Înţeleptul poate fi bogat

Nimeni nu a condamnat înţelepciunea la sărăcie. Filozoful va avea parte de mari bogăţii, dar acestea nu vor fi sustrase de la cineva, nici nu vor fi mînjite cu sîngele altuia, ci vor fi dobîndite fără să aducă atingere cuiva, fără profituri murdare, iar cheltuirea lor va fi la fel de onorabilă precum obţinerea lor; din cauza lor nu va ofta nimeni, afară de invidioşi. Sporeşte-ţi bogăţia atît cît pofteşti; este onorabilă dacă, deşi cuprinde mult din ceea ce fiecare ar vrea să numească drept al său, nu cuprinde nici un lucru pe care vreun om ar putea să îl numească drept al său. 2. Înţeleptul nu se va retrage dinaintea bunăvoinţei sorţii şi moştenirea dobîndită prin mijloace cinstite nu îi va da nici motiv să roşească, nici să se fălească.

Va avea totuşi de ce să se fălească dacă, deschizîndu-şi casa şi lăsînd întreaga cetate să îi vadă averea, va putea spune: „Dacă cineva recunoaşte ceva ce îi aparţine, să şi-l ia înapoi.” O! Va fi un bărbat mare, bogat pe deplin, dacă după aceste cuvinte va avea tot atît! O spun: dacă a permis, fără risc şi fără grijă, poporului să îi cerceteze casa, dacă nimeni nu a găsit ceva la el, pe care să îşi oprească mîinile, atunci va fi, cu deplină îndrăzneală şi la vedere, bogat. 3. Înţeleptul nu va lăsa nici un singur dinar să îi treacă pragul pe o cale necinstită; totuşi, nu va respinge, nici nu va exclude o mare bogăţie, care este darul sorţii şi rodul virtuţii. Ce motiv ar avea, de fapt, să îi refuze un loc bun? Să vină, să fie primită cu ospitalitate. Dar nici nu o va etala, nici nu o va ascunde (în primul caz, ar da dovadă de minte nătîngă, în cel de-al doilea, de un suflet timid şi mărunt, care ar ţine la sîn un mare bine) şi nici, după cum am spus, nu o va alunga din casă. 4. Căci ce îi va spune? Oare – „Nu-mi eşti de nici un folos” sau „Nu ştiu să mă folosesc de avere”? În acelaşi mod în care, chiar dacă va putea să ducă la capăt un drum pe jos, va prefera să urce totuşi într-o căruţă, cu toate că va putea să fie sărac, va voi să fie bogat. Astfel, el va deţine avere, dar o va face conştient că aceasta este schimbătoare, mereu pe punctul să-şi ia zborul şi nu va îngădui să fie o povară nici pentru sine, nici pentru altul. 5. Va dărui din ea – de ce v-aţi ciulit urechile? De ce vă pregătiţi buzunarul? Le va dărui din ea fie oamenilor buni, fie celor pe care îi va putea face buni, va dărui alegîndu-i pe cei mai demni cu toată chibzuinţa, ca unul care ţine bine minte că trebuie să dea socoteală în aceeaşi măsură pentru sumele cheltuite şi pentru cele primite; va dărui pentru o pricină dreaptă şi plauzibilă, căci un dar făcut greşit nu este decît o risipă ruşinoasă; va avea buzunarul la îndemînă, dar nu găurit; din el poate apărea mult, dar nu poate să cadă nimic. […]

26, 1. „Ce diferenţă este atunci între mine, cel prost, şi tine, un înţelept, dacă amîndoi ne dorim să avem proprietăţi?” Una foarte mare: căci în casa bărbatului înţelept bogăţia are locul unui sclav, iar în a celui prost, locul unui stăpîn; înţeleptul nu acordă nici o importanţă bogăţiei, dar pentru voi, ea este totul; voi vă obişnuiţi cu ea, de parcă v-ar fi promis cineva că o veţi stăpîni veşnic, vă ataşaţi de ea, în timp ce înţeleptul atunci se gîndeşte mai cu seamă la sărăcie, cînd se află în mijlocul bogăţiei. 2. Niciodată un comandant nu se încrede în pace într-atît încît să nu se pregătească de un război, care, deşi nu este încă purtat, a fost totuşi declarat. Pe voi o casă frumoasă, de parcă nu ar putea nici să ia foc, nici să se prăbuşească, vă face aroganţi; averea vă ia simţirea, de parcă ar fi scutită de orice risc şi, în ochii voştri, e prea mare ca soarta să aibă resurse suficiente pentru a o nimici. 3. Neavînd ce face, vă jucaţi cu bogăţia voastră fără să întrezăriţi primejdia – sînteţi asemenea barbarilor care, de cele mai multe ori, cînd sînt împresuraţi, neştiind nimic despre maşinile de război, privesc impasibili efortul asediatorilor, fără să înţeleagă scopul construcţiilor care se ridică în depărtare. Acelaşi lucru se întîmplă cu voi; lînceziţi în mijlocul averilor voastre, fără să cugetaţi la cîte nenorociri vă ameninţă deja de pretutindeni, nenorociri care vă vor aduce pagube însemnate. 4. Oricine îi va fura însă înţeleptului bogăţiile, îi va lăsa tot ceea ce este cu adevărat al lui; căci el trăieşte fericit în prezent şi fără îngrijorare pentru viitor. „În nici o altă privinţă, spune unul ca Socrate nu sînt mai hotărît decît în faptul de a nu-mi schimba cursul vieţii după părerile voastre. Îngrămădiţi asupra mea din toate părţile cuvintele obişnuite; nu voi crede că mă ocărîţi, ci doar că scînciţi asemenea unor bieţi prunci.” 5. Acestea vor fi cuvintele pe care le va rosti cel care a ajuns la înţelepciune, al cărui suflet, fiind în afara oricărui viciu, îi cere să îi dojenească pe ceilalţi, dar nu fiindcă le poartă ură, ci pentru a-i vindeca.