Skip to content
OglindaNet
  • Acasă
  • Despre
  • Echipa
  • Arhiva
  • Newsletter
  • Contact
OglindaNet
  • Arhivă | Decantări

    Arhiepiscopul Calinic, un scriitor împlinit

    ByBogdan Dumitrescu May 15, 2011September 9, 2014

    Când, adolescent, am început să citesc Rotonda plopilor aprinşi de Valeriu Anania, am fost atenţionat de tatăl meu, bibliotecar atunci, că scriitorul este o faţă bisericească. După lectură, „prins” fiind de succesiunea evocărilor din carte, am realizat că amănuntul biografic care îmi fusese dezvăluit nu avea o prea mare relevanţă. Faptul că Valeriu era Bartolomeu,…

    Read More Arhiepiscopul Calinic, un scriitor împlinitContinue

  • Enciclicele lui Ioan Paul al II-lea
    Arhivă | Decantări

    Enciclicele lui Ioan Paul al II-lea

    ByClaudiu-Ioan Coman May 15, 2011September 8, 2014

    Fostul suveran pontif, beatificat pe 1 mai 2011 de către papa Benedict al XVI-lea, a fost unul dintre episcopii Romei care s-au remarcat prin „forţă” exegetică şi, în acelaşi timp, prin erudiţie. În acest sens, enciclicele sale reprezintă un suflu nou adus Bisericii, mai ales după deciziile importante de la Conciliul Vatican II. Enciclicele sunt…

    Read More Enciclicele lui Ioan Paul al II-leaContinue

  • Manifestul regal
    Arhivă | Golaniada Web

    Manifestul regal

    ByFilip-Lucian Iorga May 11, 2011September 8, 2014

    Read More Manifestul regalContinue

  • Arhivă | Golaniada Web

    Regele Mihai se desparte de Casa Hohenzollern-Sigmaringen

    ByFilip-Lucian Iorga May 11, 2011September 12, 2014

    Actul semnat în 10 mai 2011 de Majestatea Sa Regele Mihai I, pe care îl puteţi citi AICI, nu este surprinzător; el face parte dintr-o evoluţie firească în istoria Casei Regale a României. Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales să domnească în România tocmai pentru că aparţinea unei ilustre dinastii străine, putând aşadar să…

    Read More Regele Mihai se desparte de Casa Hohenzollern-SigmaringenContinue

  • Virginia Zeani: o fermecătoare alură hollywoodiană
    Arhivă | Poemateca

    Virginia Zeani: o fermecătoare alură hollywoodiană

    ByCostin Popa May 9, 2011September 11, 2014

    Bucureşti, 1965. Virginia Zeani în Traviata de Verdi la Opera Naţională. La acea vreme, nu ştiam mai nimic despre marea soprană, plecată de multă vreme din România. Informaţiile care ne parveneau în anii comunismului erau precare, presa şi literatura occidentală de specialitate nu spărgeau Cortina de fier. Se auzise doar că făcea o mare carieră…

    Read More Virginia Zeani: o fermecătoare alură hollywoodianăContinue

  • Arhivă | Poemateca

    Invazia melcilor

    ByIoan Viştea May 8, 2011September 8, 2014

    După o ploaie de câteva zile care înviora natura, în gradina de zarzavat a localnicului Dumitru Legumov, cu un zgomot asemănător unui sac cu cartofi aruncat de la mare înălţime, căzu din înaltul cerului un melc uriaş cum nu mai văzuse sau auzise nici în poveşti. Stătea nemişcat sub o cochilie puţin elicoidală cam de…

    Read More Invazia melcilorContinue

  • Eşichier 6
    Arhivă | Poemateca

    Eşichier 6

    ByLia Faur May 8, 2011September 11, 2014

    Read More Eşichier 6Continue

  • „Mai scriu un an, doi critică literară şi, gata, mă întorc la poezie”
    Arhivă | Poemateca

    „Mai scriu un an, doi critică literară şi, gata, mă întorc la poezie”

    ByCristian Bădiliţă May 8, 2011September 9, 2014

    Cristian Bădiliţă: Cum te-ai defini tu însuţi, dragă Alex., în cadrul culturii române de azi: critic literar, istoric literar, scriitor? Cu ce argumente? Alex. Ştefănescu: În timpul liceului urmat la Suceava, 1961–1965, eram considerat poetul oraşului. În anii studenţiei, 1965-1970, am publicat câteva zeci de poeme în România literară, condusă pe atunci de Geo Dumitrescu….

