O istorie monumentală a baptiştilor din România

Baptiştii din România se bucură de un mare câştig. Dintre ei, nu mulţi cărturari şi de viţă aleasă, unii totuşi s-au apucat să consemneze în scris evenimente legate de începutul mărturiei baptiste din ţara noastră, atât din timpul vieţii lor, cât şi povestite de părinţi sau înaintaşii acestora prin viu grai. Aceste istorii, împletite cu percepţia personală, adunate între două coperţi, sunt primele istorii ale baptiştilor din România.

De-a lungul unui întreg secol, s-au făcut încercări de a recupera 150 de ani de istorie din partea mai multor autori. Tentativele au fost multe şi toate marcate de flăcările pasiunilor nestinse datorită contemporaneităţii dar şi de amatorismul caracteristic oricărui început. Acestea dau o culoare aparte scrierilor noastre istorice. În dreptul fiecăreia dintre aceste producţii pot să apară tot felul de critici, pentru că evenimentele sunt atât de aproape de noi şi pentru că, fie participanţii direcţi, fie urmaşii acestora sunt încă în viaţă şi memoriile vii sau mai şterse sunt încărcate de subiectivitate.

Toate aceste scrieri sunt realizate de oameni care au fost în primul rând predicatori, antrenaţi în ceea ce priveşte arta retoricii orale mai degrabă decât în scriitură. Şi aceasta este o marcă specifică a istoriografiei baptiste româneşti. Există acum teoreticieni ai istoriei care ne pot învăţa multe despre cum ar trebui scrisă istoria unei comunităţi cum este cea baptistă şi poate va veni vremea când se va scrie o istorie care să respecte toate canoanele teoretice ale disciplinei în cauză. Până atunci însă, chiar şi cei care vor scrie o nouă istorie, îşi vor fundamenta studiul pornind tot de la mărturiile consemnate până acum.

Una dintre cele mai spectaculoase lucrări de acest gen este cea a lui Alexa Popovici. Cu multe fotografii incluse, cu o documentare intuitivă, dar aproape de ceea ce ai aştepta de la un documentarist profesionist, cu mult material adunat şi organizat „cronologic, logic şi cauzal”, cu un limbaj simplu dar nu departe de cel pe care îl putem citi într-o lucrare de specialitate, lucrarea de faţă adună foarte multe resurse care cu siguranţă vor reveni ca citate în lucrările de specialitate care îi vor urma. Pentru orice fel de construcţie, este important ca temelia să nu fie crăpată. Citind istoria lui Alexa Popovici, se pot observa unele lipsuri în ceea ce priveşte detaliul şi unele inexactităţi, pe care acum, datorită altui instrumentar de cercetare, le putem rectifica, dar este de remarcat soliditatea întregului construct datorită bunei întemeieri. Este surprinzător cum fostul profesor de seminar şi-a descris şi aplicat metodologia de cercetare, adunare şi sinteză a datelor. Ca un istoric profesionist.

O lucrare de asemenea dimensiuni, sprijinită pe mărturiile, documentarea şi scrierile unor fraţi ca Teodor Sida, Dumitru Drăgilă, Mihai Vicaş, Ioan Ţirban, Constantin Adorian, Silvestru Ungureanu, Ioan Socaciu şi alţii, poate fi considerată o temelie bună, un prim pas în elaborarea unei istorii complete a baptiştilor din România, fără a fi mai puţin fascinantă ca lucrare în sine.

Alexa Popovici a fost contemporan cu unii dintre cei care au participat la semănarea credinţei baptiste în ţara noastră, unele evenimente le-a trăit el însuşi. Din această cauză, lucrarea se bucură de o autenticitate de necontestat. Aşa cum spune autorul în prefaţa sa, „am văzut cu ochii mei”, a cercetat locurile, a intervievat oamenii. Pe lângă metodă, aparţinând profesorului de istorie, pastorul Popovici este de recunoscut aproape la fiecare pagină, comentând şi din punct de vedere spiritual anumite evenimente, strecurând opinii, impresii, recomandări sau chiar câte un cuvânt care peste ani s-a dovedit profetic. Perspectiva autorului este una metaistorică, priveşte dincolo de evenimenţial şi de circumstanţe, spre istoria pe care o conduce Dumnezeu Însuşi. Personajele principale nu sunt credincioşii baptişti şi oponenţii lor, ci Dumnezeul baptiştilor.

