Musca în lapte. Scrisoare către dl. Petre Mihai Băcanu
Dragă domnule Băcanu,
Înainte de a intra în oful propriu-zis, aş dori să vă spun o scurtă poveste despre… virtuţile războinice ale muştei. Da, există (la noi în Europa) şi muşte pozitive, luptătoare, trimise de la Dumnezeu (ca în episodul plăgilor din Egipt) şi, de ce să nu o spunem pe şleau?, eroice. De pildă, se spune că, prin secolul al XIII-lea, când provincia Cataluniei (ducat pe atunci) a fost atacată de franci, ajungând aceştia la racla martirului Felix, aflată în biserica din Girona, şi profanând-o, brusc, din pieptul martirului a ţâşnit, ca dintr-un stup divin, un nor întreg de muşte care s-a năpustit asupra năvălitorilor ucigându-i până la unul. De atunci, musca a devenit simbolul orăşelului Catalan, iar strivirea ei continuă şi astăzi să fie interzisă. Rare sunt cazurile când enervanta bâzâitoare e suită pe un piedestal, ba mai mult, sacralizată. Musca dâmboviţeană, departe de a-i fi salvat vreodată pe localnici de la vreo nenorocire, e cel mai înverşunat vrăjmaş al lor.
Oful pentru care vă scriu, de astă dată public, nu mă priveşte decât tangenţial, priveşte însă în mod direct revista pe care o conduceţi şi de care, aşa cum bine ştiţi, mă simt foarte ataşat. În urma textului meu „Lista lui Băsescu, pardon!” apărut în numărul 46, text în care expun secretul lui Polichinelle – anume, colaboraţionismul unei părţi din „elita” strepezită a culturii române (majoritatea foşti prieteni de-ai mei), iacătă citesc în numărul 47 din Timpul, un „argument fără replică” (sic!) semnat de Florin Gabrea, din care aflu că, deşi savant teolog, nu doar că „mă rătăcesc printre versete, evanghelii apocrife şi exegeze biblice”, dar că-mi şi „dau în petec comportându-mă birjăreşte, proferând injurii şi acuze veninoase de cea mai joasă speţă” (subl. m.). Mai departe: periodicele mele „derapaje de la civilitate şi bună creştere pot căpăta interpretări de natură patologică” întrucât, „după ce am scris Manualul de anticristologie (iau notă de vasta cultură a lui Florin Gabrea!) mă răfuiesc furibund şi suburban cu o sumedenie de intelectuali (urmează lista fripturiştilor numiţi „intelectuali”) pe care „îi tăvălesc, de-a valma, ca pe nişte Anticrişti mici, urâţi şi răi prin pucioasa infernului băsescian”.
Dragă domnule Băcanu,
Îmi doresc din toată inima să aflu că n-aţi fost la curent cu publicarea acestei mizerii în revista dumneavoastră. Ştiţi că nu sufăr nici de sensibiloşenia sfertodocţilor locali, nici de vanitatea murgului de hipodrom. Textul lui Florin Gabrea nu face decât să ne umbrească prietenia şi să vă întineze revista.
„Lista lui Băsescu”, deşi pamflet (un pamflet amar, dar necesar), se ţine pe argumente irefutabile. Numai necinstiţii şi cei de rea-credinţă pot ocoli sau minimaliza aceste argumente, dar nicicum anula. O slugă e o slugă, indiferent de anvergura-i intelectuală. Iar slugărnicia e cu atât mai penibilă şi reprobabilă în cazul unui intelectual, care ar trebui să impună un reper de moralitate şi curaj, măcar aşa, de ochii lumii, sau din orgoliu personal, dacă nu din respect faţă de victimele unei revoluţii însângerate. Ce m-a stupefiat în cazul textului semnat de Florin Gabrea e faptul că nimeni din redacţia dumneavoastră… n-a fost şocat de conţinutul lui total deplasat. Eu însumi conduc o revistă, înfrăţită cu Timpul, şi niciodată nu aş fi îngăduit publicarea unei asemenea „replici” stropşite, fără nici un argument, un simplu şi penibil atac la persoană. În ce mă priveşte, nu am ce replica acestui Florin Gabrea. O va face un avocat de meserie. Calomnia sfertodoctă (care nu e nici pamflet, nici critică, ci răstălmăcire şi jignire) se plăteşte la tribunal, nu în presă. Pe dumneavoastră însă, dragă domnule Băcanu, vă rog să vă alegeţi, pe viitor, colaboratorii cu mai mult discernământ, folosind, la nevoie, şi un insecticid eficient contra muştelor poluante. Doar nu suntem în Catalunia, ci pe malul Dâmboviţei. Iar pe cititorii Timpului îi rog să-mi parcurgă „Lista lui Băsescu”, aşa cum l-am scris eu, nu cum l-a hăcuit pretinsul hermeneut din Falaştoaca.
Vă salut cu aceeaşi afecţiune şi preţuire,
Cristian Bădiliţă
P.S. Dat fiind că scrisoarea de mai sus n-a apărut nici până astăzi în revista Timpul, colaborarea mea cu această publicaţie încetează. Când citesc, număr de număr, textele moralist-revoltate ale redactorilor Timpul, îmi vine să cred că inocentul Gabrea nu e chiar singur pe planetă. Mi-am pierdut încă o vreme… Timpul cu becaliada generalizată din RSR post RSR.
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