    Read More „Mai scriu un an, doi critică literară şi, gata, mă întorc la poezie”Continue

  • Vox totius Christi. Psalmul 1 după Augustin şi Vasile cel Mare
    Arhivă | Civitas Dei

    Vox totius Christi. Psalmul 1 după Augustin şi Vasile cel Mare

    ByAlin Tat May 8, 2011September 9, 2014

    În cele ce urmează îmi propun să recitesc două texte patristice, mai întâi separat, apoi împreună. Acest exerciţiu de lectură poate fi privit atât ca o încercare mai mult sau mai puţin naivă de revizitare a unei practici creştine, în speţă aceea de a citi şi de a medita Scriptura, cât şi prin prisma jocului…

    Read More Vox totius Christi. Psalmul 1 după Augustin şi Vasile cel MareContinue

  • Catolicismul românesc contraatacă (2)
    Arhivă | Civitas Dei

    Catolicismul românesc contraatacă (2)

    ByCristian Bădiliţă May 8, 2011September 9, 2014

    Cristian Bădiliţă: În prezent sunteţi rectorul Institutului romano-catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, institut care, dacă nu mă înşeală memoria, a fost înfiinţat sub ministeriatul lui Kogălniceanu. Care erau atunci relaţiile dintre ortodocşi, catolici, laici-francmasoni, precum Kogălniceanu sau Cuza? pr. Wilhelm Dancă: Dacă nu greşesc, Eminescu spunea undeva: „Orice ţară civilizată este catolică sau, dacă nu…

    Read More Catolicismul românesc contraatacă (2)Continue

  • Invitaţie la o masă regală
    Arhivă | Decantări

    Invitaţie la o masă regală

    Byoglindanet May 8, 2011September 9, 2014

    GRANNY Granny este numele pe care surorile mele şi cu mine l-am dat bunicii materne, Principesa Margareta a Danemarcei. Este fiinţa care a marcat copilăria şi tinereţea mamei mele, Regina Ana. Dar ea a stat mult alături de noi, de surorile mele şi de mine, fiindcă Dumnezeu i-a dat să trăiască nouăzeci şi şapte de…

    Read More Invitaţie la o masă regalăContinue

  • Arhivă | Civitas Dei

    Jurnalul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (2)

    ByCristian Crişan May 2, 2011September 12, 2014

    „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă.” Ziua a doua. O seară adâncă s-a coborât peste cetatea Romei după privegherea de la Circus Maximus. Chipurile credincioşilor licărind la lumina candelelor, în rugăciune, în bucurie, în aşteptare. Şi a fost ziua a doua: piaţa Sfântul Petru geme de popor încă de la revărsatul zorilor. De…

    Read More Jurnalul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (2)Continue

  • Jurnalul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (1)
    Arhivă | Civitas Dei

    Jurnalul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (1)

    ByCristian Crişan May 1, 2011September 12, 2014

     „V-am căutat şi aţi venit la mine. Şi pentru aceasta vă mulţumesc.” A fost cea din urmă îmbrăţişare pe care Papa Ioan Paul al II-lea o împărtăşea tinerilor adunaţi sub fereastra sa, în aprilie 2005, în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Cuvinte ce străbat curgerea timpului şi se înscriu în veşnicie. Cuvinte ce împodobesc astăzi…

    Read More Jurnalul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (1)Continue

  • Evanghelia lui Nicodim. Coborîrea lui Cristos în iad
    Arhivă | Decantări

    Evanghelia lui Nicodim. Coborîrea lui Cristos în iad

    Byoglindanet April 23, 2011September 12, 2014

    1. Şi zice Iosif: „De ce vă miraţi că a înviat Isus? Nu aceasta trebuie să ne mire, ci faptul că n a înviat singur. Căci [împreună cu el] au înviat o mulţime de morţi, care s au arătat în Ierusalim. Şi dacă pe alţii nu i ştiţi, măcar pe Simeon, cel ce l a…

    Read More Evanghelia lui Nicodim. Coborîrea lui Cristos în iadContinue

  • Arhivă | Golaniada Web

    Cărţi mari ale Antichităţii ucise prin impostură

    ByOtniel Vereş April 20, 2011September 9, 2014

    Pe 25 ianuarie 2008, ziarul Ziua publica un „Protest împotriva fraudei intelectuale”, semnat de numeroşi specialişti în domeniu, îndreptat împotriva practicii editurii Herald de a pune la îndemâna cititorilor texte scrise în limbi vechi ca greacă, latină, etiopiană, siriacă, dar traduse din engleză sau franceză, fără menţiunea expresă şi clară a acestui lucru. Iată că,…

    Read More Cărţi mari ale Antichităţii ucise prin imposturăContinue

  • Eşichier 5
    Arhivă | Poemateca

    Eşichier 5

    ByLia Faur April 20, 2011September 11, 2014

    (foto: Wikipedia)  

    Read More Eşichier 5Continue

Page navigation

Previous PagePrevious 1 … 21 22 23 24 25 … 55 Next PageNext

© 2026 OglindaNet - WordPress Theme by Kadence WP

  • Acasă
  • Despre
  • Echipa
  • Arhiva
  • Newsletter
  • Contact