Preotul constituţional






Într-o epocă „sănătoasă” o astfel de întrebare n-ar fi fost posibilă. Sau într-o minte „sănătoasă”, căci, la rigoare, am putea demonstra că devenirea e o iluzie, că nu gândim altfel decât acum două mii de ani, că, prin urmare, au existat dintotdeauna firi dubitative şi firi întemeiate pe convingeri ferme. Fiecare epocă va fi având,…
Proştii au şi ei rolul lor, important, în şlefuirea noastră lăuntrică. Fără proşti nu există mântuire. Fără proşti şi fără lepre. Iar viaţa ar fi atât de, cum să spun?, simplă şi respirabilă. Ce s-ar face sufleţelul nostru dacă n-ar îndura zilnic porţia administrată de instituţia prostiei înconjurătoare? Dar cel mai ticălos (şi de departe cel…
Persecutarea creştinilor sub Decius: „pagube colaterale” ale unei tentative de restaurare a Imperiului Roman Odată cu asasinarea lui Alexandru Sever (235), lumea romană a intrat într-o perioadă de criză puternică (instabilitate a puterii, războaie, tâlhării şi piraterie, perioade de foamete şi epidemii, devalorizare a monedei, sărăcire, individualism, întoarcere la locurile de baştină, presiuni ale „barbarilor”…
Senzaţie de perenă prospeţime degajă poezia Anei Blandiana sau, mai degrabă, de continuă împrospătare şi revitalizare a celui care intră în contact cu versul ei. Un nou volum de poezie semnat Ana Blandiana s-a lansat la standul Humanitas al târgului de carte Gaudeamus, sâmbătă, 20 noiembrie, în faţa unui public amplu, cum rareori se vede la…
Hans Urs von Balthasar a fost unul dintre cei mai renumiţi teologi apuseni. Născut la 12 august 1905, la Lucerna (Elveţia), a urmat studii de germanistică, filozofie şi teologie la München, Viena, Berlin şi Lyon-Fourvière. Activitatea impresionantă a acestui eminent teolog şi gânditor, s-a concretizat în 74 de volume (de diferite dimensiuni), 445 de articole,…
E limpede că prostul-gust ameninţă Biserica. Prostul-gust se naşte din confuzia valorilor, iar o instituţie ca Biserica are tocmai rolul ca, nutrind sufletele, să-i lumineze pe credincioşi asupra valorilor autentice şi să îi ajute să facă alegerile legitime, din noianul de oferte ispititoare. Din păcate, Biserica Ortodoxă Română, de la care aşteptăm mereu povaţă bună şi…