Istoria scrisă de Alexa Popovici nu este doar rezultatul unei documentări neaşteptat de riguroase pentru acele vremuri, produsul unei cercetări ştiinţifice lipsite de pasiune, ci este scrisă cu un obiectiv declarat de la bun început şi anume acela de a motiva pe lucrători în lucrarea la care au fost chemaţi de Dumnezeu, luând exemplul înaintaşilor. Aşa cum mărturiile şi istoriile acestea au fost un impuls pentru însuşi autorul, acesta a nădăjduit ca acelaşi efect să se producă asupra studenţilor cărora le-a fost oferită această scriere ca primi destinatari, dar şi credincioşilor de rând dintre care unii îşi vor recunoaşte prin fotografii şi nume părinţii, bunicii şi străbunicii. Lucrarea pastorului care a fost profesor la seminar nu este doar un curs, deşi a fost la început aceasta; nu este un jurnal intim, deşi are mireasmă personală; nu este doar un rezultat al amintirilor încărcate de emoţie şi entuziasm, deşi se simte atmosfera încărcată de înţelepciune a bătrâneţilor la care evaluează altfel trecutul; această lucrare este câte puţin şi toate acestea la un loc. O reuşită împletire între memorii, jurnal, istorie, documentar, monografie.

Un alt lucru care nu se poate trece cu vederea este puterea condeiului, fără a fi mai prejos de stilul oral atât de cunoscut al fratelui Alexa, condei care a creat pasaje remarcabile. O istorie scrisă cu dramatism, care transformă unele pagini în pagini de roman, alte pagini în descrieri prelungite vrednice de un adevărat scriitor.

Între text literar şi text ştiinţific, lucrarea pastorului şi profesorului Popovici, piatră de poticnire pentru unii, piatră de râşniţă pentru alţii, devine o piatra de temelie pentru istoriografia baptistă, datorită pionieratului unei astfel de întreprinderi, dar este şi o piatră de hotar, care delimitează un tip de lucrări care nu va mai putea fi scris niciodată, datorită dispariţiei unor combinaţii din care s-au născut astfel de oameni. În acelaşi timp va fi şi piatră de aducere aminte pentru generaţiile care nu mai pot păstra în memorie decât astfel preţul enorm plătit de înaintaşi pentru răspândirea credinţei baptiste pe meleagurile noastre. Va fi şi o piatră de mărturie împotriva celor care s-au împotrivit lucrării lui Dumnezeu.

Acum, când putem privi istoria retrospectiv, cu alţi ochi, cu lacrimi de mândrie sfântă în ochi din cauza felului în care s-a manifestat măreţia lui Dumnezeu în viaţa martirilor noştri, dar şi cu lacrimi de ruşine la deschiderea dosarelor unora dintre slujitorii care i-au trădat pe fraţi, citim acest text ca pe o piatră care adună şi împarte, o piatră de aducere aminte şi de judecată în acelaşi timp. În dreptul unora spunem „Ce frumos a fost că a fost astfel!”, în dreptul altora vom spune „Ce frumos ar fi fost să fi fost astfel!” Această istorie este o istorie şi a celor care s-au zdrobit pe ei înşişi de Piatră, câştigându-se pe sine, dar şi a celor peste care va cădea Piatra spulberându-i. Să citim deci aşa cum trebuie citită orice istorie, cu gândul la trecut, dar cu nădejdea la viitor până când Îl vom vedea pe Cel numit „Piatra din Capul Unghiului”.