinţe creştine comune cristalizate în trei aspecte cruciale: caracterul sacru al vieţii umane, demnitatea căsătoriei, libertatea religioasă.

Documentul nu se rezumă doar la afirmarea unor opinii generale, ci punctează concret problemele care, din punctul de vedere al autorilor, pun în pericol cele trei aspecte menţionate mai sus. Astfel, semnatarii iau poziţie, printre altele, faţă de controversata problemă a avortului, a cercetărilor embrionare, reformularea căsătoriei pentru a include legalizarea unirii între persoane de acelaşi sex, intoleranţa crescândă faţă de dreptul comunităţilor religioase de a acţiona potrivit propriilor convingeri, în spiritul a ceea ce numea cineva „toleranţa intolerantă”.

Declaraţia nu evită formulările tari, edificator fiind în acest sens finalul textului care transmite un mesaj clar de rezistenţă faţă de orice formă de compromis: Nu ne vom supune nici unui decret care ar obliga instituţiile noastre să participe la avorturi, la cercetări embrionare distructive, sinucidere asistată şi eutanasie sau orice altă acţiune împotriva vieţii; nu ne vom pleca în faţa nici unei legi care are ca scop să ne oblige să binecuvântăm uniri sexuale imorale, să le tratăm ca fiind căsătorii sau echivalentul acestora sau să ne abţinem de la proclamarea adevărului, aşa cum îl cunoaştem, despre moralitate şi imoralitate, familie şi căsătorie. Vom da pe deplin şi cu dragă inimă Cezarului ce este al Cezarului. Dar sub nici o formă nu vom da Cezarului ce este al lui Dumnezeu.

Timpul va spune dacă acest document va schimba ceva la nivelul practic. Însă, dincolo de acestea, rămâne un act de importanţă majoră, de curaj şi de conştiinţă într-o perioadă de profundă transformare moral-religioasă şi de pierdere a moştenirii creştine, putând deveni şi un model interconfesional de acţiune şi în spaţiul românesc.