Doi ierarhi greco-catolici intraţi în viaţa veşnică

Treptat, se sting în jurul nostru oameni care au ţinut aprinsă flacăra credinţei în perioada în care Biserica lui Hristos a fost persecutată şi care au avut curajul să îşi dedice viaţa slujirii Domnului, adevărate mărturii vii din perioada când deasupra României domnea întunericul ateismului, viforul persecuţiilor şi se dorea impunerea somnului raţiunii. Aceste persoane au făurit istoria şi, chiar dacă au fost oameni ai Spiritului, ţinându-se departe de lumea dezlănţuită, ei au făurit istoria Bisericii şi a neamului românesc.

Preasfinţitul Ioan Şişeştean s-a născut la data de 11 iunie 1936 în comuna Şişeşti, judeţul Maramureş, fiind al optulea copil al unei familii de ţărani înstăriţi. După absolvirea şcolii primare din comuna natală, urmează cursurile Liceului teoretic „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. A lucrat o perioadă la o bibliotecă comunală, a fost profesor suplinitor de matematică, fizică şi chimie la clasele V-VIII la şcoala din Rus, apoi a fost angajat ca laborant chimist la Uzina UUMR din oraşul Baia Mare. De fiecare dată a fost dat afară din serviciile unde a lucrat, pentru că provenea dintr-o familie de chiaburi.

Ioan Şişeştean a studiat teologia în mod clandestin şi a fost hirotonit în secret preot greco-catolic, la 13 martie 1972, de către Episcopul Dr. Ioan Dragomir al Maramureşului. Din acel an, a activat în clandestinitate, oficiind slujbele bisericeşti în casa natală din satul Şişeşti. În anul 1990 a fost numit oficial preot paroh în comuna natală Şişeşti (jud. Maramureş). Odată cu redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic „Alexandru Rusu” din Baia Mare, a fost profesor de teologie dogmatică, fiind numit la începutul anului 1994 Vicar al Maramureşului istoric, la Sighetu-Marmaţiei. La data de 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Mureşan, numit Mitropolit la Blaj, a fost numit, prin Decretul nr. 104, de către Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureşului. Consacrarea sa ca episcop a avut loc la 11 septembrie 1994 în oraşul Baia Mare, prin punerea mâinilor de către Mitropolitul Lucian Mureşan, asistat de PS Virgil Bercea, la timpul respectiv Episcop-auxiliar de Făgăraş şi Alba Iulia şi de Alexandru Mesian, pe atunci Episcop-coadjutor al Lugojului. A păstorit Eparhia de Maramureş până la 12 aprilie 2011, când a decedat, la reşedinţa familiei sale de la Baia Sprie, în urma unui stop cardio-respirator.

 *

ÎPSS George Guţiu s-a născut pe 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. A urmat în satul natal cinci clase elementare şi apoi patru gimnaziale la Liceul „Papiu Ilarian” din Târgu Mureş. Intervenind ocupaţia horthystă a Transilvaniei de Nord, ultimele patru clase de liceu le-a urmat, între anii 1940-1944, la Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud. După promovarea examenului de bacalaureat a fost primit ca „alumn” al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi student în anul I la Academia de Teologie Română Unită „Sfânta Treime” din Blaj. După absolvirea celor patru ani de studii teologice, în iunie 1948, a promovat examenul de licenţă.

Când s-a declanşat prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, tânărul absolvent George Guţiu, deşi abia se publicase Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, a cerut şi, la 8 decembrie acelaşi an (1948), a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul romano-catolic al Bucureştilor, Alexandru Cisar, Episcopii greco-catolici fiind arestaţi toţi încă de la sfârşitul lunii octombrie şi încarceraţi la Dragoslavele, în vila de vară a Patriarhului ortodox, transformată în lagăr. A rămas în continuare încadrat în clerul Arhidiecezei române unite de Alba Iulia şi Făgăraş.

