Pătimirile traducerii lui Matei

Oare ce se întâmplă cu noi românii de nu ne putem aduna deloc?

Vă mai amintiţi povestea Cazanului cu români?

În iad. Cazanele fierb. La cazanul în care fierb nemţii, disciplină, ordine, garda diavolească se schimbă la ora fixă; foarte atenţi diavolii, pentru că nemţii se străduiesc împreună să inventeze câte un mecanism şurubăresc ca să scape din fiertură. La cazanul în care fierb ruşii zgomot, înjurături, revoluţie. Diavolii stresaţi. Trebuie să-i ţină înăuntru, pentru că vor să ţâşnească toţi, ca la 1918. La cazanul cu români tămbălău, zgomot, mişcare, vioiciune, dar nici o gardă, nimic. Nici un diavol care să stea de pază la cazan. Scaraoţchi îşi întreabă şeful gărzilor din iad de ce nu păzeşte nimeni cazanul românilor? Ce-i asta? Nici o ordine şi disciplină? „Aha, nu-i nevoie, întunecimea voastră, la români cum încearcă unul să iasă deasupra cum îl trag ceilalţi înapoi…”

Românii s-au certat acasă, se ceartă în diaspora, se anatemizează reciproc plecând de la cele mai mărunte motive. Ce să mai spunem atunci când în joc intervin religia, diferenţele confesionale? Ne certăm în interiorul aceluiaşi cult, de la tot felul de „isme”, de la Euharistie, de la cipuri, ce să mai vorbim de traduceri, pentru că orice traducere presupune o viziune teologică, o atitudine dogmatică atât de greu de negociat. Din această cauză este greu să ducem la capăt proiecte începute cu aproape douăzeci de ani în urmă şi care nu mai ajung la capăt, dacă ierarhiile confesionale preiau responsabilitatea. Avem şcoli teologice care ar putea să producă traduceri excelente atât din punctul de vedere al acurateţii traducerii cât şi în ceea ce priveşte teologia biblică şi patristică.

   Există totuşi iniţiative care au urmat drumul împlinirii. Cu rezerve şi abţineri faţă de anumite aspecte pe care le-am sesizat cu alte ocazii, m-am bucurat totuşi de apariţia Noii Traduceri Româneşti, despre care voi face vorbire altă dată. Există însă şi proiecte individuale, exemplu stă Biblia în traducerea ÎPS Bartolomeu Anania, despre care iarăşi trebuie vorbit separat. Dar să revenim la problema noastră: putem visa la un proiect academic serios, Biblia cu note de subsol, note teologice, patristice, critică de text etc.? Putem visa, chiar dacă acum ne-am gugălizat cu toţii, inclusiv teologii.
De ce nu se poate face acest lucru în colective serioase de specialişti? Este o poveste cu întrebări scurte şi răspunsuri lungi. În răspărul acestor răspunsuri a apărut un proiect ca Septuaginta, proiect privit cu scepticism la început, dar, iată acum ajuns la final datorită hărniciei şi entuziasmului câtorva oameni de litere: Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Eugen Munteanu, Ioan Florin Florescu şi alţii, dar unul dintre principalii vinovaţi pentru reuşita acestui excelent dar făcut românilor este Cristian Bădiliţă.

Cristi nu s-a putut opri din inerţie, nici n-a aşteptat finalizarea proiectului LXX că s-a angajat într-o nouă bătălie cu literele: traducerea Noului Testament din limba originală în limba română cu foarte consistente note filologice, cu trimiteri şi note patristice, cu explicaţii teologice. Un urcuş în şapte trepte: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Faptele, Epistolele şi Apocalipsa. Ambiţios proiect! Va reuşi oare? Ni s-a spus că prin sângele nostru de moldoveni curge lălăială şi că suntem blestemaţi la a fi încremeniţi în proiecte. Cu frică şi temere pentru efortul imens pe care îl are de făcut, aş paria eocamdată pe Cristi, până când se vor rădica vlădici şi boieri ai literelor şi teologiei care să facă o treabă „mai bună”. Oare se va întâmpla asta?

Am fost unul dintre primii la care au ajuns probe de text, mai întâi din Marcu, sub promisiune de confidenţialitate. Cristi pare foarte îndrăzneţ, dar este un timid. Avea propriile îndoieli, absolut legitime când te apuci de aşa ceva, un turn care pare imposibil de terminat. L-am încurajat cu entuziasm şi cu emoţie i-am ţinut pumnii. Când am primit o porţiune din Matei, am citit pe nerăsuflate Predica de pe Munte. Am fost fascinat de echilibrul textului, care se mişcă cu eleganţă între neologisme cu bun simţ aşezate la locul lor şi arhaismele la care nu s-a renunţat cu ambiţie, cum s-a întâmplat în mai noi traduceri româneşti. Încă de la „Genealogia Domnului” foloseşte cu sfioşenie termenul „a zămislit” în loc de „a născut” sau alte variante, dar nu ezită să folosească termenul „exil” în acelaşi context.

Vocabularul este simplu, curat, fără căutături de stil, fără înzorzonări calofilice, fără preţiozităţi, cu sintagme care vin din filonul popular („Iosif, frământându-şi cugetul”), fără a sacrifica exactitatea şi cursivitatea de dragul topicii. Topica este uneori păstrată pentru a marca locurile în care evanghelistul vrea să sublinieze prin schimbarea locului unui cuvânt un anumit lucru. E unul din cele mai grele teste pentru orice traducător. Numai cunoscătorii rafinaţi ai limbii greceşti recunosc topica „anormală” sau calcurile de topică ebraică. Tendinţa oricărui teolog-traducător este de a pune termenii „la locul lor”. Cristi, ca un bun cunoscător de greacă, sesizează aceste locuri şi păstrează topica originală acolo unde este cazul.
Limba lui Cristi, poet moldovean (şi poet şi moldovean!) are atuurile genetice, venind din genele marilor scriitori care ne-au aglomerat manualele şcolare. Versurile biblice sunt traduse şi reinterpretate. Aici iese la suprafaţă poetul, lăsând traducătorul în spate: Glas în Rama s-a auzit/ jale si tânguire multă,/ Rahela jelindu-şi pruncii/ şi nu voia sa se mângâie/ că nu mai sunt. Credinciosul ortodox Cristi Bădiliţă face să sune unele pasaje drept condace sau tropare: Pamântul lui Zabulon şi pamântul lui Neftali,/ cale a marii, dincolo de Iordan,/ Galilee a neamurilor,/ poporul care şedea în întuneric/ lumină mare a văzut/ şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii/ lumina le-a răsărit.

Termeni dificili din punct de vedere teologic („n-a cunoscut-o”, pentru care alte traduceri merg prea departe: „n-a avut relaţii intime cu ea” trad. Sabău, vezi şi Tatăl Nostru) sunt cu grijă trataţi, fără compromisul ideologic, Cristi nefiind uşor de înhămat la vreo căruţă confesională. Cu pornire de la Petru Creţia, care ne explica verbul grecesc, dacă i se cerea, şi pe un bilet de tramvai, educat în Spania, Italia şi Franţa, cu o şcoală solidă în ce priveşte critica de text, cu o educaţie consistentă în lecturile patristice, trilingv, „contaminat” deja de savantlâcul franţuz, beneficiind de una dintre cele mai serioase biblioteci de studii ale textului din Europa, cu posibilitatea de a folosi şi literatura de limbă engleză, Cristi creează locul unei sinteze greu de întâlnit în şcolile din ţară, fie acestea teologice sau de filologie clasică.

Teologii îi vor reproşa că nu este teolog, filologii îi vor reproşa că nu este destul de filolog, pentru că Bădiliţă trăieşte el însuşi frângerea între cele două, ca mai toată generaţia noastră care am încercat să navigăm cu picioarele în două bărci riscând de a nu face bine nici teologia, nici filologia. Cristi a dovedit că nu este străin de teologie şi că stăpâneşte bine disciplina textului în proiectul LXX. Acum este singur şi trece o probă extrem de grea. Toţi ochii sunt aţintiţi spre detaliul filologic şi spre sensurile pe care traducerea lui le poate oferi spre noi interpretări teologice. De acuzele că este prea „protestantă” traducerea lui se poate apăra prin proba originalului şi prin notele patristice, de acuzele că este programat „ortodox” se salvează prin traduceri care sacrifică vechile calcuri şi „interpretări în Duhul”, inexacte din punct de vedere filologic şi departe de spiritul în care se desfăşoară contextul.
Cel mai bun test pentru o traducere stă în revizitarea unor pasaje arhicunoscute.
Haideţi să vedem cum sună Fericirile:

3 „Fericiţi cei săraci în duh,
căci a lor este împărăţia cerurilor.
4 Fericiţi cei ce plâng,
căci ei vor fi mângâiaţi.
5 Fericiţi cei blânzi,
căci ei vor moşteni pământul.
6 Fericiţi cei înfometaţi şi însetaţi de dreptate,
căci ei se vor sătura.
7 Fericiţi cei milostivi,
căci ei vor fi milostiviţi.
8 Fericiţi cei curaţi cu inima,
căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.
9 Fericiţi făcătorii de pace,
căci ei fii ai lui Dumnezeu se vor numi.
10 Fericiţi cei prigoniţi din cauza dreptăţii,
căci a lor va fi împărăţia cerurilor.”

Sună cunoscut şi totuşi nou!

Traducerea lui Cristi este „neglijentă” la aspectele confesionale. Este metaconfesională? Greu lucru, dar totuşi posibil. Nu suntem atât de naivi încât să credem că textul va fi obiectul unei adopţii teologice, dar poate că instrumentul oferit de Cristi ar putea oferi o provocare pentru teologii şi traducătorii din fiecare confesiune, dacă nu o punte de dialog. Textul lui Cristi nu este un text de amvon, nici de altar, dar este un text care poate fi citit la mai multe niveluri, ca o partitură. Poate fi citit de omul simplu, ca o alternativă la textul prea arhaizant pe care deja îl are la dispoziţie, poate fi citit de studentul la teologie, dar şi de profesorul care doreşte să interacţioneze cu aparatul ştiinţific. Pastorul poate să-l păstreze pe biroul lui în vederea pregătirii predicii de duminică, preotul poate descoperi comentarii patristice pe care cursul de patrologie nu i le-a oferit. Textul lui Cristi conţine chestiuni pe care, datorită sintezei de care am vorbit nu le putem găsi pe google.
Este o încercare pe care, dacă nu putem să o sprijinim, măcar să-l lăsăm pe Cristi să termine traducerea şi apoi să-l întindem pe roată.
În timpul lansării Evangheliei după Matei de la Iaşi i-am dăruit lui Cristi două cuie să le păstreze; cel puţin baptiştii poate vor fi mai rezervaţi în privinţa răstignirii acestei traduceri până vom reuşi să facem ceva pe măsură sau care să depăşească încercarea lui despre care vorbeşte deja cu frică şi cutremur.
Doamne ajută!

Detalii despre volum se pot găsi în dosarul „Noul Testament” aflat în meniul din partea dreaptă a ecranului.