În martie, despre Eliade e89 Gazeta culturală

După alte două numere dedicate lui Eminescu şi lui Brâncuşi, numărul din martie al revistei virtuale editate de asociaţia culturală „Dialogos”  este dedicat lui Mircea Eliade. Paginile dedicate lui Eliade cuprind trei interviuri – cu prof. Sorin Alexandrescu, despre Eliade şi câteva probleme actuale româneşti, un altul despre opera lui Eliade cu prof. Giovani Casadi şi ultimul cu cercetătoarea indianistă Mihaela Gligor, fondatoarea la Cluj-Napoca a  publicaţiei academice The Herald of India – interviu preluat din publicaţia în limba engleză amintită – şi un articol al lui Eliade însuşi, „Contra dreptei şi contra stângii”, articol preluat din Credinţa din 14 febr. 1934.

Interviul lui Walter Berardi cu Sorin Alexandrescu atinge aspecte de actualitate cu referire la opera lui Eliade, dar şi în ceea ce priveşte societatea românească: rolul diasporei în demascarea problemelor politice din ţară (sub regimul comunist), rol pe care trebuie să şi-l asume şi azi românii din străinătate; rolul activ al lui Eliade în presa exilului; valoarea de model a felului în care studia, cerceta, Eliade – trecerea de la biblioteca personală la cea universitară americană; raportul dintre informaţie, interpretare şi sinteza interpretativă; problema accesibilităţii operei lui Eliade; părţile necercetate ale operei lui Eliade: ziaristica din anii 1930 şi recuperea istoricului religiilor din perspectiva ecumenismului actual, al dialogului între reprezentanţii celor trei mari religii ale cărţii lui Eliade: creştinismul, mohamedanismul şi iudaismul; caracterul deschis al interpretărilor operei eliadeşti, literare şi ştiinţifice şi cantonarea în anumite tipare interpretative;  problema legii lustraţiei şi consecinţele asupra societăţii civile, România fiind singura ţară fost comunistă din Europa care nu are o lege a lustraţiei; slăbiciunea cronică a societăţii civile româneşti; criza din învăţământul universitar românesc, interesul pentru diplomă şi nu pentru realizarea profesională, involuţia mediului educativ românesc prin prisma noului proiect de lege. În ceea ce-i priveşte pe româniştii din străinătate – înainte de 1990 sufereau de “timiditatea de a ieşi în spaţiul public al dezbaterii, o delăsare în a se face cunoscuţi, mulţumirea cu traiul într-o nişă comodă, chiar dacă marginală”; astăzi, românii din străinătate sunt mult mai ambiţioşi, scăpând de frica de dinainte; economia pe posturile din universităţile europene a făcut să scadă numărul profesorilor care predau româna, la fel şi numărul studenţilor care învaţă limba română. Astfel, Sorin Alexandrescu constată absenţa culturală a românilor în Occident; lipsa cu desăvârşire a unei reviste de cultură româneşti într-o limbă de circulaţie internaţională, precum International Journal of Romanian Studies coord. de S. Alexandrescu de la Amsterdam, care să informeze în plan european despre cultura română. Întrebat despre Identitatea românescă, profesorul Alexandrescu afirmă:  “Am învăţat treptat că identitatea românească este plurală si că ar trebui poate să vorbim mai curând de identităţi româneşti”.

Din interviul lui Gabriel Stănescu cu Giovani Casadio, profesor de Istoria Religiilor la Universitatea din Salerno,  aflăm despre primele apariţii editoriale în Italia din opera ştiinţifică a lui Eliade, despre maestrul lui Eliade, prof.  Pettazzoni, istoric al religiilor italian, cunoscut în plan internaţional în epoca în care Eliade îşi începea studiul, despre  raporturile dintre Eliade şi Julius Evola, câteva observaţii despre influenţa pe care tradiţionalismul esoteric al lui Guènon şi al lui Evola l-a avut asupra lui Eliade.

Interviul cu Mihaela Gligor, cercetătoare la departamentul de filozofie al Academiei Române, promotoare a culturii indiene, realizat de A. J. Philip, prezintă cititorului pasiunea cercetătoarei pentru cultura  şi spaţiul indian: circumstanţele debutului interesului pentru India, impresiile primei călătorii în acest spaţiu exotic, întâlnirea cu familia Maitreyiei Devi, interesul pentru opera lui Rabindranath Tagore, creând astfel la Cluj-Napoca o colecţie de bibliotecă indiană, publicaţia International Journal on Humanistic Ideology editată la început de Mihaela Gligor personal, preluată acum de Fundaţia Dinu Patriciu, colaboratorii Noam Chomsky şi Amartya Sen, proiectul de creare a Centrului Tagore la Cluj-Napoca şi proiectul de traducere a cărţii lui Amartya Sen, The Argumentative Indian.

Textul de incipit ca argument la tematica numărului revistei, de Aurelia Pop, este unul şcolăresc, de comentariu literar memorat pentru examenul de bacalaureat, scris fără semnele diacritice, cu greşeli (”cultira” în loc de ”cultura”, ”maditaţiei” în loc de „meditaţiei”,  ”Maitrey” în loc de ”Maitreyi”, ”Hunigberger” în loc de ”Honigberger”, ”sctiitorul” în loc de ”scriitorul”, ”creaza” în loc de ”creează”).

De reţinut, articolul Afroditei Carmen Cionchin de la Universitatea din Padova, despre scriitorul Dieter Schlesak, poet, romancier şi eseist de limba germană, născut în România, emigrat în Germania şi de mulţi ani stabilit în Italia. Cercetătoarea analizează opera şi personalitatea scriitorului din trei perspective: cea a literaturii de limbă germană, ca limbă a minorităţii germane din România înainte de 1989, a doua – perspectiva literaturii exilului cu întreaga problematică a crizei identităţii individuale, perioadă de după 1969, când scriitorul fuge în Germania; a treia perspectivă face referire la literatura diasporei şi la literatura de frontieră a scriitorilor care se mişcă în realităţi culturale adoptive.Ultimii patruzeci de ani din viaţa scriitorului sunt marcaţi de experienţa exilului. Ceea ce defineşte personalitatea scriitorului ar fi tocmai această intermediaritate, între român, german, italian, a fi mereu în interiorul propriei frontiere devenită “un pod” deschis spre lume. În legătură cu cele trei limbi ale fiinţei sale scriitorul afirmă: “Italiana îmi place mai mult ca limbă cotidiană, în timp ce germana este iubita mea nemuritoare şi chiar şi româna este o iubită, iubita mea abandonată”.

Articolul “L Antisemitismo della Guardia di Ferro – mito e modello per il neofascismo italiano” de Saverio Ferrari, preluat din Osservatorio democratico sulle nuove destre face o scurtă şi concentrată prezentare a activităţii şi ideologiei Gărzii de Fier în România interbelică, a societăţii româneşti din epocă. Finalul articolului se încheie cu notaţiile  despre apariţia, în ultimii ani, a “Noii drepte” italiene, înfrăţite cu grupări de extrema dreaptă din România.