„Isus ne cere să fim buni arătîndu-ne cît de răi sîntem”

Predica de pe munte a fost numită Platforma program a Împărăţiei, ba a fost interpretată chiar şi ca program politic în chei hermeneutice dintre cele mai năstruşnice, pentru că textul reprezintă aproximativ două mii de cuvinte care au schimbat radical lumea în care ne aflăm. Este un text scurt, de cîteva pagini, dar care conţine neaşteptat de multe tensiuni şi paradoxuri. Isus ne promite fericirea prin suferinţă; ne cere să fim buni arătîndu-ne cît de răi sîntem; ne cere mult mai mult decît împlinirea Legii, demonstrîndu-ne că este imposibil să ne ridicăm la standardele Lui; ni se cere să fim în lume, dar înstrăinaţi cu totul de ea. Pe scurt, ne desfiinţează pentru a ne putea mai apoi înfiinţa, şi ne răstoarnă toată structura lumii noastre cunoscute ca o masă cu porumbei de jertfă în Templu.

Ideile din predica de pe munte au fost confiscate de creştini într-o cheie hermeneutică care a presupus o lectură îmbisericită sau academică, care ambele tocesc ascuţişul cuvintelor lui Isus. O lectură de amvon Îl transformă pe Isus într-un învăţător cumsecade, pe cînd o lectură academică Îi schimbă chipul într-un profesor de filozofie cu vaste lecturi în bibliotecile Alexandriei. De aceea, oricît de banale ni s-ar părea, avem nevoie de cîteva orbservaţii preliminare absolut necesare pentru o lectură naturală a textului.

1. Predica de pe munte nu este o predică în sensul obişnuit al cuvîntului. Nu este discursul oral pe care ne-am obişnuit să-l auzim de la amvonul bisericii. Ea este,  în primul rînd, un text scris. Ce presupune aceasta? că păstrează caracterul expresiei orale cu toate implicaţiile stilistice pentru un text scris: absenţa predicatorului, un public absent, dar mai larg decît cel care va fi fost la faţa locului la vremea primelor rostiri. Conştienţi fiind că o tratare a pasajului ca produs exclusiv oral ne poate conduce la concluzii greşite, avem nevoie de instrumente interpretative dedicate textului scris.

2. Predica de pe munte a fost rostită de către Domnul Isus, dar scrisă de către Apostolul Matei. Aşa se explică cele două versiuni: versiunea mateană, care trebuie comparată cu versiunea lucană. Una este Predica de pe munte, alta este Predica de la cîmpie, cu toate că mesajul este aproape identic. Prin implicaţie, presupunem că mesajul are aceeaşi esenţă, acelaşi conţinut, dar a fost predicat în mai multe locuri. Matei a selectat şi reordonat adevărurile pe care probabil le-a auzit în mai multe locuri şi în mai multe situaţii din gura Domnului, şi, sub inspiraţia Duhului, le-a dat structura observabilă astăzi în text. Reordonarea autorului uman inspirat de Duhul este importantă şi demnă de analizat ca structură textuală. A uita că avem de-a face cu o autorie divino-umană asupra acestui discurs, autorul divin, Duhul Sfînt şi autorul uman, Matei, poate constitui o altă eroare.

3. Predica de pe munte este scrisă în greacă, dar a fost rostită în aramaică. Distanţa lingvistică nu este de neglijat. Da, Duhul Sfînt a fost la lucru în tot ce s-a scris, însă nu trebuie să uităm cum au rezonat anumite imperative în cultura şi limba vorbită de Domnul nostru. Putem reconstrui discursul în aramaică? S-au făcut încercări, dar rezultatele au fost modeste. Dacă aceasta este o extremă, alta a fost elenizarea predicii şi impunerea unui cadru cultural romanizat, care a deformat de-a lungul timpului anumite interpretări de nuanţă ale textului.

4. Predica este rostită în primul rînd pentru evrei. Aceştia au reprezentat auditoriul iniţial, dar, în mod paradoxal, predica a fost înţeleasă şi adoptată în spaţiul mediteranean cu mare entuziasm tocmai după respingerea ei de către destinatarii iniţiali. Din această pricină, Predica de pe munte nu poate fi înţeleasă în afara contextului iudaic. Din păcate, creştinii, după ce au confiscat efectiv acest discurs, l-au şi de-iudaizat, în acelaşi fel în care L-au de-iudaizat pe Isus. Nu putem înţelege creştinismul dacă nu Îl privim pe Isus şi ca iudeu. Deşi în sens teologic Predica de pe munte este adresată întregii lumi, ea păstrează totuşi, sub îndrumarea Duhului Sfînt, noţiunile născute în cultura iudaică: popor al lui Dumnezeu, Lege, Profet, Templu, fiu al lui Dumnezeu, neprihănire, aşa cum rezultă acestea din contextul veterotestamentar. Fără acestea, ea nu ar fi putut căpăta vreun sens în noul context creat de Isus. Portretul unui Isus filozof peripatetic, după modelul eleno-roman, este cu totul greşit.