După hirotonire a ajutat Ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi Pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie şi apoi Dr. Alexandru Todea, protopopul Reghinului – devenit din noiembrie 1950 Episcop – la reorganizarea după pseudo „revenirea” la Ortodoxie a Arhiepiscopiei Blajului şi pregătirea ei pentru trecerea prin prigoană. În acest timp a cercetat Arhidieceza şi a cules date din parohii şi protopopiate, despre preoţii, călugării, călugăriţele şi credincioşii rămaşi pe baricada rezistenţei, netrecuţi la Ortodoxie, şi despre cei întemniţaţi, reuşind să comunice aceste date Sfântului Scaun, Papei Pius al XII-lea.
În aceeaşi perioadă de libertate, a fost îndrumătorul spiritual al Congregaţiei de surori-călugăriţe din Blaj, până la ridicarea acestora şi fixarea lor la Obreja, în fosta mănăstire baziliană de acolo. La 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti, până la 15 februarie 1952, când, trimis în judecată, a fost condamnat de către Tribunalul Militar, secţia a II-a Bucureşti, prin sentinţa nr. 104 din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viaţă. Detenţia a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din ţară: Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. A fost eliberat la 4 august 1964, în virtutea Decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politici, emis de regimul comunist la aniversarea a 20 de ani de la eliberarea de sub fascism.

După eliberare, s-a aşezat la Târnăveni, unde la început a fost angajat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală şi Locativă. Comportarea excepţională la locul de muncă i-a determinat pe superiorii săi să ceară recunoaşterea studiilor lui teologice ca studii superioare şi, astfel, a fost promovat economist şi avansat mai târziu economist principal, calitate din care a fost pensionat în 1986, la împlinirea vârstei de 62 de ani, de la aceeaşi întreprindere.

La 3 martie 1990 a fost numit de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea Episcop titular al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la 17 iunie 1990 a fost consacrat Arhiereu, prin punerea mâinilor Mitropolitului Dr. Alexandru Todea, asistat de Episcopii sufragani, Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Mureşan al Maramureşului. Hirotonirea a avut loc în cadrul unei Liturghii arhiereşti festive, celebrată pe Stadionul Municipal din Cluj, în prezenţa a peste 15 mii de participanţi, dintre care sute de preoţi, călugări şi călugăriţe, o adevărată bucurie care însoţea speranţele unei Biserici ieşite din nou la lumină. Odată cu consacrarea, Mitropolitul i-a trecut noului consacrat puterea ordinară de jurisdicţie, cu toate drepturile şi îndatoririle ei, deţinută până atunci provizoriu de Înaltpreasfinţia Sa.

Pe 20 iulie 1994, ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite în apărarea creştinismului în timpul persecuţiei comuniste, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop ad personam de Cluj-Gherla. George Guţiu a participat la consacrarea ca episcopi greco-catolici a lui Alexandru Mesian (episcop coadjutor de Lugoj) şi a lui Virgil Bercea (episcop coadjutor de Oradea), la 8 septembrie 1994. De la îmbolnăvirea cardinalului Todea, în anul 1992, şi până la numirea episcopului Lucian Mureşan la conducerea Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, în data de 4 iulie 1994, George Guţiu a condus destinele întregii provincii mitropolitane ca administrator apostolic. Conform dreptului canonic, şi-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1999, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat cererea imediat, ci abia pe 18 iulie 2002, dată la care episcopul auxiliar Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.

Arhiepiscopul ad personam George Guţiu, în vârstă de 87 de ani, cel care a fost episcop greco-catolic de Cluj între anii 1990-2002, a murit pe 8 mai 2011, la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca, în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii.

Simpla trecere în revistă a necrologului celor doi ierarhi ne aduce aminte de numeroase date importante din istoria recentă a României şi de nume ilustre precum Cardinalul Alexandru Todea sau Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea. Şi-au dedicat viaţa slujirii preoţeşti, fără nici o reţinere, atunci când numai virtutea speranţei putea să îi călăuzească în condiţii istorice nefaste pentru Biserică.

În spatele acestor date, uneori laconice, se află însă zile de rugăciune, de întristare şi bucurie, iar în cazul Înalt Preasfinţitului George răsună şi nume ale locurilor persecuţiei rezistenţei anti-comuniste româneşti precum Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. Ambii au fost martori ai rezistenţei eroice din perioada în care Biserica a fost în catacombe şi s-au bucurat, alături de toţi cei care au rămas fideli faţă de ideea unităţii Bisericii, atunci când Revoluţia din 1989 umplea de speranţă vieţile tuturor românilor de bunăvoinţă. Dar şi perioada care a urmat ieşirii la lumină a însemnat alte griji, responsabilităţi, întristări şi bucurii, toate însă în păstorirea turmei încredinţate lor spre păstorire.

Pentru cei doi ierarhi, lupta pământească s-a sfârşit, fiind de acum chemaţi să participe în veşnicie la Liturghia cerească, bucurându-se de răsplata celor ce au trudit întreaga lor viaţă în via Domnului. Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să aşeze sufletele lor acolo unde Luminează Lumina Feţei Sale. În veci pomenirea lor!