Scriitorul, Cenzura şi Securitatea. Exorcizăm trecutul ca să putem trăi prezentul…

O carte-simpozion, sau un simpozion devenit carte, este ceea ce găseşte cititorul în spatele titlului Scriitorul, Cenzura şi Securitatea publicată de editura Allfa în 2009. O carte în mare parte „vorbită” sau, mai bine zis, „dialogată”, născută din transcrierea fidelă a înregistrărilor care au avut loc la simpozionul organizat anul trecut de scriitorul Bujor Nedelcovici asupra subiectului necicatrizat încă şi dorit de mediile intelectuale responsabile a se menţine „rană vie”, cea a legăturii dintre intelectualii români şi Securitate, relaţie adesea trecută prin para focului cenzurii.

Invitaţii lui Bujor Nedelcovici la dezbatere publică sunt intelectuali de marcă ai culturii române actuale: Ana Blandiana, Ion Bălu, Livius Ciocârlie, Armand Goşu, Germina Nagâţ, Lucia Hossu-Longin, Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc, Romulus Rusan, Alexandru Zub şi s-a bucurat de prezenţa excepţională a lui Stéphane Courtois, autorul volumului Cartea neagră a comunismului.

Pivotul în jurul căruia se ţese discuţia pare să fie ideea de memorie ca tradiţie (traditio: transmitere). În „Cuvântul înainte” al volumului, Bujor Nedelcovici subliniază importanţa acestui aspect al vieţii colective şi individuale: „Memoria este un element structural al identităţii personale şi colective, iar fără memorie nu avem speranţă.” La memorie Nedelcovici adaugă cunoaşterea şi asumarea responsabilă a trecutului, a terapiei prin cuvânt şi a unei „catharsis” eliberatoare pentru societate şi individ. Obstacolele cel mai greu de depăşit se dovedesc însă a fi tocmai beneficiarii acestei catharsis – aceeaşi societate şi acelaşi individ. Din discuţii reiese că România post-comunistă este populată de Omul nou – „idioţenia lui Ceauşescu” – creat de comunism şi de urmaşii săi. Ceea ce părea imposibil de realizat în timpul regimului comunist – acest Om nou, avatar al lui Homo sovieticus – iată că  „există, trăieşte printre noi, votează, alege, este ales” (Nicolae Manolescu) şi mai ales se opune din răsputeri eforturilor de exorcizare a trecutului şi de reorganizare socială pe baze compatibile cu bunul simţ universal şi cu aşa-numita nevoie omenească de „spontaneitate morală”. Astfel, legea lustraţiei după două zeci de ani pare o glumă proastă, aşa cum a fost şi condamnarea oficială a comunismului de către un şef de stat provenit din rândurile colaboratorilor Securităţii; Parlamentul fost şi actual al României este ticsit de exponenţi cu fond de lupi moralişti, dosarele Securităţii sunt manipulate, ascunse, distruse, ignorate, adevărul istoric fiind reconstituit sporadic, din frânturi subiective ale unui mare puzzle sortit eşecului. Ecuaţia devine simplă, dar nicidecum firească, după cum reuşeşte să sitetizeze Bujor Nedelcovici: „Noi vrem mai întâi să uităm şi apoi să trăim în prezent şi în viitor.”

Discuţia dus inevitabil spre evenimente personale sau de interes colectiv din trecut, care au fost evocate fie cu emfază, fie cu luciditate post-factum, momente care au marcat cursul istoriei şi, din păcate, cu para-concluzii vraişte. Dialogul s-a încheiat cu o descriere a activităţilor şi a semnificaţiei „Memorialului de la Sighet”, iniţiat de Fundaţia Academia civică creată de Ana Blandiana. Loc al memoriei prin excelenţă, unul dintre puţinele din Europa de est dedicate cunoaşterii şi conservării istoriei recente, acesta este şi un forum al educaţiei şi iniţierii tinerelor generaţii în realitatea unor vremi pe care nu le-au trăit direct, dar ale căror consecinţe dramatice le condiţionează existenţa.

Acest simpozion şi volumul care l-a consemnat au fost create împotriva prezentului continuu, ca terapie de grup, exorcizare a demonilor unui trecut care nu mai trece, un „prolegomen” la cura de şoc care se impune a fi aplicată prezentului bolnav, anemic şi schilod, o normalizare care întârzie să apară pentru a putea privi spre viitor fără teama cutremurului temeiilor şi pentru că, vorba lui Nietzsche, citat de Nedelcovici, – „nu ştii niciodată ce-ţi rezervă trecutul”…

Bujor Nedelcovici (ed.), Scriitorul, Cenzura şi Securitatea, Editura Allfa, Bucureşti, 2009.