Mozaic de ştiri
Cele trei Rome: ecumenism prin muzică
În data de 20 mai 2010 a avut loc în sala Paul al VI-lea de la Vatican un concert de muzică religioasă rusă, la care au participat Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea, membri ai Colegiului cardinalilor, diplomaţi ai Sfântului Scaun, clerici ai Bisericii ortodoxe ruse, pelerini şi numeroşi oaspeţi din alte ţări, formând o audienţă de peste şapte mii de persoane. Acest concert a reprezentat momentul final al seriei celor trei concerte din cadrul proiectului internaţional „Cele trei Rome” (pentru mai multe detalii despre acest proiect a se vedea http://oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=254%3Amozaic-de-tiri&catid=77%3Acivitas-dei&Itemid=1). Acest eveniment special, nu doar din punct de vedere cultural, cât mai ales prin ceea ce reprezintă pentru relaţiile dintre Vatican şi Moscova, a fost organizat de Departamentul de relaţii externe al bisericii din Moscova împreună cu Consiliul Pontifical pentru promovarea unităţii creştine şi Consiliul Pontifical pentru cultură, împreună cu participarea Fundaţiei Sf. Grigore Teologul.
Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului rus, a transmis un mesaj din partea Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii, iar în alocuţiunea sa a subliniat importanţa acestui moment ca un alt pas în apropierea şi consolidarea relaţiilor dintre cele două Biserici, care „trebuie să lucreze împreună astăzi mai degrabă ca aliaţi decât ca rivali, în special în Europa”. Fără a trece cu vederea diferenţele dogmatice care nu vor putea fi depăşite în curând, în ciuda oricăror optimisme sau iluzii, mitropolitul Hilarion a afirmat că Biserica ortodoxă rusă este gata să susţină chemarea Papei la o nouă evanghelizare a Europei, „care şi-a pierdut rădăcinile religioase, morale şi culturale” (mai multe detalii despre acest eveniment, însoţite de fotografii, pe: http://www.mospat.ru/en/2010/05/21/news18541/). De menţionat faptul că atât papa Benedict al XVI-lea, cât şi mitropolitul Hilarion sunt înfocaţi melomani şi interpreţi, ultimul semnând, printre altele, un „Oratoriu de Crăciun” şi „Patimile după Matei”.
Vizita lui Bartolomeu I la Moscova
Sâmbătă, 22 mai 2010, a început vizita patriarhului ecumenic Bartolomeu I în Rusia, vizită care va dura până în data de 31 mai 2010. Patriarhul ecumenic şi-a exprimat emoţia revenirii după şaptesprezece ani, sperând ca vizita sa pe „sfântul teritoriu al Rusiei” să contribuie la „întărirea relaţiilor frăţeşti pentru binele întregii ortodoxii” (pentru video cu momentul sosirii, vezi http://www.patriarchia.ru/db/text/1164315.html). La rândul său, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, şi-a exprimat dorinţa ca relaţiile între cele două Biserici să nu se reducă la un schimb de vizite, ci să conducă la „acorduri concrete care să permită nu doar Bisericilor noastre, ci tuturor Bisericilor ortodoxe, o cooperare mai strânsă”.
În duminica Rusaliilor cei doi patriarhi au celebrat liturghia în Biserica Adormirii de la Lavra Sfântului Serghei, cea mai mare mănăstire din Rusia (vezi video de la această ocazie http://www.patriarchia.ru/db/text/1165124.html), iar luni, 24 mai, de sărbătoarea sfinţilor Chiril şi Metodiu, liturghia a fost celebrată în catedrala Isus Mântuitorul din Moscova, urmând ca duminică, 30 mai, cei doi, împreună cu membrii Sfântului sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să participe la slujba divină de la catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg. În decursul vizitei sale, Patriarhul Ecumenic a avut întâlniri şi cu înalţi demnitari şi reprezentanţi politici, printre care premierul rus, Vladimir Putin şi preşedintele Dmitri Medvedev (video de la această ultimă întâlnire aici: http://www.patriarchia.ru/db/text/1166625.html).
Dincolo de semnificaţia emoţională şi spirituală a acestui eveniment, vizita are un caracter mai mult decât protocolar, căutând să se găsească modalităţi de surmontare a unor dificultăţi majore care au reprezentat un obstacol în calea colaborării dintre cele două Biserici în ultimii ani. În esenţă, este vorba despre problema organizării Bisericilor Ortodoxe din diaspora, în special din Europa şi Statele Unite ale Americii, sursă de mari tensiuni în ultimii douăzeci de ani (http://www.la-croix.com/Le-patriarche-de-Constantinople-a-Moscou/photo2/2427050/4085).
Întemeierea Societăţii de Studii Iudaice din România
„Avem plăcerea sa va anunţăm înfiinţarea, prin hotărâre judecătorească, a Societăţii de Studii Iudaice din România, asociaţie culturală cu scop nepatrimonial, independentă şi cu beneficiu public, funcţionând în baza Legii nr. 246/2005. Societatea are ca obiective principale: crearea unei comunităţi de cercetători în domeniul studiilor iudaice, promovarea şi încurajarea activităţilor academice şi culturale în acest domeniu, precum şi stabilirea de contacte şi schimburi cu centre universitare şi instituţii culturale din străinătate.”
(Mădălina Vârtejanu-Joubert, Preşedinta Societăţii de Studii Iudaice din România)
Latest posts by Otniel Vereş (see all)
- „Nici o epocă din istoriei filozofiei nu poate fi mai prietenă cu postmodernitatea decât gândirea medievală” - September 18, 2011
- „Biserica greco-catolică este sau ar trebui să fie un martor privilegiat al ecumenismului” - July 17, 2011
- Tertulian: „sângele martirilor este cheia ce deschide paradisul” - July 17, 2011