Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Din Cuvântul înainte la Pentateuh

Din Cuvântul înainte la Pentateuh

Nici un cuvînt nu poate prefaţa Cuvîntul. Fiecare manifestare nouă a textului sacru în spaţiul unei limbi e o ceremonie greu de comentat, un eveniment unic, guvernat de raţiuni inefabile. Un asemenea eveniment nu se legitimează decît dacă aduce cu sine o noutate substanţială, fără a şubrezi, vanitos, continuitatea tradiţiei. Cu alte cuvinte, noutate fără ruptură şi continuitate fără inerţie – acestea sînt exigenţele unei asemenea întreprinderi.

Colegiul „Noua Europă” a înţeles să-şi asume proiectul atît de îndrăzneţ iniţiat de Cristian Bădiliţă, tocmai pentru că a avut, de la bun început, un program de construcţie europeană în care noutatea nu se califică drept sănătoasă şi iradiantă decît dacă se întemeiază pe vechimea vie a Tradiţiei. Iar expresia originară a acestei vechimi vii este Scriptura.

Continuitatea în care se înscrie ediţia de faţă are ca moment inaugural Biblia lui Şerban Cantacuzino, tipărită la Bucureşti în 1688. Era, pentru Vechiul Testament, prima versiune românască a Septuagintei, adică a textului grec tradus din ebraică de 72 de învăţaţi evrei, în Alexandria secolului III î.Chr. Ceea ce s-a numit „tradiţia septuagintală” s-a consolidat, în perioada următoare, cu ediţiile de la Blaj (1795), Buzău (1854-1856), şi Sibiu („Biblia lui Şaguna”,1856-1858), pentru a culmina cu ediţia sinodală din 1914 („Biblia lui Carol  I ”).

După 1914, această impetuoasă tradiţie s-a întrerupt. Au intrat  în circulaţie, pe rînd, ediţia Cornilescu, frecventată îndeobşte de neoprotestanţi (dar nu numai), şi ediţia Radu-Galaction (1936-1938) care traduce Vechiul Testament luînd ca reper textul „masoretic” (ebraic). Toate ediţiile ulterioare, începînd cu aceea a Patriarhului Nicodim (1944) şi continuînd cu tot ce a apărut pe piaţă înaintea Bibliei Jubiliare 2001 a Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, au valorificat, în genere, versiunea Radu-Galaction, neezitînd să amestece, uneori, textele sursă, respectiv Septuaginta şi Masoreticul. Practic, cititorul creştin din România a avut la îndemînă, vreme de opt decenii, doar enormele tiraje ale unui text „mixt”, inacurat teologic şi filologic. O singură excepţie (dar fără circulaţie de massă şi organizată după criterii pur filologice): reeditarea, încă neterminată, a Bibliei lui Şerban, sub auspiciile Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi şi a Universităţii Albert-Ludwig din Freiburg im Breisgau.(1)

Trei sînt noutăţile în numele cărora încercarea noastră ni se pare justificată:

1. Oferim prima traducere propriu-zisă a Septuagintei, după aceea realizată la 1688 de truditorii Bibliei lui Şerban. E, aşadar, o traducere nouă, iar nu o „diortosire” (îndreptare, îmbunătăţire, prelucrare). S-a avut în vedere strict textul grecesc, cu o preocupare constantă pentru exactitate şi modernitate, fără a se face rabat de la  eleganţa stilistică.

2. Oferim o adnotare abundentă a textului, cea dintîi de această anvergură în spaţiul românesc. Am recurs nu numai la competenţele întregii noastre echipe, ci şi la contribuţia grupului de savanţi care editează, la Paris, ultima versiune franceză a Septuagintei.(2) Relaţiile personale ale lui Cristian Bădiliţă cu coordonatorii proiectului francez, precum şi generoasa solicitudine a acestora au făcut posibilă preluarea masivă a notelor lor în ediţia românească.

