Părintele Iustin Popovici canonizat în Sebia

Sinodul Bisericii ortodoxe sârbe a anunţat canonizarea, pe 29 aprilie 2010, a arhimandritului Iustin Popovici (1894-1979), părintele spiritual al mănăstirii Ćeljie de lângă Valjevo, de acum încolo Fericitul Iustin de Ćeljie. Celebrarea solemnă a noului sfânt a avut loc duminică, 2 mai, la Belgrad. Sărbătorirea Fericitului Iustin va avea loc în fiecare an pe 1 iunie, conform calendarului iulian (14 iunie conform celui gregorian).

Născut pe 25 martie 1894, la Vranje, sudul Serbiei, dintr-o familie preoţească, Fericitul Iustin – Blagoje pe numele său de botez – s-a impus ca teolog al Bisericii ortodoxe răsăritene în calitate de exeget al lui Dostoievski, scriitor şi luptător anti-comunist, fiind considerat în lumea ortodoxă un adevărat nou Părinte al Bisericii. După o scurtă perioadă de studii la Petrograd, Rusia, Blagoje Popovici a studiat teologia la Londra, între anii 1916-1919, unde teza sa doctorală numită The Philosophy and Religion of Fyodor Mikhailovich Dostoevsky a iscat controverse în mediul academic de la Oxoford, fiind respinsă pentru radicalismul criticii la adresa culturii umaniste şi raţionaliste apusene, precum şi pentru observaţiile tăioase la adresa catolicismului.

A obţinut în cele din urmă titlul de doctor în teologie, în anul 1926, la Facultatea de teologie din cadrul Universităţii din Atena. În 1934 a fost numit profesor de teologie dogmatică al Facultăţii de teologie St. Sava din Belgrad. A făcut parte din colegiul fondator al Societăţii filozofice sârbe, din anul 1938. De asemenea, a predat dogmatica la Faculatea de teologie ortodoxă din cadrul Universităţii din Belgrad între anii 1934-1945.
În urma instalării regimului comunist, părintele Iustin a fost exclus din Universitate şi a petrecut treizeci şi unu de ani la mănăstirea Ćeljie sub stricta supraveghere a partidului comunist, care i-a limitat drastic apariţiile publice. Acest lucru nu l-a împiedicat să joace un rol important în organizarea Bisericii ortodoxe sârbe. S-a stins din viaţă pe 25 martie 1979, chiar de ziua aniversării sale.

Părintele Iustin a desfășurat de timpuriu o activitate teologică prodigioasă punând bazele, în 1923, a revistei ortodoxe The Christian Life, pe care a continuat să o editeze timp de douăzeci de ani. După al doilea război mondial a început traducerea, în 12 volume, a Vieților sfinților, precum și a altor lucrări de mai mici dimensiuni din sfinții părinți.
Activitatea sa autentic creatoare, care i-a adus recunoaștere ca teolog de marcă al ortodoxiei răsăritene, este oglindită în cele trei volume ale Dogmaticii sale (1932, 1935, 1980) și în alte lucrări dintre care amintim: Fundamentele teologiei (1939), Abisuri filozofice (1957), Omul și Dumnezeul-Om (1969), Biserica ortodoxă și ecumenismul (1974), Vocile cunoașterii lui Dumnezeu: Macarie Egipteanul, Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog, carte ce reunește trei studii publicate de mult timp în Serbia și Grecia. Primul dintre acestea, Personalitate și cunoaștere la Macarie Egipteanul reprezintă textul tezei doctorale susținută în 1926.

Trebuie subliniat faptul că, prin opera sa, Iustin Popovici s-a dovedit un critic acerb al mișcării ecumenice, al teologiei catolice, „papismului” și culturii apusene în ansamblu, marcată, în viziunea lui, de relativizarea adevărului lui Dumnezeu și de îndepărtarea de la dreapta credință. Cea mai virulentă critică la adresa ecumensimului a desfășurat-o în lucrarea menționată mai sus, Biserica ortodoxă și ecumenismul (apărută în română în 2002) care lasă să se întrevadă un stil polemic destul de primar şi revanşard.