Articole şi interviuri
Traducerea Septuagintei, în româneşte.
Interviu Septuaginta – “Biblia nu se apără cu strigăte şi bicepşi încordaţi, ci cu credinţă, bun simţ şi ştiinţă de carte” – Interviu realizat de Sebastian Maxim
Traducerea Septuagintei, în româneşte.
Interviu Septuaginta – “Biblia nu se apără cu strigăte şi bicepşi încordaţi, ci cu credinţă, bun simţ şi ştiinţă de carte” – Interviu realizat de Sebastian Maxim
Godul nordian, replică de clandestinitate a Nodului gordian, se adresează în primul rând cititorului de bună credinţă, în al doilea rând, cititorului de credinţă, în al treilea rând, cititorului de rea credinţă, adică „intelectualului” român. Autorul acestor caiete nu este decât un pomicultor autodidact, cu vagi epoleţi sorbonarzi. Posedă trei livezi de meri şi pruni…
Un păpuşar, cu drept temei numit Animatorul, într-un târziu, dintre cortine grele de mătase, din tainice culise, la rampă, în lumină, veni să facă sluj, pe cel viteaz, cel bun, pe scamatorul, cu măşti din cânepă şi fard închipuind bursuci, ogari, paiaţe. El tuturor succes de casă şi de public le promise, cu arta…
După integralele Norelli & Moreschini şi Pelikan, editura Polirom marchează încă un punct, deosebit de important, pe „tabela de marcaj” publicând impresionanta Istorie a religiilor coordonată de Giovanni Filoramo. Absolvent de filozofie (dar şi excelent clasicist) preocuparea constantă a lui Filoramo, încă din studenţie, a fost fenomenul religios, fiind profund marcat de celebrul (şi bizarul)…
Pentru că nu-mi plac ascunzişurile de niciun fel şi pentru că doresc să evit orice răstălmăcire sau interpretare a trecerii mele sub jurisdicţia episcopiei greco-catolice de Oradea, public mai jos mesajul pe care i l-am trimis Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, duminică, 17 iulie 2011. Acest mesaj a fost precedat de un altul, trimis cu câteva…
Pe 6 februarie 2011 s-au împlinit treizeci de ani de la moartea Marthei Robin, o slujitoare a Domnului care a trăit jumătate de secol hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie. Într-o lume pragmatică, sceptică faţă de cunoaşterea adevărurilor de credinţă, care îşi relativizează valorile etice şi reduce totul la empiric, fenomenele mistice reprezintă „ceva” de neînţeles….
Regăsiri Mă întâlneşti. Voi fi demult în tine. Te scriu peste cenuşa-mi. Cu gestul înmuguririi tu mă atingi, desfaci din nou cuvântul. E o nevoinţă, din mormânt, suflet aprins, tu să ridici trupul cel neatins. Când desluşind în noi vei fi ştiut alt grai, din gândul meu plecând te aşezai. Te-ascult. Cu tine adorm spre…