5. Efortul de reconstrucţie a situaţiei de viaţă din Predica de pe munte este imens, iar rezulatele sînt modeste. Tot ceea ce ne-a rămas este textul, cu stilul şi cu gramatica lui. Acest fapt înseamnă că sîntem obligaţi să ne îndreptăm atenţia eminamente asupra textului. Acest fapt este şi un un avantaj, şi un dezavantaj. Rămînem în capcana unui şir de fraze, desprinşi de atmosfera iniţială, dar încercăm să reconstruim atmosfera prin text. Este, în aparenţă, un cerc vicios din care nu putem ieşi cu mare uşurinţă, dacă nu ne sprijinim pe cîţiva piloni ideatici pe care se construieşte întregul eşafodaj al Evangheliei. Date fiind acestea, a citi textul din capitolele 5-7 cu totul desprins de contextul şi spiritul întregii Evanghelii va da naştere unor semnificative erori de înţelegere.

6. Legea şi proorocii, noua lege şi noul Prooroc par centrale în acest discurs, aşa cum traversează întreg textul matean, dar persoana Tatălui se dezvăluie la finalul fiecărei secţiuni din predică într-un mod surprinzător, aşa cum pare să se întîmple şi pe parcursul capitolelor următoare. Isus este noul Moise (aici perspectiva se aseamănă cu cea a lui Ioan), ucenicii sînt noii prooroci care vor vesti noua Lege. Însă Isus rosteşte o Lege a imitatio Dei, o lege a perfecţiunii dumnezeieşti. Icoana care răsare de după perdelele Legii este Chipul Tatălui, ai cărui fii devenim.

7. Predica de pe munte reaşază întreg poporul din vremea lui Isus faţă de Lege. Să fie însă vorba de o respingere a Legii, de o corectare, de o redefinire, de o restaurare, de o interpretare sau de o exegeză intensificatoare a ei, caracteristică unor şcoli rabinice din epocă? Dacă Mîntuitorul oferă o exegeză intensificatoare a Torei, nu o anulare a acesteia, discursul său extrem de radical  nu va fi fost oare perceput drept o întoarcere la intenţia iniţială a Legii?

8. O altă problemă importantă în abordarea acestui pasaj este restaurarea schemei de comunicare. Trebuie să ne răspundem la întrebări elementare, cum ar fi: cine este autorul? Cine este personajul principal? Care este destinatarul? S-ar putea să pară întrebări fără sens, dar, dacă re-citim, vedem că Isus nu vorbeşte cu noroadele în prezenţa ucenicilor, ci cu ucenicii în prezenţa noroadelor. Tiparul ce reiese este identic cu cel din capitolul 13, din aceeaşi Evanghelie, în care noroadele sînt expediate sau lăsate baltă, ca orbi şi surzi la cele spirituale, în timp ce Domnul şi ucenicii se retrag, chiar în mijlocul discursului, în casă, unde doar discipolii ascultă a doua jumătate a învăţăturii.

9. Unul dintre lucrurile uşor de observat, dacă nu pornim în aventura interpretării cu ideea că Isus este un fel de guru blînd, care ne dă sfaturi bune despre cum să trăim frumos, este ironia întregului text. Ironia este una dintre metodele de bază în tehnicile persuasive ale Mîntuitorului. Predica de pe munte nu este un cod al bunelor maniere, reductibil la simple aranjamente cu implicaţii sociologice, nu este nici o sesiune de masaj psihic pentru un auditoriu oricum plin de frustrări sociale şi politice. Discursul lui Isus nu este dulceag şi sentimental. Forţa învăţăturii şi ascuţişul înţelepciunii Îi sînt recunoscute de mulţime chiar la finalul mesajului, dar, pe lîngă forţa învăţăturilor, există o forţă retorică internă care vine din ironia didactică devastatoare. Poate că deasupra întregului discurs ar putea sta suspendat un alt titlu care să surprindă fericirea integratoare: Ferice de cel care pricepe ironia!
Mega-ironia din acest pasaj merită un studiu special. Un exemplu? După Legea Vechiului Testament, bogaţii trebuiau să poarte de grijă celor obidiţi. Strigătele profeţilor s-au făcut însă auzite tocmai din pricina nerespectării acestor măsuri de protecţie socială. Acum Isus vorbeşte noroadelor sărăcite de romani şi apăsate de taxele de la Templu, iar aşteptarea este răsturnată. Nu aşteaptă nimic de la bogaţi, ci cei săraci trebuie să fie drepţi şi să îşi dea ei înşişi şi cămaşa.

10. Discursul din capitolele 5, 6, şi 7 din Evanghelia apostolului Matei pare lipsit de coerenţă formală – fără introducere, cuprins şi încheiere – , dar, la o privire mai atentă, prezintă o consecvenţă ideatică lăuntrică, în jurul “răsturnărilor” – inversiuni ale categoriilor de gîndire obişnuite ale vremii – pe care Isus le propune. Cuvîntarea, analizată după toate criteriile retorice, pare un discurs “ratat”. Lipsită de captatio benevolentiae, începe cu o ademenire şi o festă pentru fiecare dintre categoriile sociale prezente.
Analizat din multe perspective, inclusiv din perspectivă filozofică, textul este prea scurt pentru a fi împins, aşa cum se poate exagera, ca şi canditat pentru un manifest filozofic. Totuşi, Predica de pe munte ne răspunde, ca orice sistem filozofic minimal, la întrebările fundamentale ale fiinţei umane: Cine sîntem? De unde venim? Care ne este scopul în viaţă? Care ne este scopul dincolo de viaţă? Cum putem fi fericiţi?

Din volumul Marius David Cruceru, Şi voi, care sînteţi răi… fiţi desăvîrşiţi ca Tatăl! O abordare periegetică a Predicii de pe Munte, Risoprint Cluj-Napoca, 2010. Am respectat ortografia din volum.