Ca dintr-un surâs – Dumnezeu




Ar fi aberant să se facă din Eminescu un Iisus (oricum, multe se găsesc în grădina criticii româneşti!); el rămâne ce i-a fost dat să fie: Sfântul preacurat al ghiersului românesc, aşa cum l-a numit Arghezi. Destinul a făcut să se nască în mediul citadin al Botoşanilor, târg înfloritor la vremea aceea, priitor mai degrabă părinţilor…
Şi a treia zi a fost o nuntă în Cana Galileii; şi mama lui Iisus era acolo. 2 A fost chemat şi Iisus cu ucenicii Săi la nuntă. 3 Şi pentru că vinul se terminase, mama lui Iisus zice către El: „Nu au vin.” 4 Şi Iisus îi zice: „Ce vrei de la mine, femeie? Încă…
Pe 6 februarie 2011 s-au împlinit treizeci de ani de la moartea Marthei Robin, o slujitoare a Domnului care a trăit jumătate de secol hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie. Într-o lume pragmatică, sceptică faţă de cunoaşterea adevărurilor de credinţă, care îşi relativizează valorile etice şi reduce totul la empiric, fenomenele mistice reprezintă „ceva” de neînţeles….
Harul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta noastră se dă pentru harul care costă scump. Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite; har fără preţ, har…
3. „Mirarea de a fi” şi extazul privirii Într-o însemnare din eseul A fi sau a privi, Ana Blandiana elogiază beneficiile pe care experienţa, percepţia imediată a lumii le aduce fiinţei care, contemplând universul, se regăseşte pe sine, îmbogăţită cu senzaţii şi trăiri noi. „A fi pentru a privi” reprezintă un mod de salvare, o…
46 Fiecare zi, în fond, e o amânare. 47 Poţi scrie o carte, chiar o întreagă operă din ambiţie. Dar nu un vers, nu un poem, nu o frântură de poem. Harul lucrează prin detaliu. 48 Scrisul şi iubirea sunt fructele Absenţei. Nu ale singurătăţii. Absenţa şi singurătatea nu se confundă. Absenţa e antidotul singurătăţii….