3. Ediţia de faţă este, în întregime, opera unei comunităţi ştiinţifice alcătuite din laici. Ar fi de adăugat că ei sunt, în majoritate, credincioşi, o condiţie care mi se pare esenţială pentru  înţelegerea adecvată a textului biblic. Nu vom intra în laborioasa dispută cu privire la dreptul laicilor de a traduce şi grădinări un text sacru. Dar vom preciza că lucrarea aceasta nu se înţelege pe sine ca o lucrare paralelă cu aceea a Bisericii , sau – cu atît mai puţin – ca o lucrare polemică.

Ea este, dimpotrivă, o încercare a laicatului de a se afilia travaliului biblic al Bisericii, o aspiraţie la dialog şi cooperare. Nu o despărţire de Biserică, ci o revenire la ea – acesta este orizontul efortului nostru. Credem că, pentru destinul viitor al ortodoxiei, reorientarea intelectualităţii laice către cercetările religioase şi deschiderea instituţiei bisericeşti către contribuţia laicilor constituie o temelie obligatorie. Intuiţia acestei perspective se află formulată încurajator şi limpede în cuvîntul Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, rostit la Academia Română, pentru a celebra apariţia Bibliei Jubiliare 2001: „…pentru noi, Biserica Ortodoxă şi pentru Biserică în general este o mare bucurie că intelectualitatea noastră se alătură acestor strădanii.

Vom fi totdeauna bucuroşi să avem împreună cu noi pe cei care străjuiesc bibliotecile, studiază documentele, cercetează arhivele şi ne dau neîncetat mărturii despre osteneala şi munca ce depun în slujba păstrării purităţii Cuvîntului lui Dumnezeu şi a exprimării Lui corecte în limba vorbită atît în biserică, cît şi în afara ei”.(3) În acest context, contăm pe înţelepciunea primitoare a ierarhilor şi sperăm într-o relansare a dezbaterii teologice, care să includă cercuri cît mai largi de credincioşi şi cercetători. Să nu uităm, de altfel, că Biblia lui Şerban – a demonstrat-o cît se poate de convingător Virgil Cândea – a fost ea însăşi o ispravă a laicatului (spătarul Nicolae Milescu, fraţii Greceanu), chiar dacă era vorba de un laicat foarte apropiat de Biserică şi activ sub girul ei.

N-am fi putut ieşi la liman, într-o întreprindere atît de temerară, fără sprijinul intens şi dezinteresat al cîtorva oameni. Mulţumirile noastre se îndreaptă mai întîi către Cristian Bădiliţă, iniţiatorul proiectului: dincolo de contribuţiile sale directe la traducere şi editare, el a întreţinut, cu o contaminantă febrilitate, zelul tuturor colaboratorilor, vigilenţa lor tehnică şi apetitul de a continua. Alături de el, ceilalţi coordonatori, Francisca Băltăceanu şi Dan Sluşanschi, au cheltuit o imensă cantitate de timp, energie şi competenţă pentru a păstra ritmul şi calitatea lucrului. Am avut norocul de a întîlni un editor mărinimos şi inteligent în persoana lui Ştefan Lupescu şi un redactor – Ioan-Florin Florescu – a cărui acribie şi ştiinţă de carte sunt de nerăsplătit. În sfîrşit, am beneficiat şi beneficiem în continuare de sprijinul consistent al Fundaţiei „Anonimul”, în speţă al lui Sorin Marin, care a înţeles prompt şi a reacţionat cu dărnicie la solicitările noastre. Fără el, planurile noastre ar fi rămas, ca multe alte planuri ale inventivităţii autohtone, la nivel de simplă utopie.


1 Monumenta Linguae Dacoromanorum, Biblia 1688, Pars I, Genesis, Iaşi, 1988. Proiectul a fost iniţiat de prof. Paul Miron. Munca de editare revine profesorilor Vasile Arvinte şi  Ioan Caproşu. Din cîte ştim, pînă acum au apărut 5 volume.
2 La Bible d’Alexandrie, Traduction et annotation des livres de la Septante sous la direction de Marguerite Harl, Les Éditions du Cerf, Paris. Primul volum (“Geneza”) a apărut în 1986. Apariţia celorlalte volume e în curs.
3 Cuvînt rostit la 28 noiembrie 2002 în aula Academiei Române, şi tipărit în culegerea Primele mărturii…, pp.9-13

(foto: Adevărul)

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *