O mare doamnă a ortodoxiei: Elisabeth Behr-Sigel
Biografia Elisabethei Behr-Sigel ar trebui cunoscută de toţi ortodocşii,nu doar pentru că este vorba de o convertită excepţională, ci pentru că ne aflăm în faţa unui model autentic de inteligenţă a credinţei. A trăit aproape o sută de ani: născută în 1907, s-a stins în 2005. A străbătut aşadar întreg secolul trecut fiind martoră, implicată, a celor mai importante mişcări, metamorfoze, curente ale ortodoxiei occidentale. Viaţa ei se suprapune până la identificare cu însuşi destinul confesiunii noastre în Franţa, de la primul val de emigranţi ruşi, imediat după Revoluţia bolşevică, şi până mai ieri, alaltăieri. De aceea merită salutată iniţiativa Olgăi Lossky, strănepoata lui Vladimir, de a-i fi consacrat un amplu volum, Vers le jour sans déclin, apărut în 2007 la editura Cerf.
Elisabeth Behr-Sigel: la origine, o alsaciană luterană. A făcut parte din prima generaţie de femei-pastori din Biserica ei, absolvind facultatea de teologie din Strasbourg. Aici a cunoscut un mic grup de ortodocşi, doi ruşi şi un român (din câte se pare, Benedict Ghiuş), care au marcat-o definitiv. În 1929, la 22 de ani, se converteşte la ortodoxie, după ce, în prealabil, frecventase, la Paris, cercurile emigraţiei ruse. Cu un „rus alb”, André, se va şi căsători mai târziu. Elisabeth şi André vor avea două fete şi un băiat, dar începând cu anii 1950 căsnicia lor va intra în criză, André devenind alcoolic. Elisabeth îşi găseşte refugiul în rugăciune, teologie, îndatoririle materne.
A locuit aproape patruzeci de ani la Nancy, dar „opera” ei s-a copt în cercurile „slavofile” şi ortodoxe ale capitalei franceze. I-a frecventat asiduu, devenindu-le prietenă şi „complice”, pe Vladimir Lossky, Serghei Bulgakov, Pavel Evdokimov, din „vechea gardă”, iar din cea nouă, pe Olivier Clément, Michel Evdokimov, Nicolas şi Véronique Lossky, Boris Bobrinskoy etc. Dar, foarte curios, cei care i-au orientat vocaţia mistică şi intelectuală, au fost tot doi francezi: părintele Lev Gillet şi profesorul Pierre Pascal. Relaţia cu Lev Gillet a căpătat, cu timpul, culoarea şi intensitatea unui iubiri platonice. Într-unul din carnetele sale intime Elisabeth mărturiseşte: „Eu îl iubesc pe Cristos prin el, el mă iubeşte pe mine prin Cristos.” Père Lev: încă o figură de excepţie a ortodoxiei! Hipercultivat, poliglot, a intrat de foarte tânăr în Ordinul benedictin, dar în 1928 părăseşte catolicismul ca reacţie la enciclica antiecumenică a Papei Pius al XI-lea, Mortalium animos. Devine ortodox, păstrându-şi însă, aşa cum va spune mereu, independenţa neştirbită. Elisabeth îi va consacra o monografie, în 1993.
Pierre Pascal: fusese ataşat militar pe lângă Ambasada Franţei din Rusia în momentul izbucnirii Revoluţiei bolşevice. Însurat cu o rusoaică, scapă ca prin urechile acului de Gulag şi revine în Franţa cu texte şi arhive importante privind cultura şi spiritualitatea rusă. El îi va pune în braţe Elisabethei, la începutul anilor 1950, scrierile lui Buharev, călugărul atipic din secolul al XIX-lea, marginalizat de popimea funcţionărească a Bisericii ruse, îndemnând-o să înceapă un doctorat. Teza respectivă, după mine, piesa de rezistenţă a operei lui Behr-Sigel, va apărea, abia în 1970, la editura Beauchesne. Tot în anii 1970 se relansează, sub conducerea dinamică a lui Olivier Clément, revista Contacts. Elisabeth face parte din redacţie, contribuind număr de număr cu articole de fond, recenzii şi buletine informative.
Aş rezuma locul rolul ei în peisajul ortodoxiei secolului XX în trei paragrafe. În primul rând, Elisabeth Behr-Sigel ne-a lăsat câteva cărţi inconturnabile, scrise nu doar în spiritul ortodoxiei autentice, dar şi în spiritul adevăratei ştiinţe teologice. Formaţia ei luterană a păzit-o întreaga viaţă de improvizaţie, de sentimentalism liric şi de apologetică triumfalistă. Un neortodox care doreşte să intre în atmosfera de zile mari a ortodoxiei va deschide cărţi precum: Prière et sainteté dans l’Église russe, Cerf, 1950, reeditată la Bellefontaine, 1982; Un théologien de l’Église orthodoxe: Alexandre Boukharev en dialogue avec le monde moderne, Beauchesne, 1977; Le ministère de la femme dans l’Église, Cerf, 1987; Le Lieu du cœur: Initiation à la spiritualité de l’Église orthodoxe, Cerf, 1989; Lev Gillet: Un moine de l’Église d’Orient, Cerf, 1993; Discerner les signes des temps, Cerf, 2002.
În al doilea rând, Elisabeth Behr-Sigel, rămâne singurul teolog al ortodoxiei care a deschis, cu inteligenţă, cu argumente patristice şi departe de orice aberaţie feministă, discuţia în jurul hirotonirii femeilor în Biserică, prima conferinţă pe acest subiect fiind rostită, în cadrul unei întruniri a Consiliului ecumenic, la mânăstirea Agapia, în anii 1970.
În sfârşit, prin dimensiunea irenică şi, implicit, ecumenică, a vieţii şi cărţilor sale, ea se dovedeşte nu doar o „înaintemergătoare”, ci o autentică ucenică a Părinţilor Bisericii. Asemeni prietenului său, Lev Gillet, ea a încercat să transmită Occidentului esenţa ortodoxiei fără triumfalism, simplu şi delicat, pe limba însăşi a Occidentului. Nu şi-a renegat niciodată rădăcinile franceze, germane şi evreieşti (mama sa era evreică), nu şi-a renegat niciodată trecutul şi formaţia luterană. Poate tocmai de aceea a reuşit să se cufunde atât de profund în spiritualitatea ortodoxă şi să-şi însuşească limba rusă la perfecţie. Adevăraţii convertiţi nu sunt aceia care-şi neagă vehement trecutul, ci aceia care-l împlinesc sub alte orizonturi.
Elisabeth Behr-Sigel îmi pare un fel de alter ego feminin al lui Nicolae Steinhardt, un Steinhardt luteran, trecut prin teologie rusă de cea mai bună calitate.
(din volumul Orthodoxie versus ortodoxie, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2009)
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
