Apocalipsa lui Ioan
Apocalipsa lui Ioan
Ediţie bilingvă, amplu comentată
(volumul 3 din noua traducere comentată a Noului Testament)
Publicarea traducerii comentate a Septuagintei, pe care am coordonat-o în cadrul Colegiului Noua Europă, s-a încheiat. Normal este ca această traducere a Vechiului Testament (versiunea greacă) să se împlinească prin traducerea comentată a Noului Testament. O retraducere a Noului Testament din greaca veche în româneşte e absolut necesară şi urgentă.
Traducerile de până acum trebuie ameliorate atât la nivel stilistic, cât şi la nivelul conţinutului: există multe pasaje discutabile, care propun fie contrasensuri, fie imprecizii; Noul Testament nu poate fi tradus decât după Septuaginta, deoarece multe pasaje sunt citate după versiunea greacă a Vechiului Testament; în sfârşit, fiecare capitol al noii traduceri va fi prevăzut cu un bogat aparat de note, indispensabil unei înţelegeri corecte a textului. Toate variantele oferite de manuscrisele vechi vor fi luate în consideraţie.
De asemenea, pe lângă notele filologice, teologice şi de realia, un capitol aparte va fi consacrat notelor patristice, menite să insereze textul Noului Testament în tradiţia exegetică a Părinţilor Bisericii. Cultura română încă nu dispune de o traducere ştiinţifică a cărţii sacre a creştinilor. Este principala raţiune pentru care am demarat acest proiect în şapte volume şi care se adresează nu numai tuturor confesiunilor creştine din România, ci oricărui român interesat de cultură.
Iată structura proiectului: Evanghelia după Matei/ Evanghelia după Marcu/ Evanghelia după Luca/ Evanghelia după Ioan/ Faptele apostolilor/ Epistole/ Apocalipsa lui Ioan.
Fiecare volum va cuprinde: o introducere; textul grecesc (ediţia 27 Nestle-Aland); traducere; amplu comentariu între 200-300 pp.; note patristice; indici; bibliografii. Volumele vor însuma între 400 şi 500 pp. Toate introducerile, traducerile şi notele/comentariile vor fi realizate de Cristian Bădiliţă, la nivelul standardelor internaţionale în domeniu. Având în vedere dificultatea proiectului mai mulţi ani sunt necesari pentru realizarea lui.
Primul volum a apărut pe 15 aprilie 2009 şi s-a bucurat de o excelentă primire din partea specialiştilor şi a cititorilor (a se vedea înregistrarea pe site-ul www.cristianbadilita.ro). Al doilea volum, Evanghelia după Ioan, a fost lansat la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 14 februarie 2010 (filmul lansării pe site-ul www.cristianbadilita.ro şi pe site-ul revistei www.oglindanet.ro). Următorul volum este Apocalipsa lui Ioan. Echipa de lucru este compusă din Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Marius Cruceru, Emanuel Conţac şi Cornelia Dumitru, toţi specialişti în creştinismul antic. Trebuie menţionat că doar revizuirea fiecărui volum, confruntarea traducerii, corectarea şi redactarea, pregătirea versiunii bilingve (greacă veche-română), presupun aproximativ opt luni de lucru susţinut.
Proiectul face parte din programul cultural şi pedagogic al Asociaţiei Oglindanet (a se vedea şi revista electronică www.oglindanet.ro). Orice contribuţie financiară din partea Dumneavoastră este binevenită. Numele persoanelor şi instituţiilor care vor susţine consistent proiectul vor figura în toate ediţiile şi retipăririle lucrării. De asemenea, sponsorii vor primi un număr generos de exemplare şi vor beneficia de publicitate atât prin intermediul volumului Apocalipsa, cât şi pe site-ul www.oglindanet.ro.
Donaţiile pot fi făcute în unul din conturile Asociaţiei:
ASOCIAŢIA CULTURALĂ OGLINDANET
Cod de înregistrare fiscală (C.I.F.): 28452359
Cont bancar (IBAN): RO31RNCB0730121641920001 – RON
Cont bancar (IBAN): RO04RNCB0730121641920002 – EUR
Vă mulţumim anticipat pentru răspunsul Dvs.,
Dr. Cristian Bădiliţă
Preşedintele Asociaţiei Oglindanet
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012